Producţia în masă a iPhone 8 începe în august. Telefonul se lansează în septembrie

Mădălina Gănescu
de - acum 5 luni în Homepage

Ultimele zvonuri cu privire la iPhone 8, care va aniversa 10 ani de la lansarea primului iPhone, au indicat faptul că prezentarea oficială a flagship-ului va fi anulată pentru lunile octombrie sau noiembrie.

Acum, un nou raport arată că iPhone 8 va fi pregătit pentru lansarea din luna septembrie. OnLeaks a dezvăluit faptul că Foxconn a început să pregătească noi angajaţi exact la timp pentru începerea producţiei modelelor iPhone, inclusiv pentru iPhone 8. Producţia în masă a modelelor iPhone 2017 va începe în august, de unde reiese că în septembrie va avea loc lansarea.

Astfel, cele mai recente tweet-uri ale OnLeaks contrazic informaţiile oferite publicităţii de către analistul KGI Securities Ming-Chi Kuo. Acesta spunea că există probleme de natură hardware în cazul iPhone 8, ceea ce va duce la amânare producţiei modelului premium pentru lunile octombrie sau noiembrie.

Un alt raport arată că TSMC a început producţia de procesoare Apple A11 care vor fi folosite pe modelele iPhone 2017. Procesorul este produs folosind procesul de 10 nm, iar TSMC a oferit deja o serie de informaţii din timpul testelor.

iPhone 8 de la Apple va avea se pare un display cu diagonala de 5.15 inchi, cu o zonă de 0.65 inchi pentru Touch ID care va fi încorporat în ecran. Dacă tehnologia nu va fi perfectă la timp pentru lansarea din 2017, Apple va pune în aplicare planul B, care este reprezentat de folosirea unui buton Touch ID fizic pe spatele dispozitivului.

Samsung nu a fost prea inspirat cu poziţionarea senzorului de amprentă pe spatele telefonului Galaxy S8, iar o astfel de decizie repetată de Apple nu ar fi nici ea prea binevenită din partea utilizatorilor. Până la acest moment, feedback-ul cu privire la localizarea senzorului de amprentă Galaxy S8 nu este cel mai bun.

Comentarii

comentarii

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