Home Homepage Samsung schimbă Galaxy Note 7 şi în aeroporturile din întreaga lume

Samsung schimbă Galaxy Note 7 şi în aeroporturile din întreaga lume

0

Samsung vrea să pună punct cât mai repede scandalului provocat de seria Galaxy Note 7 şi are de gând să amenajeze standuri de schimb pentru Galaxy Note 7 în aeroporturile din întreaga lume pentru a le oferi clienţilor posibilitatea să îşi schimbe telefoanele Note 7 înainte să se îmbarce în avion.

Astfel, gigantul sud-coreean speră să prevină o catastrofă care ar putea să aibă loc din cauza unei explozii Galaxy Note 7 în aer.

Samsung a lansat iniţial noul program de schimb al Note 7 la standurile din aeroporturile din Coreea de Sud, dar a confirmat că va mai deschide astfel de puncte de schimb Galaxy Note 7 şi în aeroporturile din Australia şi Statele Unite ale Americii.

Acolo, clienţii vor avea posibilitatea să returneze dispozitivele Note 7 care ar putea să le pună în pericol viaţa, dar ar putea să îi afecteze şi pe cei din jur şi pot cere un nou dispozitiv Samsung, aproximativ în aceleaşi condiţii ca în programul de schimb pe care compania îl rulează peste tot în lume împreună cu operatorii de telefonie mobilă parteneri.

Standurile la care utilizatorii Samsung Galaxy Note 7 îşi pot schimba terminalele vor fi la îndemână îndeosebi în aeropoturile din Statele Unite ale Americii, unde pasagerilor nu li se mai este permis să îşi facă check-in-ul dacă deţin asupra lor un telefon Note 7. De dragul siguranţei, este mai bine pentru fiecare utilizator Galaxy Note 7 să îşi închidă telefonul înainte să ajungă la terminal, dar în caz că nu reuşeşte, cel puţin are opţiunea să îşi schimbe rapid produsul cu altul sigur de la Samsung.

Samsung a oprit recent producţia şi vânzarea de Galaxy Note 7 şi retrage toate dispozitivele mobile din această serie de pe piaţă. De atunci, Federal Aviation Administration a interzis oficial dispozitivele Note 7 în avioane, utilizatorii riscând nu doar o amendă, ci şi să fie urmăriţi penal.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version