More

    LG G4 – Impresii de la lansarea în România

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    LG a lansat pe piața din România smartphone-ul care dispune de un design elegant cu carcasă de piele și funcții de top.

    Invitaţia la lansarea LG G4 în România a venit ca mai toate invitaţiile la evenimentele LG, printr-un email.

    Doar că, de data aceasta am aşteptat cu nerăbdare să vedem şi să testăm produsul, mai ales pentru că s-a scris despre acesta în nenumărate rânduri şi pentru o lungă perioadă de timp nu s-a ştiut nimic concret despre cum va arăta şi ce funcţii noi va avea.

    Locul în care s-a desfăşurat evenimentul este unul plin de fineţe, cu însemnătate istorică şi te introduce imediat într-o atmosferă selectă, elegantă şi deosebită. Palatul Bragadiru a fost cu siguranţă cel mai potrivit loc în care putea fi lansat smartphone-ul LG G4.

    Dispozitivul are o cameră de 16 MP şi ar putea fi cea mai bună pe care o vei găsi pe un smartphone la această ore, potrivit reprezentanţilor LG.

    Vom putea să confirmăm sau să infirmăm acest lucru abia după ce vom testa produsul pentru o perioadă de timp, lucru ce sperăm noi să se întâmple cât de curând.

    LG G4 dispune de un obiectiv cu diafragmă f/1.8, care captează cu 80% mai multă lumină decât celelalte obiective disponibile pe telefoane şi are montat un sistem de stabilizare optică OIS 2.0, ce asigură până la două grade pe trei direcții.

    Smart Bulletin LG G4 adună toate notificările şi widgeturile, iar tu te poţi decide foarte repede dacă ignori sau nu un lucru.

    Din cele aflate de la lansare, camera foto de pe LG G4 oferă cea mai bună stabilizare a imaginii. Focalizarea laser este şi ea prezentă, iar cei care vor să facă poze rapid, pot porni camera apăsând de două ori butonul de volum de pe spatele smartphone-ului.

    Fotografiile create la lumină scăzută nu mai sunt o problemă pentru utilizatorul LG G4, datorită senzorului cu 40% mai mare şi diafragmei F1.8, care atrage lumina nemaipomenit.

    Încă un lucru deosebit pe care l-am regăsit la LG G4 este spatele din piele tăbăcită. Aceasta nu se uzează şi trece printr-un proces de 12 săptămâni de prelucrare până să fie aplicată pe spatele dispozitivului.

    Un alt aspect de luat în seamă este acela că, durata de viaţă a bateriei LG G4 este cu 20% mai mare, aceasta încărcându-se 60% în 20 de minute şi 100% în 90 de minute. Un inconvenient sesizat de reprezentantul LG în România este acela că, ai nevoie de un alt încărcător dacă vrei să te bucuri de o baterie care se încarcă foarte repede, întrucât încărcătorul clasic de LG G4 este unul standard care încarcă bateria ceva mai greu.

    Aviz tuturor bărbaţilor: LG G4 este smartphone-ul potrivit pentru fiecare femeie, datorită design-ului deosebit şi a funcţiilor camerei foto-video. Aşa că, este de luat în calcul posibilitatea de a fi dat cadou partenerei de viaţă.

    LG G4 a fost lansat în România concomitent cu lansările din restul Europei, iar de marţi, 2 iunie 2015, va fi disponibil în magazinele partenere.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.