More

    Panasonic prezintă LUMIX LX15, o cameră 4K de buzunar

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Panasonic a lansat cea mai avansată cameră compactă, special creată pentru fotografii creativi: LUMIX LX15, cameră ce stabilește un nou standard de performanță în condiții de lumină redusă și efect bokeh.

    Noua cameră dispune de un obiectiv excepțional, foarte luminos (F1,4) și un senzor MOS mare, de 1 inch; totul încorporat într-o carcasă stilată care încape cu ușurință în buzunar.

    Camera LUMIX LX15 face parte din seria de ultimă generație Panasonic de camere compacte LX, renumită la nivel mondial. Integrând capacitatea de înregistrare video 4K, LUMIX LX15 reprezintă alegerea perfectă pentru fotografii care doresc să-și exprime creativitatea oricând, oriunde.

    Performanțe uluitoare în lumină redusă și un efect bokeh frumos

    Camera LUMIX LX15 include noul sistem cu obiectiv F1.4-F2.8 LEICA DC VARIO-SUMMILUX cu zoom optic 3x (24-72 mm echivalent 35 mm:). Obiectivul permite pătrunderea unei cantități mari de lumină precum și folosirea unui timp de expunere scurt pentru capturarea unor imagini clare, bine definite chiar și în condiții cu iluminare redusă. De asemenea, permite înregistrarea unor fotografii cu un bokeh deosebit, scoțând în evidență subiectul și obținând imagini foto și video impresionante.

    20160909_142435

    Fotografiere simplă și fără efort a obiectelor în mișcare

    Camera LUMIX LX15 aduce noua eră a fotografiei în buzunarul dumneavoastră. Senzorul MOS de 1 inch, cu rezoluția de 20,1 megapixeli, efectuează înregistrări de înaltă calitate, cu detalii uluitoare. Senzorul MOS contribuie la reducerea zgomotului și la îmbunătățirea raportului S/N (semnal-zgomot), permițând înregistrarea fotografiilor cu înaltă sensibilitate și calitate, chiar și la ISO 12800. Mai mult, noul filtru aleatoriu adăugat granulează zgomotul cromatic care va fi amestecat în imagine mult mai natural.

    Pentru o reacție mult mai rapidă și o mobilitate mai mare, camera LUMIX LX15 este dotată cu o funcție de focalizare automată (AF) de înaltă precizie, rapidă, cât și cu tehnologia DFD, care scurtează timpul de realizare a focalizării. Tehnologia DFD calculează distanţa faţă de subiect prin evaluarea a două imagini cu niveluri de claritate diferite la 240 fps. Îmbunătățirea vitezei și a preciziei este mai semnificativă pe măsură ce lungimea de focalizare crește. Camera LUMIX LX15 efectuează fotografierea în rafală de mare viteză, la 10 fps în modul AFS sau 6 fps în modul AFC, pentru a captura subiecți aflați în mișcare rapidă.

    Experimentați evoluția 4K în domeniul foto/video

    Profitând de avantajele tehnologiei Panasonic 4K, utilizatorii pot realiza atât fotografii 4K, cât și materiale video 4K. Utilizând funcția 4K PHOTO (Foto 4K), utilizatorii pot captura evenimente foto extrem de rapide la 30 fps, cu o rezoluție de 8 megapixeli, putând extrage apoi cel mai reușit cadru din fișierul rafală 4K pe care îl pot salva ca fotografie. Trei funcții 4K sunt integrate pentru ca utilizatorii să nu piardă nicio șansă de a înregistra acțiunea: 4K Burst Shooting (fotografiere 4K în rafală de mare viteză), 4K Burst (Start/Stop) și 4K Pre-burst (pre-rafală 4K).

    Camera LUMIX LX15 înregistrează imagini video QFHD 4K de înaltă rezoluţie, extrem de fluide, la 3840×2160, 30p/25p sau 24p în format MP4, pe lângă imagini video full-HD 1920 x 1080/50p în format AVCHD Progressive sau MP4 (MPEG-4/H.264) cu focalizare automată continuă.

