Home Homepage Motorola plănuieşte un eveniment de lansare pentru data de 9 iunie

Motorola plănuieşte un eveniment de lansare pentru data de 9 iunie

0

În ultima perioadă, am auzit tot feluri de zvonuri cu privire la posibilitatea ca Motorola să lanseze un număr de smartphone-uri sub brandul Lenovo, inclusiv cele ce se vor numi Moto G4 şi Moto G4 Pro.

Ultimul zvon, lansat de website-ul Gizmo China, indică faptul că utilizatorilor li se pregătesc mici surprize în lunile ce urmează. Potrivit site-ului, CEO-ul Lenovo, Yang Yuanquing, a declarat astăzi, în cadrul unui eveniment susţinut la Beijing, că subsidiara Motorola va lansa un nou dispozitiv în data de 9 iunie.

Din păcate, Yang nu oferă nicio altă informaţie cu privire la numele produsului sau ce specificaţii va avea acesta, dar nu omite să menţioneze că dispozitivul va fi „captivant”.

În luna iulie anul trecut, Motorola a anunţat smartphone-ul Moto X Style, care a fost lansat în Statele Unite ale Americii drept Moto X Pure Edition, împreună cu smartphone-ul Moto X Play. Iulie a fost, de asemenea, momentul în care a 3-a ediţie Moto G şi-a făcu debutul. Totuşi, este neclar de ce a decis Motorola să realizeze următoarea lansare în luna iunie.

Deşi mai sunt câteva săptămâni bune până la evenimentul din data de 9 iunie, trebuie să precizăm că deja au apărut o serie de imagini şi zvonuri despre următorul smartphone pe care îl va lansa Motorola şi, cel mai probabil, lucrurile nu se opresc aici.

În galeria de mai jos, am strâns toate imaginile cu ceea ce pare a fi Moto G4, primul smartphone Motorola sub brandul Lenovo.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version