More

    Iphone 5 – prima impresie VIDEO

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    iPhone 5 a fost lansat. Au fost multe speculaţii despre ce procesor va avea, dacă dispune de Gorilla Glass, ce formă va avea şi multe altele. Haideţi să facem o analiză, o primă impresie după ce am văzut, în sfârşit, terminalul.

    Pentru început, observăm că noul terminal este mult mai uşor, chiar mai uşor decât Galaxy SII, cu 4 grame, ceea ce este un plus pentru Iphone 5.

    Ecranul de 4 inch, în afară de retina display, vine cu noua caracteristică respectiv Gorilla Glass cu un strat protector oleofobic. Scopul acestui strat este să respingă uleiurile secretate de piele.

    Telefonul se mişcă mult mai repede decât predecesorul său, şi datorită procesorului nou, dar, poate mi se pare numai mie, prin conexiunea de date, telefonul se misca la fel de greu ca Iphone 4. Poate mi se pare numai mie, dar nu cred.

    Camera foto este nemaipomenită, permiţând realizarea unor poze cu o rezoluţie de până la 8 de megapixeli. Ca pasionat de fotografie, consider că sunt mai mulţi decât necesar, iar acest lucru va scădea din durata bateriei, durată care, spun ei, a fost cu mult mărită. Asta nu avem de unde sti.

    Una peste alta, mai multe impresii vom strange pe măsură ce îl vedem cum stă la anduranţă, un capitol la care Iphone 4 si 4s nu a excelat până acum, dar vă vom ţine la curent.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.