Home Homepage LG prevede o creştere cu 66% în primul trimestru al acestui an

LG prevede o creştere cu 66% în primul trimestru al acestui an

0

LG prevede o evoluţie neaşteptată a datelor financiare ale companiei pentru primul trimestru din 2016. Mai exact, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, compania precizează că ar putea avea o creştere de până la 65.5%.

Cifrele nu sunt numai o îmbunătăţire considerabilă comparativ cu ce câştiguri a avut LG în anii anteriori, ci arată, de asemenea, că până şi analiştii au fost luaţi prin surprindere.

Această evoluţie nu poate fi pusă pe seama vânzărilor de smartphone-uri, deşi LG V10 a fost şi este destul de popular în rândul utilizatorilor. De asemenea, nici scădere preţurilor la display-uri TV nu ne spune prea multe despre motivul pentru care LG ar putea vorbi despre o creştere a cifrelor atât de mare.

Nu ne rămâne decât să aşteptăm finalul acestei luni pentru a primi rezultatele financiare oficiale pentru primul trimestru al acestui an.

Oricum ar fi, se pare că această creştere nu va dura mult, mai ales pentru că LG preconizează o scădere de până la 4.5% în trimestrul al doilea, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Designul unic al LG G5 va asigura un interes solid din partea utilizatorilor, deşi există numeroase controverse cu privire la primerul aplicat peste carcasa din metal a LG G5, iar acest aspect ar putea avea un impact neaşteptat asupra vânzărilor.

Credeţi că LG va avea cu adevărat succes în faţa Samsung Galaxy S7 Edge, competitorul direct din acest an? Scrieţi-ne părerile voastre în secţiunea de comentarii de mai jos!

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version