Home Homepage Samsung ar putea pierde 1 miliard de dolari cu retragerea Galaxy Note...

Samsung ar putea pierde 1 miliard de dolari cu retragerea Galaxy Note 7

0

Este inevitabil ca retragerea dispozitivelor Samsung Galaxy Note 7 să coste compania o sumă considerabilă, dar analiştii din industrie se aşteaptă acum ca factura finală să ajungă în jurul sumei de aproximativ 1 miliard de dolari pentru a repara greşeala.

În ciuda numărului relativ mic de dispozitive afectate, 36 la număr începând de astăzi, Samsung a retras de pe piaţă un număr estimativ de 2.5 milioane de dispozitive Galaxy Note 7 care au fost livrate clienţilor în ultimele două săptămâni.

Costurile estimative de restituire a fiecărui dispozitiv a fost calculat în jurul sumei de 900 de dolari plus profitul pe care l-ar fi înregistrat Samsung. Koh Dong Jin, şeful diviziei de smartphone de la Samsung a declarat în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc vineri la Seul că aceasta a fost o „sumă sfâşietoare”.

Potrivit Credit Suisse, Samsung este aşteptat să genereze aproximativ 108 dolari profit operaţional pentru fiecare Note 7 vândut, iar compania ar fi ţintit probabil spre vânzări în jur de 8 – 9 milioane înainte de finalul anului. Retragerea va şterge probabil tot profitul pe care Samsung spera să îl genereze din Note 7 anul acesta. Deşi pare mult, costurile de 1 miliard de dolari vor reprezenta doar cu 5% mai puţin din venitul net total estimat de 23 trilioane won (20.6 miliarde de dolari) pentru tot anul.

Totuşi, nu doar costurile de retragere sunt îngrijorătoare, se iau în calcul şi livrările şi vânzările, ca de altfel şi lansarea rivalului iPhone 7 de la Apple. Acest fiasco cu Galaxy Note 7 a venit într-un moment total inoportun pentru Samsung.

În ceea ce priveşte situaţia Note 7 în România, pentru moment Samsung România lucrează la o serie de soluţii, dar nu a oferit un termen limită până la care să comunice utilizatorilor ce trebuie să facă pentru a fi despăgubiţi. Până atunci, operatorii de telefonie mobilă parteneri încearcă să ţină aproape clienţii Note 7 afectaţi, punându-le la dispoziţie alternative la Note 7, care să îi mulţumească cel puţin până când Samsung îşi rezolvă problemele şi pe piaţa noastră.

„Utilizatorii români care dețin deja un Galaxy Note7 se pot adresa pentru detalii la numărul de telefon Samsung Customer Service Center: 08008 726 78 64 (luni-vineri, orele 09:00-18:00)”, este singura „soluție” pe care o pune Samsung România la dispoziție pentru moment utilizatorilor.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version