Home Homepage Aplicaţii pentru Apple Watch care se lansează chiar acum

Aplicaţii pentru Apple Watch care se lansează chiar acum

0

Mai multe actualizări pentru aplicaţii sunt lansate pentru a fi pregătite de apariţia mult aşteptatului Apple Watch, cu toate că dispozitivul nu va fi disponibil pentru vânzare până la finalul lunii aprilie.

Puteţi, totuşi, descărca aceste aplicaţii pe iPhone, apoi să aşteptaţi, cu calm, data de 24 aprilie, pentru a accesa întreaga lor capacitate.

Majoritatea dezvoltatorilor trebuie să aştepte până la lansarea Apple Watch, până să poată demara actualizarea aplicaţiilor, dar Apple a permis acest lucru numai unui număr restrâns de dezvoltatori.

Printre aplicaţiile care sunt compatibile cu noul dispozitiv şi care ajung pe App Store sunt Babbel, ECB Cricket, Evernote, Expedia, MLB.com At Bat, Sky Guide, The New York Times, Target şi Twitter. Mai multe aplicaţii vor primi şi ele actualizări, ulterior.

Cei care intră pe magazin Apple, începând cu data de 1 aprilie, pot testa un ceas Apple pentru 15 minute, ori 30 de minute, dacă este vorba despre un Apple Watch Edition. Ar putea fi oportunitatea perfectă să testaţi aplicaţiile înainte de a le descărca.

Mai jos este o prezentare a celor de la TechRadar, a tot ceea ce trebuie să ştiţi despre Apple Watch.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version