Home Divertisment Evoluţie Elon Musk: Falcon 9, prima rachetă reutilizabilă SpaceX, s-a întors în hangar

Elon Musk: Falcon 9, prima rachetă reutilizabilă SpaceX, s-a întors în hangar

0

Elon Musk: „Racheta nu a suferit nicio stricăciune şi este pregătită pentru a fi lansată din nou„.

Am vorbit de foarte multe ori despre poziţiile tranşante pe care magnatul Elon Musk, CEO Tesla, le-a adoptat în foarte multe ieşiri în presă, majoritatea făcând referire la situaţia actuală în care se află planeta.

Citeşte şi: Tesla va finaliza maşina fără şofer în maximum 2 ani

Acesta a lansat mai multe proiecte care au ca scop demararea procesului de regenerare a resurselor, prin apelarea la resurse alternative de energie regenerabile şi nepoluante.

Pe lângă maşinile electrice, care nu emit noxe şi utilizează energie solară captată de câmpurile cu panouri fotovoltaice, Musk a proiectat şi a contruit o baterie capabilă să alimenteze o întreagă gospodărie, fără a mai fi nevoie de altă sursă de energie. Această baterie a fost scalată astfel încât să poată alimenta cartiere întregi.

Cu toate că, Elon Musk nu a renunţat la ideea de salvare a acestei planete, s-a gândit şi la problema suprapopulării şi nu a exclus ideea de a popula alte planete. De aici a luat naştere proiectul SpaceX!

Ce este SpaceX

SpaceX proiectează, construieşte şi lansează rachete avansate şi nave spaţiale. Compania a fost fondată în anul 2002 pentru a revoluţiona tehnologia spaţială, cu scopul final de a permite oamenilor să trăiască pe alte planete.

SpaceX a captat atenţia la nivel mondial cu o serie de reuşite. Este singura companie privată care a reuşit să readucă o navetă spaţială de pe orbtita inferioară a Pământului, moment marcat în anul 2010.

Citeşte şi: Elon Musk vrea să plăteşti mai mult dacă nu conduci o maşină electrică

În anul 2012, compania a reuşit ataşarea navetei „Dragon” la Staţia Spaţială Internaţională, a făcut un schimb de încărcătură, după care s-a întors pe Pământ în siguranţă. De atunci, nava Dragon a efectuat mai multe livrări, îndeplinind misiuni regulate pentru NASA, de realimentare a Staţiei Spaţiale Internaţionale.

SpaceX are un contrat în valoare de 1,6 miliarde de dolari, pentru mai multe zboruri de realimentare a Staţiei Spaţiale Internaţionale, în număr total de 12 misiuni.

În momentul de faţă, SpaceX lucrează la Falcon Heavy, care va fi cea mai puternică rachetă din lume. În tot acest timp, compania a lucrat pentru obţinerea unui rezultat cheie: crearea unor rachete reutilizabile. Atingerea acestui ţel va transforma explorarea spaţială prin construirea unor vehicule fiabile, lucru care ar reduce foarte mult toate costurile.

Falcon 9, prima rachetă reutilizabilă a companiei SpaceX este un real succes

Pentru a face o recapitulare a momentelor cheie şi a marilor realizări înregistrate în anul 2015, condatorul companiei SpaceX, Elon Musk, a postat o poză în care acesta reaminteşte momentul lansării şi aterizarii rachetei Falcon 9, pe Cape Canaveral.

Falcon 9 back in the hangar at Cape Canaveral. No damage found, ready to fire again.

A photo posted by Elon Musk (@elonmusk) on

Acum, racheta Falcon 9 se află înapoi în hangar, iar aceasta nu afişează nicio avarie, aceasta fiind „pregătită pentru a fi relansată„.

Citeşte şi: CES 2016: Smartphone, smartwatch, laptop, tablete, realitate virtuală, auto şi case inteligente

Este de bun augur pentru viitoarele lansări, dar este puţin probabil ca racheta Falcon 9 să fie cea care va fi trimisă în spaţiu, din nou.

După asistarea la acest eveniment istoric, Musk a declarat că „cel mai probabil vom menţine acestă rachetă la sol”, iar după ce o vor supune mai multor teste, va fi depozitată „undeva„.  Nu se ştie dacă este vorba de un muzeu.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version