More

    Cum alegi jocurile video pentru copilul tău

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    În România nu există niciun fel de restricţii asupra conţinutului jocurilor comercializate pe piaţă, aşa cum există în unele tări din lume. Cu toate acestea, jocurile video sunt marcate cu pictograme care marchează tipul de conţinut şi vârsta recomandată pentru cei care doresc să achiziţioneze jocul respectiv.

    Vă vom prezenta pictogramele şi explicaţiile menite să vă ajute în alegerea jocurilor pentru copii dumneavoastră. Dacă jocul este achiziţionat sub forma unui retail edition, cu o cutie, semnele sunt inscripţionate pe cutia în care jocul este furnizat. Dacă jocul a fost achiziţionat prin descărcare de pe internet, aceste semne le puteţi găsi pe pagina de internet de unde aţi descărcat jocul, ori puteţi realiza o căutare a jocului şi accesarea site-ului producătorului.

    Informaţiile inscripţionate sunt ratinguri de varstă, clasificări, realizate de către PEGI (Pan European Game Information). Ratingurile de vârstă oferă îndrumări pentru consumatori (în special părinţi) care îi ajută să decidă dacă să cumpere sau nu un anumit produs.

    Pictogramele care realizează o clasificare de vărstă sunt:

    320PEGI 3
    Conţinutul jocurilor cu acest rating este considerat adecvat pentru toate grupele de vârstă. Este acceptabil un oarecare nivel de violenţă în context comic (în general formele de violenţă din desenele animate de tipul Bugs Bunny sau Tom & Jerry). Personajele de pe ecran nu trebuie să poată fi asociate de copil cu persoane din viaţa reală, ele fiind în totalitate imaginare. Jocul nu trebuie să conţină sunete sau imagini care pot înspăimânta sau înfricoşa copiii mici. Nu trebuie utilizate expresii injurioase.

    321PEGI 7
    Orice jocuri care în mod normal ar avea ratingul 3, însă conţin anumite scene sau sunete care ar putea produce spaimă, pot fi considerate adecvate pentru această categorie.

    322PEGI 12
    În această grupă de vârstă sunt incluse jocurile video care prezintă un nivel de violenţă cu un caracter oarecum mai grafic faţă de un personaj imaginar şi/sau violenţă fără caracter grafic faţă de personaje asemănătoare oamenilor sau animale recognoscibile, precum şi jocurile video care prezintă nuditate cu caracter oarecum mai grafic. Orice limbaj injurios trebuie să fie moderat, fără conotaţii sexuale.

    323PEGI 16
    Acest rating se aplică atunci când violenţa (sau activitatea sexuală) afişată atinge un nivel care arată aşa cum ar fi de aşteptat în situaţii reale. Tinerii din acest grup pot fi de asemenea expuşi unei cantităţi mai mari de limbaj injurios extrem, conceptului utilizării tutunului şi drogurilor şi reprezentării activităţilor criminale.

    324PEGI 18
    Clasificarea pentru adulţi se aplică atunci când nivelul de violenţă atinge o cotă la care devine o reprezentare a unei violenţe extreme şi/sau include elemente ale unor tipuri specifice de violenţă. Violenţa extremă este cel mai greu de definit deoarece poate fi foarte subiectivă în multe cazuri, însă în termeni generali poate fi clasificată ca reprezentare a unei violenţe care ar putea să îl facă pe privitor să simtă repulsie.

    Descriptorii de pe spatele ambalajelor indică principalele motive pentru care un joc a primit un anumit rating de vârstă. Există opt astfel de descriptori: violenţă, limbaj injurios, frică, droguri, sex, discriminare, jocuri de noroc şi jocuri on-line cu alte persoane.
    Pictogramele sunt afişate cu scurte explicaţii şi eventual adnotări ale diferitelor pictograme PEGI.

    307Violenţă
    Jocul conţine descrieri cu un anumit grad de violenţă

    308Limbaj injurios 
    Jocul conţine limbaj injurios

    309Frică
    Jocul poate fi înspăimântător sau înfricoşător pentru copii mici

    310Sex
    Jocul conţine reprezentări ale nudităţii şi/sau comportamentului sexual sau referinţe sexuale

    311Discriminare
    Jocul conţine reprezentări sau materiale care ar putea încuraja discriminarea

    312Jocuri de noroc
    Jocul încurajează sau învaţă jocuri de noroc

    313Droguri
    Jocul se referă la sau conţine reprezentări ale consumului de droguri

    314On-line
    Jocul poate fi jucat on-line

    Pentru informaţii suplimentare accesaţi site-ul PEGI.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.