Home Homepage Samsung Galaxy S7 Edge primeşte o baie cu şampanie de la Lil...

Samsung Galaxy S7 Edge primeşte o baie cu şampanie de la Lil Wayne

0

Vineri, 11 martie, Samsung a anunţat lansarea oficială a Galaxy S7 şi S7 Edge peste tot în lume şi succesul pe care l-a întâmpinat în ceea ce priveşte numărul de precomenzi în Europa, care a stabilit un nou record pentru seria Galaxy.

Modul în care a sărbătorit Lil Wayne acest eveniment este unul cu totul şi cu totul inedit şi face parte din categoria „nu încerca să faci aşa ceva acasă”. Într-un spot publicitar, Wayne îi face baie dispozitivului S7 Edge cu o sticlă de şampanie.

„Pot să vărs această şampanie pe telefonul meu, iar acesta va funcţiona în continuare”, afirmă artistul mândru în faţa prietenilor săi, care privesc întreaga scenă cu uimire. Normal, unul dintre prietenii cântăreţului face acelaşi lucru cu un iPhone, iar dispozitivul se strică imediat.

Pentru că Lil Wayne are o avere de peste 150 de milioane de dolari, îi oferă de îndată un S7 tovarăşului său, ca petrecerea să continuie fără probleme, spunându-i desigur: „nu poţi face aşa ceva cu telefonul acela”.

Este o modalitate distractivă prin care sunt promovate funcţiile Samsung Galaxy S7 Edge, dar gigantul sud-coreean nu încurajează acest tip de practici, deşi dacă la un moment dat telefonul tău face o baie cu şampanie, cel mai probabil va rămâne teafăr şi nevătămat.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version