More

    AVERTISMENT pentru utilizatorii Samsung Galaxy Note 7 din România

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Reamintim problema dispozitivelor Note 7 de la Samsung cărora le explodează bateriile atunci când sunt băgate la încărcat, situaţie care a impus Samsung să retragă de pe toate pieţele terminalele Galaxy Note 7 livrate până acum.

    Astăzi, un AVERTISMENT a apărut pe site-ul oficial Oculus, partener Samsung în dezvoltarea Gear VR, prin care se trage un semnal de alarmă nu doar asupra dispozitivelor Note 7 cu probleme ale bateriei, ci şi asupra utilizării gadgeturilor de realitate virtuală Gear VR: „Samsung a lansat un program de schimb al produsului pentru toate dispozitivele Note 7 din cauza problemelor bateriei. Nu folosiţi Note 7 cu Gear VR până când nu veţi primi o înlocuire. Contactaţi direct Samsung pentru orice întrebări.”

    Aşadar, ar trebui să încetaţi să folosiţi dispozitivul Gear VR, pentru că ultimul lucru pe care îl doriţi este ca smartphone-ul Galaxy Note 7 să ia foc când este prins la doar câţi centimetri de ochi.

    Luni, 5 septembrie 2016, a fost anunţat al 36-lea caz de Note 7 care a explodat în lume, iar de aproximativ o săptămână Samsung a informat utilizatorii cu privire la retragerea dispozitivelor din această gamă de pe piaţă. În America, Australia şi Marea Britanie, deja au fost stabiliţi termenii şi condiţiile de schimb, iar fiecare operator de telefonie mobilă încearcă prin diferite mijloace să despăgubească clienţii afectaţi.

    În România, la 7 zile de la comunicarea oficială a problemei legată de bateriile Note 7 care explodează, Samsung România nu a oferit nicio explicaţie oficială utilizatorilor români. Spune că lucrează la soluţii şi pune la dispoziţia clienţilor doar numărul de call center al companiei, 08008 726 78 64, la care aceştia să sune pentru mai multe informaţii.

    În acelaşi timp, operatorii de telefonie parteneri Samsung România nu au primit un pachet de reguli clare, nici nu s-a discutat o înţelegere cu Samsung România, pentru a se stabili termenii şi condiţiile care să fie în beneficiul clienţilor Note 7. Aceştia încearcă în schimb să ofere clienţilor alternative la Note 7, până când Samsung va reuşi să îşi rezolve problemele.

    Problema bateriilor Galaxy Note 7 care explodează nu este sigura semnalată cu privire la phablet-urile high-end lansate de Samsung în urmă cu nici o lună de zile. Utilizatorii au semnalat probleme de boot loop chiar de la prima deschidere a telefonului, situaţie semnalată şi pe adresa redacţiei noastre de unul dintre clienţi. Se pare că, Samsung România nu are pentru moment o soluţie pentru acest boot loop, iar service-ul partener ESD-ROM „nu ştie ce să facă la Note”, potrivit sursei noastre.

    Ceea ce părea a fi până la acest moment „telefonul perfect”, se dovedeşte a fi „pericolul perfect” pentru clienţii Samsung. Pe lângă problemele pe care le prezintă Note 7, se pare că, cel puţin în România, Samsung nu a venit cu nicio soluţie şi „siguranţa şi încrederea în produsele Samsung pe care le deţineţi sunt prioritatea noastră cea mai mare”, pare să fie doar o exprimare de PR şi nimic mai mult. Din întreg comunicatul de presă transmis de Samsung pe blogul oficial, pe care îl puteţi citi chiar aici, Samsung România a preluat doar pasajul legat de „Samsung Customer Support”, alte menţiuni nefiind transmise.

    Revenind la dispozitivul de realitate virtuală Gear VR, trebuie menţionat că pericolul nu este reprezentat de gadget în sine, ci de posibilitatea ca Note 7 să explodeze în timpul utilizării aplicaţiilor de realitate virtuală, lucru ce ar putea provoca accidente destul de grave, care ar putea duce, fără să exagerăm cu nimic, până la orbire. Am testat Gear VR împreună cu Galaxy S6 Edge Plus şi Galaxy S7 Edge şi aşa cum veţi afla şi din articolul dedicat, trebuie să mai menţionăm o dată că smartphone-urile se încing destul de mult în timpul utilizării, iar sistemul de răcire chiar dacă este mai bun decât cel implementat pe alte dispozitive mobile, nu este suficient cât să oprească o posibilă explozie a bateriei.

    Vă vom ţine la curent cu programul de înlocuire a Galaxy Note 7 în România, pe măsură ce vom primi mai multe detalii de la Samsung România şi de la operatorii de telefonie mobilă parteneri: Orange, Vodafone şi Telekom. Între timp, nu ezitaţi să ne scrieţi pe adresa redactie@noobz.ro, în secţiunea de comentarii de mai jos sau pe Facebook Noobz.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.