Până acum, platforma de socializare Instagram permitea distribuirea unei singure fotografii la o singură postare. De acum, o dată cu noul update, utilizatorii vor avea posibilitatea să publice mai multe fotografii sau video-uri într-o singură postare.
Mai exact, noul update Instagram permite distribuirea până la 10 fotografii şi video-uri într-o singură postare.
De acum, nu vei mai fi nevoit să alegi fotografia sau video-ul potrivit din experienţa pe care doreşti să o împărtăşeşti. Când încarci fotografii sau video-uri în news feed, vei vedea o nouă iconiţă care îţi va permite să selectezi mai multe fotografii şi video-uri din album. Selectează şi ţine apăsat pe fiecare dintre ele pentru a le schimba ordinea, aplica un filtru pentru fiecare în parte sau editează-le pe fiecare în parte.
Instagram spune că aceste postări au o singură legendă şi sunt disponbile pentru moment doar pe pătrat, dar cel probabil în curând vom primi şi suport pentru forografii de alte dimensiuni şi formate.