Îţi aminteşti când aveai 8 ani, iar cele 3 luni de vacanţă de vară de la şcoală pereau a fi cât 3 ani? Odată cu înaintarea în vârstă, se pare că totul s-a schimbat.
Vara pare că zboară, iar Crăciunul şi Anul Nou par să fie evenimente de câteva ore, pe care nu le mai simţim în adevăratul sens al cuvântului. Probabil te întrebi de ce se întâmplă acest lucru!
Unii cercetători sugerează că, pe măsură ce înaintăm în vârstă experimentăm noţiunea timpului diferit faţă de cum o făceam când eram mici. Mulţi sunt de părere că percepţia asupra timpului începe să se accelereze pe măsură ce adăugăm ani în puşculiţa vieţii, un rezultat al reducerii producţiei de dopamină în creier, care creează un impact asupra ceasului intern.
Citeşte şi: Testul degetului arătător îţi dă de gol personalitatea
Alţii cred, de asemenea, că odată cu îmbătrânirea, experimentăm mai puţine momente emoţionale, precum primul sărut, prima vacanţă fără părinţi sau prima zi de şcoală şi nu numai.
Această reducere a intensităţii emoţionale ne determină să experimentăm aşa numitele „ipoteze obişnuite”. Cu alte cuvinte, aproape în fiecare zi punem totul pe pilot automat şi lucrurile par să se întâmple de la sine.
Drumul zilnic spre locul de muncă, activitatea de la birou, pregătirea cinei, mersul la biserică, sunt doar lucruri din rutina zilnică, responsabilităţi de adult pe care ţi le asumi şi la care nu trebuie să te gândeşti prea mult timp. Acesta este, de fapt, motivul pentru care timpul zboară atât de repede.
Există, de asemenea, o teorie numită Forward Telescoping, când ne gândim prea mult la cele mai importante momente prin care am precut, precum moartea unui părinte, naşterea copiilor, absolvirea facultăţii şi aşa mai departe, care ne fac să ne simţim nostalgici.
Citeşte şi: 40 de lucruri pe care să le faci până la 40 de ani
Desigur, mai există şi Teoria Proporţiei lansată de Paul Janet care sugerează că pe măsură ce îmbătânim, fiecare perioadă de timp ocupă o fracţiune mai mică din toată perioada vieţii.
„Distanţa aparentă a unui interval de timp din viaţa unui bărbat este proporţională cu totalul lungimii vieţii în sine”, scrie William James. „Un copil în vârstă de 10 ani percepe un an ca 1/10 din toată viaţa sa, un bărbat de 50 de ani ca 1/50, toată viaţa între timp având o lungime constantă.”
