More

    One Plus 3 se va lansa cel târziu în luna iunie a acestui an

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    OnePlus a lansat al 2-lea flagship smartphone, OnePlus 2, în luna iulie a anului trecut şi se pare că nu vom mai fi nevoiţi să aşteptăm un an de zile până să punem mâna pe OnePlus 3.

    Într-un interviu pentru CNET, co-fondatorul şi CEO-ul OnePlus, Carl Pei, a anunţat că OnePlus 3 este programat să fie lansat la finalul celui de-al 2-lea trimestru al anului 2016. Acest lucru înseamnă că ne putem aştepta ca dispozitivul să se lanseze până în luna iunie, ceea ce înseamnă că nu mai avem de aşteptat chiar atât de mult timp.

    OnePlus 3 va avea un „design nou”, potrivit celor declarate de Pei, dar din păcate nu a oferit mai multe detalii cu privire la acest aspect. Totuşi, CEO-ul OnePlus spune că speră ca OP3 să surprindă plăcut utilizatorii, cel puţin la fel de mult cum a reuşit să o facă OnePlus One în 2014.

    Pei a mai precizat că piaţa din Statele Unite ale Americii este foarte importantă pentru companie anul acesta şi că plănuieşte să folosească strategii „tradiţionale de marketing” pentru a promova dispozitivul care urmează să fie lansat.

    Dispozitivul se pare că va urma tradiţia de vânzare cu care ne-am obişnuit deja, utilizatorii putând achiziţiona un telefon doar direct de la companie. CEO-ul a mai spun că utilizatorii se pot aştepta la un proces mai bun de cumpărare, deşi nu a dezvăluit dacă asta înseamnă că se va renunţa la sistemul de invitaţii sau nu.

    Cu siguranţă vom afla mai multe detalii despre OnePlus şi OnePlus 3 în săptămânile ce urmează, aşa că fiţi cu ochii pe Noobz pentru mai multe detalii.

    Foto: Android Authority

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.