Home Homepage WhatsApp criptează toate formele de comunicare din aplicaţie

WhatsApp criptează toate formele de comunicare din aplicaţie

0

Cu peste 1 miliard de utilizatori activi, WhatsApp a devenit o formă majoră de comunicare în lume. Grijile cu privire la securitate sunt în continuă creştere, aşa că aplicaţia trebuie să ţină pasul cu actualitatea.

Echipa a încheiat un parteneriat cu Open Whisper Systems pentru a aduce criptarea end-to-end pe toate mijloacele de comunicare WhatsApp, iar astăzi a ajuns în cele din urmă să încheie acest proces.

Aplicaţia a primit criptarea mesajelor în noiembrie 2014. Astăzi, WhatsApp anunţă că a ajuns în cele din urmă să completeze criptarea tuturor modurilor de comunicare din aplicaţie. În afară de mesajele text generale, WhatsApp protejează acum şi apelurile vocale, discuţiile video şi mesajele de grup.

Asta include şi protecţia în toate platformele, inclusiv Android, iOS şi BB10. Utilizatorii care folosesc cea mai recentă versiune WhatsApp ar trebui să primească un mesaj în conversaţie, prin care să fie informaţi că de acum canalul de comunicare este criptat.

„Ideea este foarte simplă: atunci când trimiți un mesaj, singura persoană care-l poate citi este destinatarul sau membrii grupului în care postezi. Nimeni altcineva nu poate vedea acel mesaj. Nici infractorii cibernetici, nici hackerii, nici reprezentanții unor guverne opresive, nici măcar noi”, se arată într-un mesaj postat pe blogul aplicației, prin care este anunțat acest important update de securitate.

Open Whisper System nu se opreşte aici în ceea ce priveşte securizarea comunicării. Soluţia este disponibilă publicului larg, iar echipa plănuieşte să ajute şi alte aplicaţii de mesagerie să devină mai private şi mai sigure în viitor.

Pentru moment, tot ce trebuie să faci este să aştepţi să primeşti notificarea. Funcţiile încep să ruleze de astăzi, aşa că unii dintre voi vor vedea cât de curând schimbarea, dacă nu chiar vă bucuraţi deja de criptarea totală pe WhatsApp.

Ce părere ai despre lovitura pe care a dat-o WhatsApp prin securizarea conversaţiilor pe toate mijloacele de comunicare din aplicaţie? Lasă opinia ta în secţiunea de comentarii de mai jos!

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version