Am acceptat o provocare lansată de NVIDIA România, iar timp de 5 zile am avut la dispoziţie un sistem special creat pentru gaming, care poate rula cele mai noi jocuri de pe piaţă. Cum s-a scurs timpul? Foarte rapid!
Primul contact pe care l-a avut cu un joc pe calculator a fost în anul 1991, pe un 486, dacă îmi aduc bine aminte, iar jocul a fost „Prince of Persia”. Pe măsură ce am crescut, iar tot mai multe jocuri au început să îşi facă apariţia pe piaţă, am ajuns să joc Doom, Dune 2, Warcraft, Comanche, Duke Nukem, Jazz Jackrabbit, Need for speed, Wing Commander, iar lista poate continua.
Apoi, câtiva ani mai tarziu am descoperit Starcraft şi Diablo 2, iar când febra Counterstrike ne-a lovit pe toţi, majoritatea timpului îl petreceam în sălile de calculatoare, alternând între Counterstrike, Quake III, Unreal Tournament şi Heroes of Might and Magic III (long night oferea 8 ore de la 00:00 până la 08:00, timp suficient pentru a-ţi permite excentricităţi, dar cu limita de 1 min/tură).
Dar ce este de fapt un „gamer”?
„Societatea” (a se citi wikipedia) ne spune că, un gamer este o persoană care se joacă pe calculator, laptop sau consola diferite jocuri video. Cu toate că, termenul este folosit îndeosebi pentru cei care se joacă pe calculator, gameri pot fi consideraţi şi cei care folosesc tableta sau smatphone-ul.
După această clasificare, cu care sunt total de acord, toată lumea poate fi un gamer, cum în aceeaşi măsură un „hardcore gamer” poate fi în acelaşi timp şi „noob”.
Ce este un „gamer hardcore”?
Un gamer hardcore este o persoană care are ca hobby principal jocurile pe calculator. În general, acesta petrece mai mult de 3 ore pe zi jucându-se pe calculator. În vreme ce unii se axează pe un singur gen de jocuri, alţii au două sau mai multe genuri.
De obicei, gamerii hardcore preferă jocurile care oferă un gameplay superior şi nu sunt afectaţi atât de mult de grafica jocurilor. Gamerii hardcore sunt, în majoritatea cazurilor, portretizaţi ca fiind neglijenţi cu propria persoană, au o condiţie fizică precară, iar viaţa socială este aproape inexistentă, în afara celorlalţi jucători cu care interacţionează, în special acum, în era MMO-urilor. Cu toate că există şi asemenea persoane, realitatea este cu totul alta.
Cum am ajuns hardcore gamer
În anul 2007, un coleg de muncă mi-a vorbit un pic despre World of Warcraft. A început să îmi înşire foarte mulţi termeni cum ar fi aggro, aoe, dps şi mana pool, lucru care pe mine m-a descurajat total. Mi s-a părut cel mai greu joc, iar impresia mea a fost că am nevoie de cel puţin 3 ani de studii şi un masterat pentru a putea măcar instala jocul.
Cu toate acestea, în data de 29 iunie 2007 mi-am creat un cont şi am pornit perioada de testare de 10 zile, iar în data de 10 iulie 2007 mi-am cumpărat jocul. De atunci am avut câteva întreruperi, iar la un moment dat am ajuns şi eu să fiu un gamer hardcore. Primul meu caracter a fost un Tauren Shaman.
L-am crescut foarte greu deoarece atunci când era expansiunea „The Burning Crusade”, leveling-ul se făcea foarte greu, iar lucrurile erau mult mai puţin comerciale. Jocul avea o componentă socială foarte puternică, iar interacţiunile dintre jucători făceau diferenţa între cei care mergeau în dungeon-uri şi cei care nu apucau niciodată să vadă acel conţinut al jocului. Nu oricine ajungea în dungeon-uri, iar RAID-urile care cereau 10 sau 25 de oameni erau şi mai greu de explorat.
Jocul avea un sistem de ghilde, care erau grupuri de jucători, triburi, dacă vreţi să le numiţi aşa, care aveau ca scop tocmai favorizarea formării unor grupuri cu ajutorul cărora jucătorii să acceseze această parte a jocului.
