Home Homepage Încă un Samsung Galaxy Note 7 a explodat când se afla la...

Încă un Samsung Galaxy Note 7 a explodat când se afla la încărcat

0

Dacă aveai nevoie de o nouă dovadă că situaţia retragerii dispozitivelor Note 7 de pe toate pieţele din lume este serioasă, află că astăzi încă un Samsung Note 7 a explodat când se afla la încărcat. Imaginile pur şi simplu vorbesc de la sine.

Tham Hua din Australia le-a trimis celor de la Android Authority fotografii cu smartphone-ul său Note 7 care pur şi simplu „a explodat” când era la încărcat. Primele două imagini prezintă dispozitivul, iar în următoarele două poţi vedea cum a fost afectată camera de hotel în care se afla Tham.

Din fericire, Tham nu a fost rănit serios, dar a fost ars la degete când a aruncat dispozitivul din pat.

În urma incidentului, Tham a contactat Samsung Australia, care i-a furnizat un dispozitiv de împrumut. Ţineţi cont că pericolul la care vă supuneţi este unul destul de mare, dacă decideţi să utilizaţi în continuare smartphone-ul Note 7 achiziţionat şi nu îl înlocuiţi cât mai curând posibil.

note 7 2

Recomandările noastre ar fi ca până când Samsung România va oferi soluţii şi pentru clienţii români (deşi ni s-a comunicat că până luni, 05.09.2016, vom primi un răspuns oficial, astăzi ni s-a comunicat că încă se lucrează la un răspuns, dar că nu ne poate fi comunicat un termen limită), clienţii să nu încarce dispozitivul peste noapte, să nu îl lase să se supraîncălzească în timpul încărcării, să nu îl încarce în pat, pe pernă sau oriunde ar putea ca un telefon să ia foc.

„Utilizatorii români care dețin deja un Galaxy Note7 se pot adresa pentru detalii la numărul de telefon Samsung Customer Service Center: 08008 726 78 64 (luni-vineri, orele 09:00-18:00)”, este singura soluție pe care o pune Samsung România la dispoziție pentru moment utilizatorilor.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version