Home Homepage REVIEW iPhone 7 Plus: Ce m-a determinat să aleg trecerea de la...

REVIEW iPhone 7 Plus: Ce m-a determinat să aleg trecerea de la Android la iOS

0

Timp de aproape două săptămâni am utilizat cel mai nou smartphone Apple, iPhone 7 Plus, oferit pentru teste de Orange România. Acesta nu este un review care se concentrează pe hardware și capacitățile ultra-performante cu care companiile încearcă an de an să ne fure privirea, ci este mai mult pentru acei utilizatori, ca și mine, care cochetează cu ideea de a trece de la Android la iOS, dar au anumite temeri.

Android vs iOS: Care este mai bun

Dacă facem vreodată greșeala de a deschide subiectul Android vs. iOS, avem toate șansele să ne trezim în mijlocul unei lupte crunte, în care “plouă cu obuze” sub forma argumentelor, dar în urma căreia niciodată nu există un învingător. Odată, nu demult, aș fi fost și eu un “mândru combatant” de partea armatei roboțeilor Android, care, la fel cum și “fanboy’s iOS“ ar fi purtat cu mândrie standardul funcționalităților superioare cu care este echipat dispozitivul pe care îl “mânuiesc”.

Asta până când am făcut un pas înapoi și am încercat să privesc, totuși, într-un mod obiectiv cele două sisteme de operare, cât și dispozitivele. Este evident că nu este nimic neobișnuit și în neregulă în a compara două produse și a decide care este mai bun. Problema intervine atunci când produsele sunt diferite, dar au același public țintă. Spre exemplu: Mercedes vs. BMW. Nu intrăm foarte adânc în discuția aceasta, dar vom zăbovi asupra unui aspect care le diferențiază pe acestea: tracțiunea. Nu poți să spui că tracțiunea spate este mai slabă, mai instabilă sau mai periculoasă, mai ales cu noile sisteme de siguranță cu care mașinile sunt echipate. Cu toate acestea, există persone care cred acest lucru și sunt fideli tracțiunii față, atunci când nu își permit o mașină cu tracțiune integrală.

Revenind la telefoane, mai exact la Android vs. iOS, până la urmă, există un învingător? Există un sistem de operare mai bun ca celălalt? Răspunsul este simplu: nu există sistem de operare mai bun, ci există sistem de operare potrivit pentru fiecare. Nu spun nimic nou, iar foarte mulți probabil că deja au acest “mindset”.

De ce este iPhone 7 Plus atât de scump?

Aici este un subiect extrem de interesant, fiind argumentul principal pe care competitorii iOS îl folosesc, la fiecare lansare a terminalelor Apple. Ironic, este chiar argumentul care pe mine m-a pus pe gânduri în ceea ce privește trecerea de la Android la iOS.

Platforma Android a fost dezvoltată de Google, foarte mulți producători aderând la acest sistem de operare deoarece este un sistem de operare gratuit, sub licența open-source. Acest lucru înseamnă că producătorii nu au costuri suplimentare foarte ridicate, pentru cercetare și dezvoltare pe componenta software.

De cealaltă parte, Apple are propriul său sistem de operare, atât pentru calculatoare, cât și pentru dispozitivele mobile. Iar aici, lucrul pe care trebuie să îl reținem este că unificarea acestor platforme nu este un lucru tocmai simplu, Microsoft având mari bătăi de cap cu această problemă. Vorbim de costuri foarte ridicate pentru dezvoltarea și întreținerea acestei platforme, care nu se rezumă numai la mobil.

Acest aspect influențează și ecosistemul aplicațiilor, iar dezvoltatorii au mari bătăi de cap din cauza fragmentării versiunilor Android și mai ales a ritmului lent cu care utilizatorii renunță la dispozitivele care rulează versiuni mai vechi Android. Nu același lucru îl putem spune despre platforma iOS.

Revenind la costuri, majoritatea utilizatorilor Android arată cu degetul atunci când vine vorba despre costurile ridicate ale smartphone-urilor Apple, dar adevărul este că atunci când achiziționezi un iPhone, nu plătești numai dispozitivul, ci contribui și la sistemul de operare, un sistem care, ca în cazul Android, trebuie actualizat și îmbunătățit permanent.

De ce să treci de la Android la iOS?