Abia când s-a lansat expansiunea Wrath of The Lich King am reuşit să intru într-o ghidă în care erau mai mulţi străini, alături de care am intrat în instanţa de RAID „Naxxramas”. După ce ghilda s-a destrămat, am găsit ghilda de români „Tracia”, de pe serverul Anachronos cu care am făcut Ice Crown Citadel, în încercarea de a-l învinge pe Lich King Arthas.
RAIDING-ul presupune o disciplină de fier, punctualitate atunci când este stabilită ora de început al raid-ului, dar şi coordonare între jucători şi fiecare să îşi cunoască propria clasă foarte bine. În raiduri am fost mai mult healer, deci eram responsabil ca ceilalţi să nu moară. Unii vor spune că nu este deloc fun, mult mai amuzant este să „faci DPS”. Poate, dar eu am descoperit că îmi place mai mult să fac healing. It’s my thing!
Am spus mai devreme că am trecut prin mai multe ghilde deoarece ghildele se destrămau. Este un lucru normal, mulţi dintre jucători renunţând, fie la stilul de joc hardcore, adoptând un stil casual, fie renunţau cu totul din diferite motive ce ţin de viaţa de zi cu zi, probabil că jobul, familia, plictiseala şi frustrarea izvorâtă din mecanica şi gusturile repetitive pe care jocul le oferea, în final, … fiecare le ştie pe ale lui.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu mine. Cu toate că, am resursele financiare necesare, îmi devine din ce în ce mai greu să joc orice joc şi cred că am devenit un pic mai pretenţios.
Timpul este foarte important şi nu îl mai pierd cu orice lucru
După cum spuneam, acum că nu mai am foarte mult timp la dispoziţie, de cele mai multe ori chiar şi o oră fiind prea mult timp repartizat pentru jocuri, nu vreau să mai joc orice fel de jocuri, iar dacă înainte mă interesau aspecte de interacţiune şi mecanica jocului, acum vreau o grafică bună, care să mă stimuleze la nivel vizual.
Aici intervine o altă problemă. Toate jocurile noi necesită un calculator care să fie echipat cu o placă grafică potentă, capabilă să randeze toate elementele grafice. Înainte să accept provocare NVIDIA, primul lucru la care m-am gândit a fost că nu o să am timp să mă joc. Ce o sa fac dacă nu apuc să mă joc suficient? Cu siguranţă voi pierde provocarea!
Cu toate acestea, mi-am adus aminte de toate tentativele repetate pe care le făceam cu ghilda, „wipe după wipe”, până când reuşeam să trecem la următorul boss. Mi-am adus aminte că nimic nu este simplu şi că niciodată nu am fugit de provocări. Aveam să aloc timp pentru a vedea cum mă descurc după ce nu am mai pus mâna pe un joc de aproape un an de zile.
Dacă tot vrei să te joci, joacă ceva care să merite
Am auzit de foarte multe ori, de la foarte mulţi oameni, că nu au timp să se joace, dar au sisteme extrem de scumpe, dotate cu cele mai noi componente hardware, capabile să ruleze orice joc disponibil pe piaţă. Primul meu gând pe care îl aveam la momentul respectiv era: “de ce să dai atâţia bani, dacă nu îl foloseşti nici măcar o oră pe zi?”.
NVIDIA mi-a dat răspunsul, fără măcar să fi pus întrebarea: “pentru că în acele puţine minute pe care le petreci relaxandu-te, meriţi tot ce este mai bun”.
Când vine vorba de cel mai bun, NVIDIA nu a făcut deloc rabat de la calitate. Sistemul pe care l-am avut era dotat cu o placă GeForce GTX 980 Ti, care permite oricărui joc să ofere maximum de experienţă grafică.
De menţionat este aplicaţia GeForce Experience (GFE), care este o aplicație gratuită pentru utilizatorii de sisteme cu plăci grafice GeForce. Orice placă GeForce vine cu această aplicaţie la pachet. Ce face aplicaţia? Minuni!
