Home Homepage OnePlus X nu mai necesită invitaţie pentru a putea fi cumpărat

OnePlus X nu mai necesită invitaţie pentru a putea fi cumpărat

0

OnePlus a anunţat că nu mai ai nevoie de sistemul de invitaţie pentru a achiziţiona OnePlus X. Mai exact, de astăzi vei putea să cumperi un astfel de dispozitiv de pe magazinul online OnePlus sau de pe Amazon.

Aceasta este o veste bună pentru fanii OnePlus care au întâmpinat probleme atunci când au dorit să intre în posesia unei invitaţii care să le ofere posibilitatea de a achiziţiona un telefon OnePlus X.

Serviciul de invitaţii nu a fost întâmpinat încă de la bun început cu braţele deschise de utilizatori, dar a fost necesar, potrivit reprezentanţilor companiei, pentru a ţine un inventar al produselor şi pentru a nu expune OnePlus unui risc de care nu avea nevoie.

OnePlus 2 a fost disponibil fără invitaţie la scurt timp după lansare, iar acum OnePlus X urmează trendul.

Carl Pei a declarat pentru Android Authority încă de anul trecut că este conştient de cât de neplăcut este sistemul de invitaţie al companie, dar nu întrevede posibilitatea de a renunţa definitiv la el în anii ce vin.

Ce părere ai despre sistemul de invitaţii? Ai încercat până acum să îţi achiziţionezi un dispozitiv OnePlus?

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version