Home Homepage Review Moto G4 Plus: Smartphone-ul de 1100 lei de care ai nevoie

Review Moto G4 Plus: Smartphone-ul de 1100 lei de care ai nevoie

0

Mi se întâmplă tot mai des în ultima vreme să întâlnesc persoane care să mă întrebe ce telefoane ieftine, dar bune, pot să le recomand, pentru că au în plan să îşi schimbe vechile dispozitive mobile. Ei bine, de fiecare dată printre recomandări se numără şi Moto G4 şi Moto G4 Plus de la Lenovo.

Am vorbit despre Moto G4 şi am argumentat de ce uneori îi duc dorul, iar acum a venit rândul Moto G4 Plus. Ambele dispozitive mobile au fost prezentate pentru prima dată în România în cadrul unui eveniment restrâns de presă, pe care îl puteţi urmări în acest video, dar Moto G4 Plus a fost disponibil pentru achiziţie în România abia la o lună de zile după Moto G4, care putea fi achiziţionat din prima zi de la Orange.

Sărbătorile de iarnă sunt prilejul ideal să îţi schimbi smartphone-ul vechi şi antedatat cu unul nou. Totuşi, cei mai mulţi dintre noi suntem vânători de reduceri şi nu întotdeauna flagship-urile smartphone ajung în posesia noastră, uneori din lipsă de fonduri, alteori pentru că un mid-range este suficient pentru ce avem noi nevoie. Moto G4 Plus a fost lansat la un preţ de aproximativ 1300 lei, iar acum este disponibil la vânzare la doar 1100 lei. De ce îl consider una dintre cele mai bune alegeri pentru utilizatorul cu buget limitat, voi explica în rândurile ce urmează.

Design Moto G4 Plus

Este aproape identic cu Moto G4, doar că cel din urmă nu prezintă senzorul de amprentă pătrat din partea de jos a ecranului. În rest, atât spatele, cât şi forma sau dimensiunea sunt identice. Construcţia este una din plastic, cu marginile din aluminiu. Desigur, nu îţi este oferită o experienţă de utilizare premium, dar este de apreciat că telefonul se aşază bine în mână, gripul este unul bun şi nu există şanse ca terminalul să îţi alunece din mână.

20161121_122957

Display Moto G4 Plus

Moto G4 are un display LCD IPS de 5.5 inchi, rezoluţie 1080 x 1920 pixeli şi vine cu protecţie Corning Gorilla Glass 3. Din diferite poziţii, display-ul prezintă umbre, nu este atât de luminos precum mi-aş fi dorit, lucru ce afectează şi performanţa bateriei, îndeosebi atunci când trebuie să setezi luminozitate maximă a display-ului, dar per ansamblu, experienţa de utilizare este una plăcută.

Sistem de operare Moto G4 Plus

Moto G4 Plus vine cu Android 6.0.1 Marshmallow, iar vestea şi mai bună este că Android 7.0 Nougat este planificat să ajungă pe telefon, ceea ce înseamnă o performanţă îmbunătăţită a dispozitivului în viitorul apropiat. Aplicaţiile sunt grupate curat în telefon, nu deranjează şi nu agomerează experienţa de utilizare. În ecranul home ai posibilitatea să îţi aduni într-o singură bulină până la 6 aplicaţii pe care le foloseşti cel mai des, sistemul de notificări este unul curat, iar setările pot fi stabilite în cel mai scurt timp.

Per total experienţa de utilizare a sistemului de operare Moto G4 Plus nu este cu nimic diferită de cea a oricărui alt telefon care prezintă sistemul de operare Android 6.0.1 Marshmallow, aşa că dacă treci la Moto G4 Plus de la oricare alt telefon Android, nu ar trebui să fie o problemă. De asemenea, chiar dacă până acum ai fost utilizatori iPhone, nu îţi va fi deloc greu să te acomodezi cu Moto G4 Plus.

Performanţă, baterie şi securitate Moto G4 Plus

Moto G4 Plus răspunde destul de bine la comenzi, iar în perioada testării nu a agăţat deloc. Desigur, am putea să ne dorim ceva mai mult când vine vorba de promptitudine, dar dat fiind preţul şi faptul că vorbim de un mid-range, nu de un high-end, Moto G4 Plus este chiar foarte bun.

Bateria de 3000 mAh este nedetaşabilă şi vine cu funcţia de încărcare rapidă. Capacul de pe spate al Moto G4 Plus se înlătură pentru a introduce SIM-ul şi cardul microSD, care nu prezintă sloturi încorporate în marginea telefonului, cum vedem de altfel la Huawei Nova sau Nova Plus, S6 şi S6 Edge sau alte smartphone-uri cu design premium. Autonomia bateriei este una destul de generoasă. Dispozitivul intră în standby în doar 10 secunde, dacă nu îl utilizezi, lucru care ajută la economisirea energiei. Desigur, poţi schimba din setări timpii respectivi.

În ceea ce priveşte securitatea, Moto G4 Plus prezintă un senzor de amprentă pe faţă, care răspunde prompt la comenzi şi nu permite oricui să îşi bage nasul în treburile tale. Pe de altă parte Moto G4 nu prezintă acest senzor de amprentă, iar atunci când l-am utilizat s-a simţit nevoia de protecţie mai mare a datelor, mai ales pentru că toţi cei pe care i-am întâlnit au vrut să testeze produsul, să vadă dacă într-adevăr merită atenţia şi banii. Ca să nu mai spun că, telefonul poate oricând să cadă în mâinile unui copil, care poate distruge orice urmă de documente sau fotografii din telefon în cel mai scurt timp.

Camera Moto G4 Plus

Chiar dacă avem o cameră principală de 16 MP şi una frontală de 5 MP, asta nu înseamnă că avem parte şi de cele mai bune şi clare fotografii. În perioada testării camerei Moto G4 Plus, am avut parte şi de surprize plăcute, cum ar fi luminozitatea culorilor pe camera de selfie, dar şi de surprize neplăcute, cum ar fi efectul de ceaţă pe fotografiile realizate în interior cu ajutorul camerei de pe spate.

Când am realizat fotografii la lumina zilei, rezultatele au fost foarte bune, dar în interior senzorii de cameră lasă de dorit. Totuşi, trebuie pus în balanţă raportul calitate-preţ-necesitate atunci când vine vorba de achiziţionarea unui smartphone. Spre exemplu, camera de selfie Moto G4 Plus scoate fotografii mai bune decât camera de selfie Samsung Galaxy S7 Edge pe care îl deţin, ceea ce este de-a dreptul inadmisibil şi de necrezut. Din acest punct de vedere, mă gândesc serios să duc în service telefonul, poate senzorul de cameră frontală S7 Edge are ceva probleme.

Preţ şi disponibilitate Moto G4 Plus

Aşa cum am spus şi din titlul, 1100 lei nu este un preţ deloc rău, iar dacă stăm să ne gândim că vin sărbătorile, s-ar putea să mai urmeze şi alte reduceri, care să permită utilizatorilor achiziţionarea unui smartphone mid-range foarte bun la un preţ de până în 1000 lei, lucru ce reprezintă o adevărată afacere.

Dacă ai întrebări sau recomandări, lasă-ne un mesaj în secţiunea de comentarii de mai jos, pe Facebook Noobz, pe Instagram @noobzadvertising sau prin e-mail la redactie@noobz.ro.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version