Odată lansată, aplicaţia GeForce Experience scanează tot calculatorul şi găseşte toate jocurile instalate pe sistem. Odată detectate, aplicaţia poate optimiza setările pentru a oferi o experienţă optima în momentul rulării. Nu numai că optimizează toate jocurile, dar ai un tool care centralizează toate jocurile şi nu mai ai nevoie să accesezi fiecare shortcut.
Ţin minte că în trecut, ori de câte ori reinstalam sistemul de operare, trebuia sa instalez şi driverele pentru fiecare componentă în parte, apoi dacă aveam un joc nou, trebuia sa instalez un driver actualizat pentru a putea rula jocul respectiv.
GeForce Experience face acest lucru singur şi ţine în permanenţă driverele actualizate. Cum apare un driver nou pentru un joc pe care tu îl ai instalat, acesta îl va actualiza automat.
Gamingul este ca mersul pe bicicletă
Am avut la dispoziţie mai multe jocuri: The Division, Rise of the Tomb Raider, Black Ops III, Need For Speed, Rainbow Six, Just Cause 3, Rocket League, League of Legends.
În afară de Need for Speed, pe care l-am mai jucat, League of Legends, Tomb Rider şi Rocket League, despre care ştiam, iar The Division, despre care am tot auzit, celelalte jocuri erau un mister pentru mine. Astfel, am decis să pornesc în incursiunea gamingului de calitate. Primul joc din lista, care apărea în interfaţa aplicaţiei GeForce Experience, era Black Ops III, peste care am sărit din considerente pe care nu le pot explica nici eu. Al doilea din listă era Just Cause 3. Apăs “optimize”, după care “Run”. Jocul se lansează!
Nu vreau să intru în foarte multe detalii şi nici nu o să expun toate motivele pentru care mi-a plăcut jocul, dar este de remarcat modul în care jocul mergea fără niciun pic de sacadare, fără desincronizare, totul se mişca pe atât de rapid pe cât reacţionai şi tu. Acest lucru a fost posibil şi pentru că monitorul pe care l-am avut la dispoziţie beneficia de G-Sync.
Nu pot spune că m-am descurcat foarte bine, aşa că prima zi de gaming s-a încheiat după 35 de minute, cu tot cu timpul necesar asamblării sistemului. Nu a fost o zi foarte productivă, din punct de vedere al timpului petrecut în faţa calculatorului.
A doua zi, fiind şi prima zi de weekend, am avut timp berechet să stau în faţa calculatorului, aşa că am stat o oră şi 15 minute. Evident, jucând tot Just Cause 3. Problema cu faptul că nu am am jucat de foarte mult timp un joc video este că răbdarea mea tinde către zero, mai ales pentru că, din 5 în 5 minute, îmi sar în gând toate lucrurile pe care trebuie să le fac, iar eu stau în faţa calculatorului fără a face nimic productiv, în afara faptului că MĂ RELAXEZ (note to self: ar trebui să o fac mai des).
În ziua a treia, am deschis calculatorul, numai să îl închid 15 minute mai târziu din cauza unor probleme neprevăzute, care au apărut “neanunţate”. În cea de-a patra zi, abia aşteptam să ajung acasă pentru a mă juca. Virusul care până acum a stat într-o fază de suspensie, acum s-a trezit şi era foarte flămând. Cerea sacrificii, sacrificii pe care le-a obţinut. Când am ajuns acasă, am deschis calculatorul, iar în 2 ore am reuşit să eliberez BAIA din Just Cause 3. Mulţumită mie, cetăţenii acelei provincii erau acum liberi de sub tirania dictatorului Generalului DiRavello.
În acel moment, mă pregăteam să trec la următorul oraş pe care trebuie să îl eliberez, dar mi-am adus aminte că mai am nişte jocuri la dispoziţie şi ar fi chiar păcat să nu le încerc. Ce fel de gamer sunt eu?
Am deschis Rocket League. Mi-a spus cineva că dacă am un controller de consolă, este foarte fun Rocket League. M-am asigurat că sistemul recunoaşte controllerul, dar nu am reuşit să îl configurez să funcţioneze în joc. OK. Nu este problemă. Mă descurc eu! Aşa a şi fost. M-am descurcat de minune în tutorial. Am luat pas cu pas şi am exersat toate giumbuşlucurile pe care le poţi executa cu maşinuţa teleghidată. Singura problemă a fost răbdarea mea care rivalizează cu atenţia unui peştişor de aur. Ba nu, nu rivalizează, o întrece!
