Home Divertisment Aplicaţii La Carrefour România poţi plăti cumpărăturile la casa de marcat direct de...

La Carrefour România poţi plăti cumpărăturile la casa de marcat direct de pe smartphone

0

Clienții lanțului de retail Carrefour România pot plăti cumpărăturile la casele de marcat direct de pe smartphone, prin aplicația mobilPay Wallet, portofelul digital dezvoltat de NETOPIA mobilPay, liderul pieței locale de mobile payments.

Clientii lantului de retail Carrefour Romania pot plati cumparaturile la casele de marcat direct de pe smartphone, prin aplicatia mobilPay Wallet, portofelul digital dezvoltat de NETOPIA mobilPay, liderul pietei locale de mobile payments. Serviciul este disponibil, deja, in hipermarketurile si supermarketurile Carrefour din toata tara.

NETOPIA mobilPay a introdus încă din luna februarie plata cu telefonul mobil în 16 magazine Carrefour, printre care se numără toate cele din Cluj-Napoca și Timișoara și hipermarketurile din Băneasa Shopping City și Mega Mall din București.

Clienții lanțului de retail pot descărca gratuit aplicația mobilPay Wallet pe toate terminalele smart ce rulează sistemele de operare iOS și Android. După ce își înregistrează un card în aplicație, aceștia pot plăti foarte rapid cumpărăturile în magazinele Carrefour, prin scanarea unui cod QR, afişat la casa de marcat.

”NETOPIA mobilPay înseamnă, prin excelență, inovație. Asta știm să facem și o facem cel mai bine. Dovada cea mai clară este mobilPay Wallet, primul portofel digital din România și singurul, ca abordare, până în prezent, care le oferă românilor cea mai simplă, sigură și securizată metodă de plată, atât online, cât și în locații fizice.  Salutăm deschiderea către inovație a partenerilor Carrefour, alături de care reușim să arătăm la scară națională că tehnologia înseamnă simplitate în viața de zi cu zi”, declară Antonio Eram, CEO și Fondator NETOPIA mobilPay.

Datele NETOPIA arată că, în 2015, volumul plăţilor online realizate de pe smartphone, prin portofelul digital mobilPay Wallet, s-a dublat față de anul anterior, în timp ce valoarea lor a urcat cu 400% față de 2014.

“Carrefour inovează constant, pentru că suntem atenți la noile preferințe ale clienților noștri. Iar acum, la ordinea zilei, este plata prin intermediul smartphone-urilor, un serviciu digital pe care l-am facut disponibil în hipermarketurile și supermarketurile din România, datorită parteneriatului cu NETOPIA mobilPay.

Pentru noi este evident că soluțiile mobile vor deveni foarte rapid modalitatea de plată preferată a românilor. Datorită avansării tehnologiei, avem acum la dispoziție cea mai accesibilă modalitate de plată: portofelul virtual, care poate fi accesat  prin smartphone-ul pe care îl ai mereu la tine. Această facilitate le va permite clienților noștri să își plătească cumpărăturile extrem de rapid și sigur și se adresează mai ales acelora care așteaptă inovație de la orice brand cu care interacționează”, a completat Andreea Mihai, Director de Marketing&Communicare, PR&Solidaritate, Dinamica Comerciala&Pricing Carrefour România.

mobilPay Wallet

Lansată în martie 2013, aplicaţia mobilPay Wallet este disponibilă pentru telefoane smart, poate fi descărcată gratuit din Google Play și App Store și poate fi folosită pentru pentru plata facturilor la utilități, reîncărcarea cartelelor preplătite, plata notei la restaurant sau pentru produse şi servicii furnizate de comercianţii parteneri.

Din 2015, românii pot achita rapid, prin mobilPay Wallet, taxa de pod de la Fetești, amenzile de circulație, călătoriile cu mijloacele de transport în comun din Alba Iulia, Turda, Cluj-Napoca și Ploiești, cumpărăturile din hipermarketuri și restaurante din Capitală.

De asemenea, începând cu decembrie 2015, locatarii a 21.400 apartamente, administrate de  316 asociații de proprietari din București, care colaborează cu Scomet, cel mai mare provider de servicii de administrare a blocurilor de locuințe din Capitală, pot plăti întreținerea direct de pe smartphone, prin portofelul digital mobilPay Wallet.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version