Printarea 3D sau „additive manufacturing” este procesul de fabricare a unui obiect solid tridimensional, pornind de la un model virtual digital creat pe calculator.
Acest procedeu este diferit de procedeul folosit de utilajele traditionale mecanice (cum ar fi, de exemplu, strungul), care constă în îndepărtarea materialului de bază (aşchierea sau sculptarea) până se ajunge la forma dorită.
În timpul printării 3D, se adaugă material până se ajunge la forma dorită, acest proces asemănându-se cu modelajul, unde se adaugă lut, până se ajunge la forma finală – se aseamană, nu este identic.
Prima imprimantă 3D a fost creată în 1984, de către Chuck Hull, de la 3D Systems Corp. După anul 2000 s-a trecut la exploatarea la scară industrială a acestui procedeu, aproape în toate domeniile, care necesită finisarea unei forme: design industrial, industria automotivă, industria aero-spatială, industria militară, industria medicală şi tehnica dentară, industria bio-tehnologică (fabricarea de ţesuturi vii pentru transplant), în modă, încălţăminte, educaţie, sisteme informaţionale, etc.
Pentru a realiza un obiect prin printare 3D, maşinăria primeşte informaţia de la un computer şi aplică straturi succesive de material în stare lichidă (plastic, composit, etc) sau material laminat, sub formă de foi, gen hârtie, raşină, foi de metal, etc.
Grosimea unui astfel de strat are, în general și în funcţie de cât de performantă este „imprimanta”, 100 micrometri. Construcţia unui astfel de model, având în vedere și complexitatea sau dimensiunea, poate dura de la câteva ore, până la câteva zile.
Undeva, într-un campus al Universităţii de Stat din Carolina de Nord, o echipă de cercetători au petrecut câţiva ani, perfectând o metodă de printare 3D, care foloseşte ca material de bază metal lichid, la temperatura camerei, pe care au mediatizat-o ca fiind sculptura 3D in metal lichid.
Este vorba de materiale gen cositor, cupru, (probabil) argint, care au temperatură de topire joasă. Noutatea constă în realizarea acestui procedeu la temperatura camerei, printarea 3D cu material de bază metal, în condiţii industriale folosindu-se de mulți ani, deja.
Procedeul cercetătorilor din Carolina constă în folosirea unei seringi din care picură metalul lichid, sub forma unor biluţe, deci structurile ce pot fi create sunt limitate, unitatea de bază fiind sfera. Procedeul va avea ca sferă de aplicaţie domeniul electronicii, şi anume, conexiunile dintre componentele electronice. Dar mai bine vezi singur, în filmuleţul de mai jos, despre ce este vorba.