    Pe lângă aceasta, camera LUMIX LX15 permite utilizarea funcției 4K Live Cropping în timpul înregistrării imaginilor video, care efectuează panoramarea și zoomul stabile. Datorită funcţionării digitale a obiectivului cu zoom, panoramarea și efectuarea zoomului pe imagini sunt uniforme deoarece nu mișcă fizic lentilele. Dacă materialele originale sunt înregistrate în 4K, utilizatorii pot crea o imagine video full HD perfectă cu efecte speciale impresionante.

    20160909_142501

    Înregistrare macro avansată pentru libertatea de a crea

    Camera LUMIX LX15 excelează în ceea ce priveşte capacitatea de înregistrare macro datorită integrării tehnologiilor optice/digitale avansate. Imagini macro uluitoare pot fi înregistrate de la o distanță de lucru minimă de 3 cm.

    Camera LUMIX LX15 este prevăzută cu o funcție denumită Post Focus (post-focalizare) care le permite utilizatorilor să selecteze zonele de focalizare chiar și după efectuarea înregistrării. Funcția este utilă în situații precum înregistrarea macro care necesită o focalizare extremă sau pentru schimbarea expresiei într-o imagine modificând subiectul focalizat prin simpla atingere a acestuia pe ecranul integrat al camerei. Această funcție este avantajoasă când înregistrați imagini macro ale unor obiecte foarte mici, precum insectele sau bijuteriile sau când înregistrați expresii faciale.

    De asemenea, Panasonic a integrat o nouă funcție, Post Focus Stacking (combinare imagini focalizate diferit într-o singură fotografie), care le permite utilizatorilor să înregistreze mai multe imagini ale aceluiași cadru, cu diferite zone focalizate și apoi să le combine într-o singură fotografie la care adâncimea de câmp să fie cea dorită.

    Funcții profesionale într-un corp compact

    LUMIX LX15 poate înregistra imagini RAW și le poate converti în cameră. În afară de setarea spațiului de culoare (sRGB/AdobeRGB), parametrii balans de alb, compensarea expunerii, contrastul, iluminare/umbrire, saturația, reducerea zgomotui sau claritatea pot fi ajustați cu ușurință. De asemenea, se pot alege stilul foto LUMIX, controlul inteligent al domeniului dinamic, rezoluția inteligentă.

    Datorită celor două inele de control al focalizării și diafragmei, fotografii pot selecta mult mai ușor parametrii ideali pentru a crea imaginea perfectă.

    De asemenea, camera LUMIX LX15 integrează funcția populară Creative Control, incluzând un total de 22 de opțiuni de filtrare care fac ca realizarea de fotografii digitale să fie distractivă, depășind așteptările față de o simplă cameră compactă. În prezent, puteți aplica unul dintre aceste filtre chiar și în modurile P, A, S sau M. Utilizatorii pot combina cu precizie parametrii aleși și filtrul dorit pentru a crea imaginea optimă.

    O gamă de funcţii captivante

    » 5-Axis Hybrid O.I.S. +
    5-Axis Hybrid O.I.S. + (stabilizatorul optic hibrid de imagine pe 5 axe +) compensează eficient tremurul mâinilor în orice direcție, permițând înregistrarea uniformă a imaginilor foto și video.
    » Înregistrare video de mare viteză la 120 fps
    Înregistrarea video de mare viteză la 120 fps (NTSC/FHD) sau 100 fps (PAL/FHD) îi ajută pe fotografi să creeze imagini video frumoase cu încetinitorul, înregistrând acțiunea în mod spontan și cu numeroase detalii.
    » Conectivitate wireless uşoară prin Wi-Fi cu smartphone-uri

    Camera LUMIX LX15 integrează conectivitate Wi-Fi (IEEE 802.11 b/g/n) pentru a oferi o experiență de înregistrare mai flexibilă și partajare rapidă a imaginilor datorită operării ușoare.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.