More

    Ghidul de bune practici pentru Black Friday

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Pentru buna derulare a evenimentului de shoping Black Friday, din data de 18 noiembrie 2016, Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) a elaborat ”Ghidul pentru Black Friday”. Ghidul cuprine recomandări privind elementele esențiale legate de procesul de cumpărare: catalogul de produse la promoție, stocurile, prețul, infrastructura, vânzarea, livrarea, plata și procesul post vânzare.

    Catalogul de produse la promoţie

    Asiguraţi-vă că informaţiile produselor afişate în magazinul online sunt complete şi oferă suficiente detalii pentru client, astfel încât să ia o decizie şi să nu fie necesare întrebări suplimentare sau sunat. Astfel se va reduce volumul de interacţiune cu clienţii în procesul pre-sales şi numărul de retururi va fi mai redus.

    Stocuri

    Clienţii asteaptă ca produsele expuse pentru Campania de Black Friday să fie disponibile în stoc. Negociaţi cantităţi bune şi asiguraţi-vă că oferiţi informație în timp real despre disponibilitatea produselor. Produsele să fie în stoc, disponibile pentru livrare imediată sau conform disponibilităţii anunţate.

    Preţul

    Un subiect dezbătut des în perioada promoţiilor. Preţul promoţional trebuie să fie cel mai mic preţ din ultimele 30 de zile, conform legii 650 (în special articolul 34). Clienţii aşteaptă Black Friday tocmai pentru că există reduceri semnificative. Atenţie la alinierea politicii de reduceri cu legislaţia.

    Infrastructura

    Black Friday se diferenţiază printr-un trafic semnificativ mai mare decât în restul anului. Iar comportamentul consumatorilor este unul tranzacţional, adică nu doar vor naviga ci şi vor plasa un număr de comenzi semnificativ mai mare. Asigurati-va ca atât hardware-ul cât şi software-ul este pregătit să susţina atât volumul de trafic cât şi volumul de comenzi. O modalitate de a vă asigura este load testingul, utilizând scenarii cât mai aproape de realitate, nu doar navigare.

    O abordare eficientă pentru infrastructura de Black Friday este folosirea unei platforme Cloud care va permite o scalare dinamică a resurselor. Investiţia trebuie privită din perspectiva oportunităţilor şi beneficiilor pe care le aduce business-ului şi flexibilitatea pe care o oferă.

    Vânzarea

    Unii clienţi vor dori să comunice, să solicite informaţii suplimentare, dacă informaţiile din pagina produsului sunt insuficiente. Oferiţi detalii complete astfel încât clientului să îi fie cât mai clar ce cumpară.

    Livrarea

    Discutați cu firmele de curierat care va fi timpul estimat realist pentru livrarea coletelor. Informați clienţii referitor la termenul real de livrare şi expuneţi transparent estimările realiste.

    Plata

    În primul rând asiguraţi-vă că platforma de comert online pe care o folosiţi poate înregistra comenzile plasate şi informaţiile referitoare la plata acestora. Monitorizaţi şi urmăriţi împreună cu procesatorul tranzacţiile.

    Proces post-vânzare

    În funcţie de categoriile de produse pe care le comercializaţi, e de luat în calcul şi procesul post-vânzare după această campanie. Unii clienţi vor dori schimbarea produsului sau retur. Volumul nu va fi ca într-o lună obişnuită aşa că pregătiţi-vă pentru a putea procesa solicitările şi oferiţi estimări realiste pentru timpul de preluare şi procesare al retururilor.

    „Black Friday reprezintă una dintre cele mai aglomerate perioade din an pentru magazinele online din România. Am învățat din experiența ultimelor evenimente organizate și credem că acest ghid era necesar, în contextul unei creșteri semnificative a vânzărilor de Black Friday și, implicit, a presiunii puse pe departamentele de logistică. Suntem siguri că acest ghid își va dovedi utilitatea atât în acest an, cât și în organizarea evenimentelor viitoare”, a declarat Florinel Chiș, directorul executiv al Asociației Române a Magazinelor Online.

    Comerțul online reprezintă metoda cea mai modernă şi mai eficientă de retail. Pe lângă extinderea zonelor de activitate cu un capital minim, reducerea costurilor și atragerea de noi clienți, un avantaj esențial al comerțului online este că permite ca unele mărfuri să fie vândute la prețuri mai mici și oferă acces la mii de produse, oricărui client, indiferent de locație.

    Potrivit estimărilor ARMO, vânzările online locale vor crește în acest an cu 45%, depășind pragul de 2 miliarde de euro.

    „BestKids organizează și în acest an o nouă ediție Black Friday pe data de 18 noiembrie. Vom avea peste 1.000 de oferte speciale pentru acest eveniment, cu prețuri începând de la 1 leu. Clienții vor putea achiziționa maxim o bucată din fiecare produs per comanda, însă stocurile vor fi suficiente pentru cei mai agili dintre aceștia. Vom livra produsele în maxim 7 zile lucrătoare. Ne așteptăm la o creștere cu 40-50% a numărului de comenzi față de anul trecut. Promotiile vor continua și în weekend”, a declarat George Șerban, General Manager BestKids.

    „Pe 18 noiembrie va fi cel mai mare Black Friday de până acum. Anul acesta am depășit 1 milion de produse disponibile pe eMAG, aproape dublu față de perioada de Black Friday de anul trecut. Sute de mii de produse din categorii foarte variate vor fi în oferta noastră de Black Friday de anul acesta”, a declarat Tudor Manea, General Manager eMAG România.

    „Black Friday are loc anul acesta la evoMAG în intervalul 18 – 20 noiembrie. Cele mai importante reduceri din an vin la pachet cu cea mai mică perioadă de livrare. Astfel, 50% dintre comenzile plasate de Black Friday pe evoMAG vor fi livrate în 48 de ore, urmând ca restul produselor să ajungă la clienţi în cel mult 4 zile. Vom lucra non-stop de Black Friday şi în zilele imediat următoare acestui eveniment, astfel încât să ne asigurăm că produsele comandate vor ajunge cât mai rapid la clienţi. În prezent avem parteneriate cu trei companii de curierat. În plus, timpul de livrare este unul redus şi pentru că evoMAG onorează mare parte dintre comenzi cu maşinile proprii”, a declarat Mihai Pătraşcu, CEO evoMAG.

    „Ne pregătim intens de câteva luni de zile ca să oferim cea mai bună experiență de shopping cu cele mai bune reduceri și cea mai vastă gamă de produse. Vom avea peste 50.000 de produse, toate la prețuri reduse, din care clienții își pot crea cele mai ingenioase combinații. Stocurile pregătite împreună cu furnizorii sunt foarte mari, vom avea peste jumătate de milion de produse pentru femei, bărbați și copii. De asemenea, vom lansa, în premieră, și o primă colecție care va cuprinde câteva mii de produse pentru casă, așadar Black Friday va fi anul acesta un eveniment de shopping care nu trebuie ratat”, a declarat Alin Stanciu, CEO FashionUp.

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.