Home Homepage Samsung Galaxy S7 şi S7 Edge: Cristian Cojocaru, şeful diviziei telecom a...

Samsung Galaxy S7 şi S7 Edge: Cristian Cojocaru, şeful diviziei telecom a Samsung România, răspunde la întrebările utilizatorilor

0
SAMSUNG CSC

O dată cu lansare Samsung Galaxy S7 şi S7 Edge în România, au început să apară şi o serie de întrebări din partea utilizatorilor, motiv pentru care l-am contactat pe Cristian Cojocaru, şeful diviziei telecom a Samsung România şi cea mai avizată persoană să ne răspundă la ele.

Câţiva clienţi ne-au sesizat că au făcut precomandă pentru dispozitivele Galaxy S7 şi S7 Edge şi spun că li s-a dat de înţeles de unii furnizori de telefonie mobilă că nu vor putea fi onorate comenzile la timp şi există riscul să aibă loc mici întârzieri, de ordinul câtorva săptămâni. La ce ar trebui să se aştepte de fapt clienţii?

Cristian Cojocaru: Cu Galaxy S7 și S7 Edge am înregistrat un număr de precomenzi de trei ori mai mare comparativ cu Galaxy S6 și S6 Edge, până la câteva mii de unități. Ca urmare a numărului mare de precomenzi înregistrate, data de livrare pentru dispozitivul Gear VR ar putea  fi ușor decalată, însă colaborăm cu operatorii și partenerii noștri pentru a onora precomenzile utilizatorilor cât de repede posibil.

Clienţii Samsung au la dispoziţie şi un sistem de upgrade, în cazul în care îşi doresc să treacă de la S6, S6 Edge sau S6 Edge Plus la S7 sau S7 Edge? De asemenea, care este poziţia Samsung cu privire la sistemul buyback?

Cristian Cojocaru: Analizăm constant, împreună cu partenerii noștri, ce își doresc consumatorii și ne dorim să le oferim mereu cele mai bune soluții pentru a facilita accesul la tehnologie de ultimă generație.

Se zvoneşte că, Samsung va lansa un program de achiziţionare a Samsung Galaxy S7 şi Galaxy S7 Edge în sistem leasign, ce e drept pe piaţa din Coreea de Sud, începând cu 11 martie. În România va fi disponibil un astfel de sistem de achiziţionare al flagship-urilor? Aţi luat în calcul această posibilitate?

Cristian Cojocaru: Deocamdată nu putem comenta eventuale programe și acțiuni strategice pe plan local.

Care este situaţia precomenzilor cu o zi înainte de a fi onorate? Cu cât estimaţi că vor creşte vânzările mulţumită gamei S7?

Cristian Cojocaru: Galaxy S 7 și Galaxy S 7 Edge sunt livrate de partenerii noștri în condițiile comunicate. Suntem încrezători că Galaxy S7 și Galaxy S7 Edge vor deveni cele mai bine vândute smartphone-uri premium din portofoliul nostru.

Care este profilul clientului Samsung din România? La ce interval de timp alege să facă un upgrade, care este comportamentul său şi care sunt gamele în care investeşte cel mai mult?

Cristian Cojocaru: Utilizatorii Samsung își doresc mai mult de la dispozitivele pe care le folosesc. Își aleg dispozitivele care li se potrivesc și care le completează stilul de viață, care le oferă mai multe posibilități de utilizare, performanțe deosebite și funcționalitate. Românii sunt pasionați de tehnologie și caută mereu cele mai noi tehnologii care îi ajută pe parcursul zilei. Rata de înlocuire al unui smartphone vârf de gamă este de aproximativ 1 an, respectiv 2 ani pentru terminalele low și mid-range.

În cât timp preconizaţi că plata cu smartphone-ul va fi posibilă şi în România cu ajutorul serviciului Samsung Pay? Care sunt piedicile care stau în calea implementării acestei facilităţi?

Cristian Cojocaru: După succesul de care s-a bucurat pe piețele din SUA și Coreea de Sud, Samsung a extins serviciul de plăți cu mobilul și în Europa, primele țări pe lista fiind Marea Britanie și Spania, două dintre cele mai dezvoltate state europene în ceea ce privește adopția cardului și plata online.

În România, plățile cash încă reprezintă un procent foarte mare din totalul de plăți înregistrate, comparativ cu unele dintre piețele din Europa, unde plățile cu cardul se ridică și până la 80%. Plățile online se află însă pe un trend ascendent, iar acesta este un semnal pozitiv. Pe lângă acest lucru, pentru ca în România să se poată implementa sistemul de plăți cu mobilul, este necesară tokenizarea, un proces de securitate prin care datele cardului sunt prelucrate în informații fără risc.

Enumeraţi 5 motive pentru care utilizatorii Samsung ar trebui să facă upgrade la S7. Ce oferă S7 în comparaţie cu S6?

Cristian Cojocaru: Galaxy S7 și S7 Edge aduc inovațiile pe care consumatorii noștri și le-au dorit, adică acele inovații care se integrează perfect în stilul lor de viață. În primul rând, noile smartphone-uri dispun acum de cea mai bună cameră foto disponibilă pe piață, cu tehnologie importată de la camerele foto profesionale, pentru fotografii reușite chiar și în condiții de luminozitate scăzută.

Mai mult, capacitatea bateriei a fost îmbunătățită, astfel că autonomia este mai ridicată. Reintroducerea slotul microSD este tot o cerință a consumatorilor și permite o capacitate extinsă a memoriei,  până la 200GB. La acestea se adaugă certificarea IP68 pentru rezistență la apă și praf, dar și posibilitatea de interconectare cu o mulțime de produse și servicii Samsung.

Integrarea aplicației API Vulkan și implementarea funcției de Game Launcher duc experiența de gaming la un nou nivel. Consumatorii pot acum să joace jocurile preferate fără a fi întrerupți de notificări, mesaje sau apeluri; chiar dacă aceste notificări apar, se poate răspunde la ele fără a pierde acțiunea jocului.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version