Home Divertisment Aplicaţii Apple iOS 8.2 se lansează saptămâna viitoare

Apple iOS 8.2 se lansează saptămâna viitoare

0

Potrivit unor informații publicate de BGR, Apple va începe distribuirea sistemului de operare iOS 8.2 chiar luni, pe data de 9 martie 2015, iar actualizarea 8.3 este pregătită să fie lansată cât mai curând.

Publicația BGR susține că planifică lansarea a numai puțin de 4 versiuni beta a versiunii iOS 8.3 către dezvoltatori, înainte să ajungă în mâinile utilizatorilor.

Actualizarea este una dintre cele mai importante, lansarea versiunii 8.0, venind cu foarte multe îmbunătățiri.

Cea mai importantă caracteristică va fi supportul pentru Apple Watch. După cum știți, dispozitivul Apple Watch va putea fi achiziționat la începutul lunii aprilie. Dacă ar fi să ținem cont de data de lansare a Apple Watch, ne așteptăm ca versiunea iOS 8.3 să poată fi lansată până la sfârșitul lunii Aprilie.

Apple va lansa, cel mai probabil, la mijlocul lunii martie, o testare open-beta, permițând utilizatorilor să testeze sistemul de operare înainte ca acesta să fie lansat pe piață. Este pentru prima dată când Apple deschide un program de testare pentru utilizatori care nu sunt dezvoltatori.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version