Home Homepage Huawei Mate 10 Pro a ajuns la noi pentru testare prin Orange...

Huawei Mate 10 Pro a ajuns la noi pentru testare prin Orange Smartphone Tester

0
dav

Orange ne-a pus din nou la dispoziție spre testare un smartphone flagship, vreme de 3 săptămâni prin campania Orange Smartphone Tester. Este vorba despre Mate 10 Pro, dispozitiv mobil pe care îl vom analiza din scoarță în scoarță în următoarea perioadă și pe care îl vom compara cu smartphone-urile anului 2017, Samsung Galaxy S8/S8 Plus, Galaxy Note 8, iPhone 8/8 Plus și iPhone X.

Așadar, așteptăm cu interes întrebările voastre și sugestiile în materialele pe care le vom publica în zilele și săptămânile ce urmează cu privire la Huawei Mate 10 Pro. Suntem aici și vă stăm la dispoziție pentru a vă ajuta să cunoașteți cât mai bine produsul înainte de a decide dacă să îl cumpărați sau nu.

În același timp, vom prezenta un accesoriu nou lansat de Huawei, camera 360 Panoramic VR, care va schimba radical modul în care împărtășiți amintiri vii cu prietenii și familia pe Instagram și Facebook, pe care încă mai aveți posibilitatea să o primiți gratis dacă vă precomandați smartphone-ul Mate 10 Pro de la Orange până pe 1 decembrie. Valoarea camerei este de aproximativ 700 lei.

Dacă aveți întrebări pe care ați dori să ni le adresați LIVE pe Facebook, atunci veți avea posibilitatea să o faceți în repetate rânduri direct pe pagina de Facebook Noobz. Vom anunța tot aici cu suficient timp înainte ora la care vom da startul transmisiei.

În cadrul live-urilor pe Facebook veți putea să ne puneți întrebări legate atât de Huawei Mate 10 Pro, cât și de smartphone-urile din aceeași categorie lansate de Samsung și Apple, pentru că vom pune pe masă Mate 10 Pro, iPhone 8 Plus și Galaxy Note 8.

Urmăriți-ne pe Facebook, Instagram și pe canalul de YouTube în perioada următoare, pentru că suntem pregătiți să vă ajutăm că achiziționați inteligent smartphone-urile high-end potrivite nevoilor voastre. Știm cu toții că, în funcție de fiecare utilizator, unele funcții sunt sau nu utile, unii sunt fani Android, în vreme ce alții nu se pot despărți de iOS. Pentru toți și pentru toate, vom lansa teme de discuții la care sperăm că vă veți alătura în perioada următoare.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version