După numai 15 minute am trecut la Black Ops III. Pot spune că după o oră de joc mi-a plăcut foarte mult, dar parcă ceva îi lipsea. Jocul este foarte bine realizat, iar grafica este nemaipomenită, dar storyline-ul este liniar, iar eu tânjeam după ceva mai flexibil, ceva mai “open world” (*wink wink).
Am decis să iau o scurtă pauză, cât mi-am luat ceva de băut. De îndată ce m-am întors la calculator, fără să stau pe gânduri am trecut la următorul joc: Rise of the Tomb Raider. Wow! Tot timpul cât am jucat Tomb Raider singurul lucru care îmi venea în minte este că acest joc ar fi criminal jucat cu un Oculus Rift.
Situaţiile în care este pus personajul principal sunt totdeauna la limită, iar tot timpul am fost conectat la joc. A fost extrem de amuzant momentul în care, atunci când am făcut o pauză, m-a întrebat “jumătatea mea mai bună” de ce sunt atât de agitat. Aveam să dau adrenalină la încă 5 persoane, dacă mi-ar fi cerut. A fost o experienţă nemaipomenită, o experienţă care a şi încheiat cea de-a patra zi de gaming, după o sesiune incredibilă de 5 ore. Nu mi-a venit să cred cât am putut să stau în faţa calculatorului. Am încheiat ziua cu un singur gând! Abia aştept a doua zi să ma mai joc Just Cause 3.
Ultima zi de gaming a fost dedicate exclusiv jocului Just Cause 3. Am stat patru ore, în decursul cărora am încercat să fac cât mai multe lucruri din ce poate oferi jocul. Este o experienţă pe care nu aş putea să o cuprind în cuvinte. Grafica şi fluenţa jocului, lucruri care nu ar fi fost posibile dacă nu aveam un sistem atât de performant mi-au deschis ochii şi am înţeles că, la urma urmei, totul are un preţ, iar experienţa personală, pe care o ai în acele scurte momente care îţi mai rămân numai pentru tine sunt, de fapt, NEPREŢUITE.
Despărţirea de sistemul de gaming a fost rapidă. Nu au curs lacrimi, nu s-au tras salve de tun şi nici nu s-a auzit o trompetă, aşa cum vedem în filmele americane, deşi nu m-ar fi deranjat o astfel de ilustraţie, cu toate că nu sunt genul lacrimogen. Mi-a părut rău că nu o să mă mai pot juca Just Cause 3. Viaţa merge înainte!
Ce am învăţat în cele 5 zile
În cele cinci zile, cât am avut sistemul oferit de NVIDIA România, pot spune că am descoperit că un gamer nu se stinge niciodată, iar că zicala “Gamers don’t die, they respawn” (Gamerii nu mor, revin la punctul iniţial) este cât se poate de valabilă.
Gamingul este exact ca mersul pe bicicletă, iar oricât de “bătrân” ai fi, poţi recupera foarte repede agilitatea de care ai nevoie pentru a scurta timpul de răspuns în diferitele ipostaze în care te găseşti în joc.
Dar lucrul cel mai important pe care l-am învăţat este că EU MERIT MAI MULT, EU MERIT ORICÂT. Vorbeam despre preţul foarte mare al unui astfel de sistem de gaming. Este evident că acest produs nu este accesibil tuturor. Adevărat, dar eu aş spune că nu este accesibil pentru cei care ştiu să prioritizeze lucrurile în viaţă. Dacă pentru mine, cele 45 de minute pe care le petrec în faţa calculatorului îmi reîncarcă bateriile cât pentru toată ziua, atunci merită să fac un credit şi să obţin acest lucru. Nimic nu este prea scump. Totul depinde de priorităţile tale. La fel cum NVIDIA nu a făcut compromisuri atunci când vine vorba de calitate, de ce am face-o şi noi când vine vorba de preţ?
Acestea fiind spuse, eu, gamer-ul, vă las pe fiecare să decideţi cât credeţi că valoraţi voi şi cât de valoroşi sunteţi pentru propria persoană.
