Home Homepage Noua reclamă Samsung ironizează clienții iPhone X

Noua reclamă Samsung ironizează clienții iPhone X

0

În urma lansării oficiale iPhone X de vineri, 3 noiembrie 2017, Samsung a lansat o nouă reclamă pentru flagship-ul Galaxy Note 8. Noul spot TV ironizează designul iPhone X, ca de altfel și lipsa mufei jack pentru căști și nu numai.

”Grow up with an upgrade to Galaxy” (Crești cu un upgrade la Galaxy) este o reclamă Samsung care vine în urma tuturor lansărilor iPhone de anul acesta și ia peste picior diferite funcții și schimbări pe care le-a făcut Apple de-a lungul timpului. iPhone-ul 3GS este ironizat pentru lipsa de spațiu de memorie, în vreme ce iPhone 5s este atacat pentru lipsa suportului unui S Pen. În 2015, Samsung prezintă o serie de utilizatori care stau la rând în ploaie, probabil pentru iPhone 6s.

Anul 2016, este momentul în care Samsung doboară iPhone la capitolul rezistență la apă. Iar partea și mai interesantă este că Apple a anunțat că iPhone 7 este rezistent la apă, când de fapt dispozitivul a fost depistat ca fiind rezistent în apă un timp limitat.

În cele din urmă, Samsung ironizează iPhone 7 din cauza lipsa mufei jack pentru căști și lipsa pentru suport de încărcare wireless. Așa cum bine știm deja, iPhone 8 și iPhone X prezintă acum suport pentru încărcare wireless Qi.

Utilizatorul iPhone din reclama Samsung  trece în cele din urmă la noul Samsung Galaxy Note 8, iar momentul de glorie este marcat printr-o plimbare pe lângă coada de utilizatori care așteaptă iPhone X, completată de un user iPhone cu o tunsoare în forma display-ului iPhone X. Săptămâna trecută, Samsung a lansat o reclamă pentru Galaxy S8 care se concentrează puternic pe display-ul OLED, coincidență sau nu, cu o zi înainte să se dea startul precomenzilor iPhone X.

Ce părere ai despre reclama Samsung Galaxy Note 8? Lasă părerea ta în secțiunea de comentarii de mai jos.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version