HTC U sau HTC U 11: Zvonuri despre design, funcţii şi specificaţii

Mădălina Gănescu
de - acum 4 luni în Homepage

S-a zvonit despre dispozitivul mobil HTC U tot mai multe lucruri în ultima perioadă, iar astăzi ne-am gândit să punem cap la cap indiciile pentru a reuşi să ne facem o imagine de ansamblu cu privire la terminal.

I se mai spune şi HTC U 11 şi se pare că va fi al doilea smartphone flagship pe care producătorul HTC are în plan să-l lanseze anul acesta. Potrivit zvonurilor, HTC U 11 va arăta aproape identic cu HTC 10 în partea din faţă şi va primi în continuare butonul capacitiv de home. În schimb, atât camera frontală, cât şi difuzorul vor avea dimensiuni reduse.

Astfel, se pare că HTC nu va adopta trendul Infinity Display în cazul U 11, ci va rămâne fidel reţetei sale. Marginile se pare că vor fi ceva mai subţiri, ceea ce ar putea rezulta într-un dispozitiv ceva mai fragil. Partea din spate pare să fie tot din sticlă, la fel ca în cazul U Play şi U Ultra, iar U 11 va veni disponibil în 5 variante de culori: alb, negru, albastru, roşu şi argintiu.

HTC U 11 va avea un display Super LCD cu diagonala de 5.5 inchi, ceea ce înseamnă că va fi mai mare decât cel al HTC 10 de anul trecut. Rezoluţia, în schimb, va fi identică: Quad HD (1440 x 2560 pixeli). Deşi se zvoneşte că HTC va renunţa la mufa jack de 3.5 mm, va trebui să mai aşteptăm mai multe indicii.

Telefonul va primi certificare IP57, ceea ce înseamnă că va fi rezistent la apă la fel ca iPhone 7 (la o adâncime de până la un metru pentru 30 de minute), dar nu va fi foarte rezistent la praf. Mai mult decât atât, modelul va fi lansat în două variante, în funcţie de piaţa pe care va fi disponibil (single şi dual-SIM).

HTC U 11 va avea o grosime de 8 mm în partea de jos şi de 9.2 mm în partea de sus. În ceea ce priveşte procesorul, telefonul va primi Qualcomm Snapdragon 835, cel mai puternic existent la această oră pe piaţă, disponibil momentan doar pe Samsung Galaxy S8 / S8 Plus, Xiaomi Mi 6 şi Sony Xperia XZ Premium.

Bateria va avea o capacitate de 4,000 mAh, iar în ceea ce priveşte memoria vom avea până la 6 GB de RAM şi 128 GB mediu de stocare. Camera ar putea fi de 12 MP frontal şi 16 MP pe spate, iar sistemul de operare va fi Android Nougat 7.1 cu Sense 9.

În ceea ce priveşte preţul, cu siguranţă vom afla mai multe în data de 16 mai, când flagship-ul este programat pentru lansare. HTC U 11 va fi disponibil pentru achiziţionarea abia de la jumătate lunii iunie.

Comentarii

comentarii

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