Schimbarea unui smartphone și a sistemului de operare nu este niciodată o etapă lină, firească, mai ales atunci când nu ai avut contact cu dispozitivul respectiv, iar sistemul de operare este în totalitate diferit față de ce știai tu până acum. Cu toate acestea, pentru mine, tranziția de la Android la iOS, mai exact de la Samsung Galaxy S6 Edge la iPhone 7 Plus nu a durat mai mult de 10 minute.

Contactele pot fi importate din contul Google

Cea mai mare temere a mea a fost întotdeauna pierderea contactelor și actualizarea în noul dispozitiv. Totul a început atunci când mi-a fost furat ultimul dispozitiv Apple, undeva în anul 2009. Aveam un iPhone 2G, care mi-a plăcut foarte mult, dar după ce am rămas fără telefon, iar contactele nu le mai aveam din sicronizarea cu iTunes, argumentul suprem care m-a determinat să trec la Android a fost “sincronizarea contactelor cu contul Google”. De atunci am avut numai flagship-urile Samsung, iar restul este istorie. DAR! Din momentul în care am scos iPhone 7 Plus din cutie și l-am pornit, nu a durat mai mult de 10 minute, cu tot cu crearea unui Apple ID, până când să am un dispozitiv funcțional, cu tot ce aveam eu nevoie pe el.

Sincer, am fost uimit și foarte plăcut impresionat că a fost atât de ușor, rapid și simplu. Nu știu de ce mă așteptam la ceva mai greu sau să se întâmple ceva nemaîntâlnit în timpul acestui proces. Nimic. Totul a fost simplu, rapid, fără bătăi de cap.

Senzor de amprentă net superior

Trebuie să vorbesc un pic de senzorul de amprentă deoarece este lucrul pe care îl folosim cel mai des și poate fi sursa unor frustrări foarte mari, mai ales atunci când ești grăbit. Acum folosesc un Samsung Galaxy S6 Edge Plus. Sunt foarte mulțumit de el, dar, din păcate, întâmpin câteva probleme de tip hardware și va trebui să ajung cu el în service. Din fericire, este în garanție.

Senzorul de amprentă al Samsung a fost foarte bun, până când am văzut senzorul de amprentă de la iPhone 7 Plus. Nu suportă comparație. Timpul de răspuns este mult mai mare, iar cât timp am utilizat iPhone-ul, nu a ratat niciodată. NICIODATĂ! Nu pot spune același lucru și despre dispozitivul S6 Edge Plus și nici măcar despre S7 Edge, pe care îl are Mădălina.

Nu de puține ori senzorul de pe dispozitivele Samsung nu reușește să citească amprenta din prima, iar atunci când o face, timpul de deblocare este ceva mai lung comparativ cu cel de pe iPhone 7 Plus. Aici clar avem un câștigător: iPhone 7 Plus.

Aplicațiile iOS au funcționalități diferite, mai bune în majoritatea cazurilor

După cum spuneam, acest review se îndreaptă într-o direcție care vizează mai mult funcționalitatea și mai puțin performanța hardware. Aplicațiile sunt o componentă vitală pentru orice utilizator, iar cred că Facebook este aplicația pe care toți o avem instalată. Din start, am observat diferențele de construcție a celor două aplicații. Facebook pentru iOS are un aer mai prietenos, pare mai puțin complicat și are două lucruri fără de care eu, acum, nu mai pot trăi.

Cei care folosesc aplicația Facebook pe Android, probabil că au experimentat și ei aceste probleme. Atunci când avem o postare mai lungă, apare acel “Citește mai departe”. Dacă apeși pe citește mai departe, vei fi redirecționat către o pagină de sine stătătoare, în care ai textul integral al postării și comentariile aferente. Problema intervine atunci când vrei să revii la cronologie și dai “back”. În 99,99% din cazuri, Facebook va uita unde ai rămas și îți va încărca cronologia din nou, de la început, cu alte postări, evident.

Pe Facebook iOS acest lucru nu se întâmplă. Atunci când apeși “Citește mai departe”, pur și simplu apeși oriunde pe textul postării, tot textul va fi afișa integral, în același ecran. Pe Android, dacă apeși pe orice cuvânt, din textul postării, va apărea fereastra cu comentarii, ceea ce nu ai cerut.

