Samsung a anunţat că orice utilizator care foloseşte un dispozitiv cu sistem de operare Android 5.0 Lollipop sau mai nou (75% dintre toate dispozitivele Android) pot descărca versiunea beta a browser-ului de Internet de la Samsung şi pot primi acces la acele funcţii suplimentare.
În vreme ce browser-ul este prezentat drept beta, aplicaţia a funcţionat destul de bine pentru utilizatorii curioşi. De menţionat ar fi totuşi că browser-ul Samsung încă mai dă erori, iar unele plug-in-uri s-ar putea să nu fie compatibile cu anumite smartphone-uri.
Pentru a simplifica configurarea browser-ului de Internet Samsung, utilizatorii Chrome pentru desktop pot descărca plug-in-ul Samsung Internet pentru a sincroniza marcajele şi parolele.
Acest lucru înseamnă crearea unui cont Samsung ID pentru a sincroniza datele, dar nu este o problemă prea complicată. O dacă ce te-ai autentificat, atât de pe mobile, cât şi din browser-ul Chrome, marcajele importante sunt doar la un click de „Import” distanţă, în setările extensiei.
Gigantul sud-coreean a anunţat în luna martie a acestui an ambiţia de a face cunoscut browser-ul de Internet Samsung, ca răspuns la „mai multe cereri”. Astfel, compania a lansat o versiune beta a Samsung Internet (5.4) compatibil cu dispozitivele Samsung precum seriile Pixel şi Nexus. Acum, versiunea v6 beta este lansată pentru orice telefon care rulează Android 5.0, aka Lollipop, sau următoarele.