Home Divertisment Evoluţie Samsung Gear 360: camera cu înregistrare la 360 de grade şi capacităţi...

Samsung Gear 360: camera cu înregistrare la 360 de grade şi capacităţi VR

0

Mobile World Congress 2016: Lansarea dispozitivelor Samsung Galaxy S7 şi Samsung Galaxy S7 Edge a atras după ea o serie de produse complementare, între care găsim şi camera Samsung Gear 360.

Samsung Gear 360 a fost prezentată de către Vice-preşedintele de Cercetare Samsung, Pranav Mistri, care a vorbit despre necesitatea tot mai sporită a elementelor vizuale pentru a spori interactivitatea.

pranav

Acesta a amintit despre testele pe care Samsung le-a iniţiat pentru realizarea filmărilor de 360 de grade, prin proiectul Beyond. Acelst proiect a ajutat compania să înţeleagă modul prin care filmările 360 pot fi realizate, îmbunătăţind, optimizând şi ajustand pentru a ajunge într-un final la versiunea de larg consum: Samsung Gear 360.

Pranav Mistri a descris necesitatea unui asemenea tip de experienţă prin faptul că „Lumea adevărată nu este numai într-o direcţie, ci în toate direcţiile. Avem în faţă cea mai bună cameră pe care în ultimele zile am purtat-o peste tot în lume. Cu Gear 360 îţi poţi spune povestea ta în noi moduri. Folosind dispozitivul, poţi vedea totul, poţi călători dintr-un loc în altul. Poţi vedea ce văd şi ceilalţi, iar prietenii tăi vor iubi asta”.

„Gear 360 poate fi observat în imaginile de astăzi. 30 MP care pot captura scenele oriunde te-ai afla. Poţi previzualiza live ceea ce înregistrezi, poţi să o conectezi la S7 personal sau să împărtăşeşti video-urile personale pe social media sau pe Gear VR-ul personal. Astăzi, putem capta lumina la 360 de grade. Această nouă formulă a Gear VR şi Gear 360, împreună cu S7 şi S7 Edge, redefinesc lumea”. 

Un lucru extrem de important, care ţine de funcţionalitatea acestui dispozitiv, este capacitatea de a înregistra conţinut, care poate fi redat prin intermediul dispozitivului de realitate virtuală Samsung Gear VR. În acest fel nu mai există niciun fel de limitare în ceea lucrurile pe care le poţi face cu aceste dispozitive.

Nu au fost furnizate informaţii cu privire la preţ şi disponibilitate, dar vom reveni cu detalii în zilele ce urmează.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version