Home Homepage Samsung Galaxy S9 va avea un avantaj în fața oricărui alt telefon...

Samsung Galaxy S9 va avea un avantaj în fața oricărui alt telefon Android

0

Din cauza retragerii definitive de pe piață a Galaxy Note 7, Samsung a fost nevoit să lanseze mai târziu decât a fost programat seria de telefoane Galaxy S8. Chiar și așa, telefoanele Samsung au fost în continuare primele dispozitive mobile Android care au adus pe piață o componentă cheie, una pe care rivalii au neglijat-o.

Potrivit zvonurilor, se pare că Samsung Galaxy S9 va menține acest trend și va avea un avantaj în fața oricărui alt telefon Android ce va fi lansat în 2018. Așa cum știm deja, Samsung și Qualcomm au încheiat o afacere specială pentru Galaxy S8, lucru ce a dus la lansarea primului dispozitiv din lume care avea sub carcasă procesorul Snapdragon 835. Alte dispozitive, precum LG G6 pe care LG l-a lansat cu o lună înaintea Galaxy S8, au suferit consecințele.

Era de așteptat ca flagship-ul LG lansat în 2017 să nu ajungă un dispozitiv best-seller, iar specificațiile cu siguranță au jucat un rol semnificativ. Qualcomm Snapdragon 835 este unul dintre procesoarele care dețin tehnologia de 10 nm, pe care o vedem în interiorul telefoanelor high-end lansate anul acesta, împreună cu A10X și A11 Bionic de la Apple și Exynos 8895 de la Samsung. Din păcate, LG G6 face parte din seria telefoanelor cu hardware mai vechi.

Potrivit unei postări Twitter a bloggerului rus Eldar Murtazin, Qualcomm Snapdragon 845 va fi lansat exclusiv pe Galaxy S9 și S9 Plus anul viitor. Dacă informația se dovedește a fi reală și de încredere, aceasta ar putea fi o veste îngrozitoare pentru competitorii Samsung care au în plan să lanseze noi telefoane la începutul anului viitor. Murtazin a mai precizat că Galaxy S9 și S9 Plus vor fi lansate cu o lună mai devreme decât de obicei, dar nu a precizat cu exactitate ziua în care se va întâmpla evenimentul.

Chiar dacă Samsung a prezentat oficial Galaxy S8 și S8 Plus în cadrul Mobile World Congress 2017, dispozitivele au fost lansate oficial în magazine abia spre finalul lunii martie.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version