More

    Astronautul NASA, Scott Kelly, s-a întors din expediţia de 340 zile în spaţiu

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Scott Kelly se bucură de primele zile înapoi pe Pământ după ce a petrecut 340 de zile în spaţiu. De regulă, oamenii sunt curioşi cu privire la modul în care se simte acesta.

    Vineri, astronautul NASA a susţinut prima sa conferinţă de presă de la întoarcerea pe Pământ, răspunzând la întrebări cu privire la gravitaţie, cum s-a menţinut sănătos şi ce planuri de viitor are. Kelly a precizat că simte efecte mult mai pronunţate asupra sănătăţii decât cele pe care le-a simţit după ultima sa călătorie în spaţiu. Astronautul a mai zburat până acum un total de 180 de zile în spaţiu, cu Internaţional Space Station.

    Ştia foarte bine care aveau să fie urmările din punct de vedere al stării de sănătate, mai ales pentru că mai experimentase asta în alte dăţi. Totuşi, Kelly a precizat că această călătorie în spaţiu a avut efecte mult mai pronunţate decât cele lăsate de celelalte misiuni în care a mai fost.

    „Durerile musculare şi oboseala sunt mult mai mari decât ultima dată”, a declarat acesta reporterilor. În plus, Kelly a mai spus că pielea sa este hipersensibilă la atingere, de vreme ce nu a avut prea mult contact fizic pentru un an de zile. Senzaţia pe care o simte este asemănătoare cu „senzaţia de arsură”, ori de câte ori un obiect presează pe pielea sa.

    Primul lucru pe care l-a mâncat când s-a întors pe Pământ a fost o banană.

    nasa1

    Scott Kelly a fost fascinat de HoloLens, considerând dispozitivul „foarte suprinzător” prin ceea ce reuşeşte să facă. Astfel, astronautul nu doar că a reuşit să „împuşte extratereştri”, ci a descoperit şi o „modalitate pe care ar trebui să o utilizăm chiar acum”. Dispozitivul de realitate virtuală i-a permis lui Kelly să interacţioneze mai uşor cu microgravitaţia din spaţiu.

    Prezenţa în social media l-a adus mai aproape de prietena lui. Kelly este cunoscut pentru prezenţa sa în social media, datorită nenumăratelor poze din spaţiu pe care le-a publicat pe Twitter şi Facebook în timpul în care se afla în spaţiu.


    Acesta a declarat că cea care l-a ajutat foarte mult să fie atât de activ în social media a fost iubita sa, Amiko Kauderer, un reprezentant al relaţiilor cu publicul de la NASA. Faptul că au lucra împreună pentru anumite tweet-uri i-a apropiat şi mai mult: „A făcut o treabă excepţională. A fost un parteneriat”, a spus acesta.

    De îndată ce s-a întors pe Pământ, astronautul a trecut printr-o serie de investigaţii medicale pentru a vedea cât de tare a fost influenţată starea sa de sănătate în urma expediţiei de 340 de zile. Între testele la care a fost supus, Kelly a avut posibilitatea să se relaxeze pentru câteva minute înotând într-o piscină.

    Chiar dacă urmările asupra sănătăţii sale sunt unele destul de mari, astronautul nu plănuieşte să se oprească aici. Acesta are în total 520 de zile de zbor în spaţiu şi a precizat că este posibil să mai ia parte la anumite zboruri comerciale ale companiei în spaţiu în viitor: „Poate în următorii 20 de ani îţi vei cumpăra un bilet ieftin pentru a face o scurtă vizită în spaţiu”, a spus acesta.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.