More

    Oamenii de ştiinţă lucrează la un tratament împotriva încărunţirii şi a calviţiei

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Potrivit Science Alert, citat de Agerpres, o echipă de oameni de ştiinţă este pe punctul de a dezvolta un tratament împotriva încărunţirii şi a calviţiei, asta după ce a reuşit să identifice celule specifice răspunzătoare de creşterea părului şi de dezvoltarea pigmentului acestuia în cazul şoarecilor.

    „Aceste celule stem” au fost depistate de cercetători întâmplător, în timp ce studiau o tulburare genetică rară vinovată de creşterea tumorilor pe nervi, numită neutofibromatoză tip 1. „Deși acest proiect a fost început ca un efort de a înțelege modul în care se formează anumite tipuri de tumori, am sfârșit prin a afla de ce încărunțește părul și am descoperit identitatea celulei răspunzătoare în mod direct de creșterea părului”, a declarat conducătorul cercetării, Lu Le de la Centrul Medical Southwestern din cadrul Universității Texas.

    „Cunoscând acest lucru sperăm ca în viitor să creăm un compus topic sau să putem furniza gena necesară foliculilor de păr, în deplină siguranță, pentru a corecta aceste probleme cosmetice”, a adăugat acesta.

    Studiul publicat în jurnalul „Genes & Development” a fost efectuat până în prezent numai pe șoareci și, deși există numeroase similarități între specii, acesta trebuie repetat pe subiecți umani înainte de a putea fi trase concluzii îmbucurătoare, precizează sursa citată.

    Le și echipa sa lucrează în prezent la un proiect care se concentrează pe identificarea KROX20 și SCF la persoanele care manifestă calviție și încărunțire în încercarea de găsire a unei asocieri.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.