Home Divertisment Călător la Neversea, festivalul care îmbină cultura cu distracția și tehnologia

Călător la Neversea, festivalul care îmbină cultura cu distracția și tehnologia

0

Dacă alegi să fii călător la Neversea, trebuie să știi că aici nu vei găsi doar muzică bună și artiști de marcă, ci un festival cu totul diferit față de ce-ți aduci tu aminte din petrecerile la mare din copilărie, cu familia sau din tabăra organizată de școală.

Când te gândești la festival pe malul mării, imaginația parcă nu îți dă voie să treci dincolo de limitele unui dezmăț pe plajă, cu gunoaie cât vezi cu ochii, scăldat nud la răsărit de soare sau bătăi în urma diferitelor conflicte iscate pe fond de consum prea mare de alcool.

Neversea e ALTCEVA

E culoare, e cultură, e schimb de experiențe, voie bună, piele de găină și o bază ce leagă prietenii pe termen lung. Iar asta pentru că, timp de 4 zile parcurgi o călătorie de care o să-ți mintești toată viața.

Neversea este inclusiv o sursă de inspirație pentru noua garerobă de vară, iar acest lucru poate fi sesizat din galeria foto de pe pagina de Facebook a festivalului.

De cum pășești în tărâmul Neversea, dai nas în nas cu o mulțime de oameni prietenoși, de muzică bună și de sursa de energie de care ai nevoie să te încarci pentru o bună perioadă de timp.

Să compar Neversea cu Untold e ca și cum ai compara mere cu pere. Sunt experiențe la fel și totuși diferite. Deși artiștii sunt apropiați ca stil sau unii dintre ei sunt prezenți la ambele festivaluri, experiența per total este complet diferită.

Activările din partea brandurilor la Neversea efectiv nu te-au lăsat anul acesta să stai locului. Ba te opreai la Coke Town, URSUS Retro sau la Orange să faci o poză trăznită, ba profitai de un super selfie cu prima scenă din campus, cu ajutorul smartphone-ului gigant de la Raiffeisen Bank.

Când oboseai de la prea mult dans te băgai la un masaj sau o sesiune de yoga la Sensiblu, ori te aruncai pur și simplu cu burta în sus la soare în așteptarea serii, când avea să se dezlănțuie un nou artist preferat, asta dacă nu cumva avea o doză de curaj nebun să te dai în leagănul de la Winston.

Da, Neversea este un festival de muzică care merită din plin atenția ta. Asta dacă vrei un alt de tip de distracție, de calitate, care să își lase amprenta asupra ta pe termen lung ca un tatuaj permanent pe care nu poți să îl regreți pentru că l-ai realizat într-un moment intens din viața ta.

Desigur, nimic nu ar fi fost posibil fără tehnologie, fie că vorbim despre despre muzică sau activările din cadrul festivalului.

Iar dacă am revenit la activările brandurilor prezente la Neversea, ar mai fi de spus că am apreciat în mod special Samsung, care a pus la dispoziția noastră un spațiu unde să ne încărcăm bateriile telefoanelor, cât timp ne relaxăm cu o bere Ursus și … încă regret că nu mi-am luat o pereche de teniși Converse pictați manual.

Internetul de la Orange a funcționat foarte bine, am urcat atât fotografii, cât și videoclipuri pe Facebook și Instagram chiar din mijlocul mulțimii la scena principală și nu am avut nici cea mai mică problemă.

Am apreciat mult că, spre deosebire de cozile de la Untold de vara trecută la ghișeele Băncii Transilvania, pentru încărcarea brățărilor cu bani, la cele de la Neversea, asigurate de Raiffeisen Bank nu am avut deloc de așteptat, iar asta pentru că erau amplasate la fiecare pas.

De cele mai multe ori, când vezi că sunt cozi interminabile la încărcare brățărilor sau la brandurile care vând mâncare și băutură, preferi de o mie de ori să pleci de la festival, să mănânci și să bei la o terasă, după care să te întorci pentru artiștii preferați.

Energia de la Neversea te îmbrățișează și îți oferă un vibe bun

Motiv pentru care experiența este de repetat de la an la an.

Deși am văzut și opinii contra cu privire la festival, legate fie de pază, fie de limita de vârstă la Neversea sau de acces, experiența noastră a fost una pozitivă, de la check-in și acces până la muzică, mâncare și băutură.

Nu vreau să uit să menționez de echipele care stau în spatele a tot ceea ce puteți vedea la Neversea și Untold. Am surprins o mică parte în această fotografie, dar ei sunt mult mai mulți, de la fondatori, la branduri și terminând cu voluntarii.

Dacă v-ați gândit vreo secundă că prețul biletului este mult prea mare pentru 4 zile de Neversea Festival, imaginați-vă cum ar arăta peisajul fără jocurile de lumini, sonorizarea existentă, toaletele curățate, parfumate și cu hârtie igienică sau fără activările brandurilor.

Cum am spus și după prima experiență Untold, spun și la Neversea. E de repetat! Ar mai fi destul de multe de spus despre experiența trăită, dar doar când simți pe pielea ta ești cu adevărat convins. Vă las să vă delectați cu imagini și live stream-uri de la festival, iar decizia finală vă recomand să o luați repede, pentru că primul val de bilete pentru anul următor se dă ca pâinea caldă.

Pa, pa, Neversea, te aștept Untold!

LIVE Stream Neversea pe YouTube. De dat play la birou pentru voie bună!

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version