Home Homepage CEO-ul LG Display: Apple nu va trece 100% la OLED pentru moment

CEO-ul LG Display: Apple nu va trece 100% la OLED pentru moment

0

CEO-ul LG Display, Han Sang-boem, aflat la o întâlnire a Korea Display Industry Association în Seul, a afirmat că nu este deloc îngrijorat cu privire la prezicerile cu privire la display-urile LCD, de vreme ce „Apple nu va trece 100% la OLED pentru moment”.

Reprezentantul oficial LG Display pare să ştie destul de multe lucruri, de vreme ce are curajul să lanseze astfel de ipoteze în public. În plus, LG încă este unul dintre cei mai mari furnizori de display-uri din lume.

„Având în vedere livrările anuale Apple de 220 până la 330 milioane de iPhone-uri, OLED-ul nu va deveni singurul tip de display, de asemenea, pentru noile iPhone-uri”, adaugă acesta. Această informaţie nu face decât să vină în sprijinul zvonurilor lansate de analistul Ming-Chi Kuo în spaţiul public, care a repetat de mai multe ori că Apple va lansa 3 modele de iPhone-uri în luna septembrie. Două dintre acestea vor fi iPhone 7s şi 7s Plus cu display-uri LCD, iar altul va fi iPhone 8 cu display OLED, care va costa de la 1000 euro în sus.

iPhone 8 este aşteptat să înregistreze până la 30% din vânzările de iPhone-uri ale gigantului Apple până toamna viitoare, ceea ce ar însemna cel puţin 70 de milioane de unităţi produse. Acest lucru ar putea explica de ce Apple a comandat 60 de milioane de display-uri OLED flexibile în plus de la Samsung.

Vă ţinem la curent cu deciziile Apple, iar dacă între timp mai auziţi alte zvonuri, nu ezitaţi să le împărtăşiţi în secţiunea de comentarii de mai jos.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version