Home Smart Gadgets Miele lansează gama de aspiratoare fără sac şi maşina care spală şi...

Miele lansează gama de aspiratoare fără sac şi maşina care spală şi usucă rufele în mai puţin de trei ore

0

Miele prezintă, în premieră, la IFA 2016, noi produse cu funcții exclusive, printre care: prima mașină de spălat rufe cu uscător încorporat și dozare automată a detergentului, o gamă de aspiratoare fără sac, cu performanțe de curățare excelente și noua gamă entry de mașini de spălat complet modernizate și echipate. Totodată Miele anunță că uscătoarele din clasa de eficiență A+++ vor fi reduse cu 500 de dolari.

Pentru noua gamă de mașini de spălat rufe cu uscătoare, Miele a utilizat platforma IMB cu scopul de a demonstra cum au fost proiectate produsele.Cu noile modele, până la 5 kg de rufe pot fi spălate și uscate fără a mai fi necesară scoaterea hainelor între cele două cicluri de funcționare. Acest lucru corespunde unei încărcări casnice uzuale. În același timp, noul model WT1 de la Miele are toate caracteristicile prin care mașinile de spălat și uscătoarele Miele din gamele W1 și T1 s-au diferențiat de competiție – inclusiv sistemul în două faze TwinDos de distribuire automată a detergenților lichizi.

Cea mai convenabilă mașină de spălat cu uscător de pe piață

Sistemul rapid și eficient PowerWash 2.0, în combinație cu noul program ‘QuickPower Wash&Dry’ garantează spălarea și uscarea rufelor în mai puțin de trei ore.

În funcție de setul de caracteristici, WT1 poate fi conectată la Internet prin WLAN, folosind o aplicație gratuită pusă la dispoziție de Miele, nefiind necesare resurse hardware suplimentare. Atunci când nivelul de detergent lichid este scăzut, TwinDos transmite informația automat pe smartphone sau tabletă, opțiunea de comandă fiind inclusă.

„Nicio altă mașină de spălat cu uscător de pe piață nu distribuie automat detergentul și cu siguranță nu în combinație cu cel mai scurt program de spălare”, explică Frank Jüttner, Managing Director al filialei germane de vânzări din cadrul companiei Miele.

modelul WT1

Primul aspirator fără sac de la Miele

Până de curând, Miele, liderul de piață pe segmentul aspiratoarelor clasice cu sac, a ocolit segmentul aspiratoarelor fără sac. „Aspirarea fără sac nu a fost compatibilă cu cerințele de calitate ale clienților Miele, în ceea ce privește performanța de curățare, comoditatea și igiena”, explică Frank Jüttner. Cu toate acestea, deoarece numărul adepților acestei metode de aspirare a crescut constant, inginerii de produs de la Miele au depus eforturi pentru a surmonta dezavantajele inerente ale acestei metode.

Inițiativa nu a fost fără succes: „Acum putem oferi clienților noștri aspiratoare care aspiră excelent, dispun de modul silențios, nu creează un nor de praf atunci când sunt golite și sunt ușor de manevrat”, spune Frank Jüttner. Modelul Blizzard CX1 este dezvoltat și produs la fabrica Miele din Bielefeld. A fost testat să reziste 20 de ani, se diferențiază de competitori prin design și va fi disponibil la prețuri atractive pe piață.

400 de electrocasnice Miele la IFA 2016

Vizitatorii de la târgul IFA din acest an pot găsi standul Miele la locația obișnuită din zona 2.1, unde sunt expuse peste 400 de aparate electrocasnice pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați. Peste 250 de consultanți, reprezentanți de vânzări și personal backoffice vor sta la dispoziția clienților. Numerele de acrobație și spectacolele de pe scena principală și din zona de expoziție, precum și laboratorul de chimie Miele vor crea atmosfera ideală pentru prezentările interesante de produse.

De asemenea, Miele Café găzduiește în jur de 250 de locuri pentru partenerii care se pot întâlni pentru a discuta afaceri sau pentru a obține informații. Pe parcursul primelor patru seri din cadrul târgului (de vineri până luni), furnizorii vor putea să se înregistreze pentru petrecerea Miele’s Chill-Out Party, unde pot schimba impresii despre târg, după ora 6 p.m., savurând o mâncare bună și o muzică rafinată. Conform feedback-ului primit în anii trecuți, acest eveniment și-a câștigat un renume în rândul vizitatorilor de la IFA. De aceea, și în acest an, Miele așteaptă un număr cât mai mare de înregistrări atât la standul Miele, cât și la evenimentele de seară.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version