Problema LG G4 care afectează tot mai mulţi utilizatori români

Mădălina Gănescu
de - acum 1 an în Homepage

În luna decembrie a anului trecut, tot mai mulţi utilizatori de LG G4 din întreaga lume s-au arătat nemulţumiţi cu privire la o problemă pe care dispozitivul o prezintă la doar câteva luni de la achiziţionare.

Este vorba despre un boot loop inexplicabil în care intră dispozitivul G4 din senin, fără să existe probleme legate de şoc mecanic sau orice altfel de evenimente care ar putea duce la închiderea smartphone-ului şi la imposibilitatea de a mai accesa conţinutul telefonului.

În luna ianuarie, LG Electronics a transmis pentru prima dată un punct de vedere public cu privire la problema de booting a smartphone-urilor LG G4 şi a precizat că este vorba despre o problemă de fabricaţie şi ceea ce se întâmplă este un rezultat al pierderii unui contact între componente.

Clienţii care au experimentat aceste probleme cu LG G4 ar trebui să contacteze furnizorii locali de unde au achiziţionat G4 sau un centru de servicii LG (www.lg.com/common) pentru reparaţii suportate complet de garanţie. Clienţii care au procurat dispozitivele G4 de la retailerii care nu sunt furnizori de servicii ar trebui să contacteze un centru de servicii LG, cu specificaţia că vor fi diferite condiţiile de garanţie, mai precizează producătorul.

Ei bine, problema de boot loop a ajuns de curând şi în România. Primul client LG G4 care ne-a sesizat neplăcuta experienţă, ne-a comunicat că boot loop-ul s-a instalat în luna aprilie, iar până în luna iulie nu a reuşit să repare telefonul pentru că ESD-ROM a anulat garanţia pe motiv de şoc mecanic. Ulterior, la îndrumările Noobz.ro, clientul a dus produsul în LG Service Center şi acesta a fost reparat în garanţie în termen de doar câteva zile.

Numai pe parcursul acestei săptămâni am mai fost contactaţi de alţi 5 clienţi afectaţi de boot loop, care nu ştiu cum trebuie să procedeze o dată ce telefonul se închide şi nu se mai deschide indiferent de ce ar face.

Iată doar câteva dintre mesajele utilizatorilor LG G4 afectaţi:

» „Salut! Şi eu am aceeaşi problemă, adică loop LG, refuz ESD, plângere ANPC fără rezultat! Parcă nu aş vrea să îl arunc că am dat o gramadă de bani pe el. Ceva rezolvări?” – Ivaşcu Vali

» „Salutare! Am dat de acest articol şi am rămas „wow” … tocmai sunt şi eu „norocosul” ce i s-a întâmplat această porcarie şi habar n-am ce aş putea face…Se mai ştie ceva despre acest subiect că observ că a trecut ceva timp de când s-a discutat? Vă mulţumesc!” – Daniel Constantin Rotaru

» „Am rezolvat problema intrând în factory reset mode, reset, apoi când te întreabă cine ești (cont de gmail) dai skip și am reușit să trec peste partea care făcea telefonul să intre în loop. După ce își instalează aplicațiile default, poți să te loghezi fără probleme. Acest mesaj a fost scris de pe un LG G4 pe care măgarii de la ESD au refuzat să îi facă service. ESD-ROM sunt țepari. Mi-au refuzat service pentru LG G4 boot loop pe motiv că apărea rosu indicatorul de apă la baterie.” – Teo Păduraru

» „Am şi eu problema asta, ştie cineva cât costă reparaţia?” – Florin.

În timp ce ESD-ROM refuză repararea în garanţie a produselor LG G4 afectate de boot loop, fără să informeze clienţii că este o problemă de fabricaţie ce se rezolvă într-un singur centru autorizat din România, LG România ne comunică faptul că: „Toate telefoanele cu această problemă se repară în garanţie la service-ul nostru autorizat.”

Aşadar, cei afectaţi de boot loop în cazul LG G4 trebuie să ducă produsul în service la: LG SERVICE CENTER din şoseaua Mihai Bravu nr.6, bloc P 23-24, Sector 2, Bucureşti are orar de funcţionare de luni – vineri: 9 – 18, sâmbătă: 10 – 15. De asemenea, puteţi contacta reprezentanţii service-ului la numărul de telefon +0213266063 sau prin e-mail: service@esd-rom.ro.

Ştirea este în curs de actualizare! Aşteptăm poziţia ESD-ROM cu privire la nemulţumirea clienţilor a căror garanţie a fost anulată din diferite motive, când de fapt reparaţia trebuia acoperită de garanţia producătorului, fiind o problemă de fabricaţie, aşa cum a anunţat LG chiar la începutul acestui an.

Află mai multe despre problema LG G4 care a afectat utilizatorii din întreaga lume:

» Utilizatorii LG G4 lansează o petiţie de soluţionare a bootloop-ului
» LG recunoaşte că bootloop-ul de pe G4 este un defect de hardware şi va repara dispozitivele afectate
» LG România: „Reparăm toate telefoanele cu această problemă în garanţie la service-ul nostru autorizat”

Comentarii

comentarii

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
ECONOMICA.NET