Mai mult, dacă pe Android ai ieșit din aplicație, când ai revenit, evident că nu vei continua de unde ai rămas. DE CE AI FACE AȘA CEVA? Nu. Dacă imediat sub ultima postare mai aveai o postare pe care vroiai să o vezi, poți să îți iei adio. Trebuie să ai norocul să o găsești sau să ții minte care prieten a distribuit-o și să intri direct pe wall-ul său, altfel nu ai nicio șansă. iOS nu are această problemă și îți va afișa tot timpul postarea de unde ai rămas. Este decizia ta daca dai refresh și ai epuizat postările.

Siri este mult mai ușor de utilizat, cu funcții avansate

Siri este asistentul tău personal, pregătit pentru a-ți sari în ajutor oricând ai nevoie. Spre deosebire de “Ok Google”, asistentul disponibil pe Android, Siri te poate ajuta la Navigare, să apelezi diferite contacte, să găsești puncte de interes și multe altele. Mulți vor spune “în regulă, dar acest lucru îl poate face și Android”. De acord, dar nu “out of the box”. Siri este configurat deja, fără ca utilizatorul să fie nevoit să configureze anumite setări.

Lucrul care m-a uimit a fost capacitatea Siri de a face conexiuni logice pe baza comenzilor pe care le transiteam. Spre exemplu, atunci când am spus “Call Tata”, Siri a căutat în agendă și a găsit contactul Tata și l-a apelat.  Apoi, am spus “Call Tata, my father”. Siri mi-a răspuns cu “Do you want me to asign Tata as your father?”. După ce am confirmat, din acel moment nu a mai fost nevoie să spun “Call my father”, ci “Call Tata”.

Apple Maps nu va bate niciodată Google Maps, dar noroc că există Waze

La capitolul navigare am fost un pic dezamăgit. Siri s-a străduit din răsputeri, dar aplicația Apple Maps nu a reușit să fie pe atât de bună pe cât este Google Maps. Cu toate acestea, Google Maps poate fi descărcată pe iOS, dar există și opțiunea Waze. Nu este un minus neapărat, ci un mic inconvenient.

Bateria are o perioadă de funcționare de 2 zile

Nu, nu ați citit gresit. Bateria iPhone 7 Plus m-a ținut 2 zile între reîncărcări, cu utilizare destul de intensă, locație, wifi și date pornite tot timpul. Nu, nu exagerez. A fost ceva care pe mine m-a surprins foarte plăcut. Încă nu cred, deși am testat-o pe pielea mea. Evident, terminalul este nou. Cu timpul performanța scade, dar este un avantaj de care iPhone 7 Plus se bucură din plin.

CONCLUZIE

Până să am ocazia să testez iPhone 7 Plus, am făcut parte dintre cei care au blamat prețul piperat al smartphone-urilor Apple și mai ales sistemul de operare limitat, care “nu îți permite să faci chestii”. Asta până când am realizat “câte chestii nu am făcut” cu Android și cât de simplificat este traseul de la A la B pe toate dispozitivele iPhone.

Fără îndoială că trecerea de la un sistem de operare la altul nu este un process foarte simplu, dar din experiența pe care am avut-o, cu siguranță, nu este un drum deloc dificil. Per total, utilizarea iPhone 7 Plus a fost o experiență foarte plăcută și mi-a oferit toate lucrurile de care aveam nevoie. Mai mult, sistemul de operare și aplicațiile sunt mult mai prietenoase cu utilizatorul.

Problema cu care mă confrunt acum este că am un dispozitiv mai scump comparative cu altele de pe piață, dar al cărui cost îl am justificat aproape în totalitate. M-a pus pe gânduri serios și este posibil ca în perioada următoare să fac trecerea de la Android la iOS. Am solicitat Orange România să ne pună la dispoziție și smartphone-ul iPhone 7, pentru a vedea dacă există și o alternative mai ieftină, care să merite trecerea la iOS, pentru cei cu un buget limitat, desi nici versiunea cu diagonal mai mica și un singur modul de cameră iPhone 7 nu este nici ea foarte ieftină.

Sfat pentru cei care au returnat Samsung Galaxy Note 7, dar nu au achiziționat încă un nou smartphone: Alegeți iPhone 7 Plus!

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version