Home Divertisment Aplicaţii Aplicația Untold, site-ul, voluntarii și paznicii de la festival

Aplicația Untold, site-ul, voluntarii și paznicii de la festival

0

Astăzi s-a dat startul Untold. Noi am ajuns în Cluj-Napoca de miercuri, 1 august 2018, iar asta pentru că experiențele din anii anterior ne-au învățat că peste 2 ore la coada de check-in pot înseamna epuizarea energiei înainte ca ziua de distracție din cadrul festivalului să înceapă.

Aplicația Untold a fost destul de utilă anul trecut, dar anul acesta, cel puțin până la actualizarea care a venit astăzi, mai degrabă ne-a amețit, mai rău ca voluntarii și paznici.

Dacă nu ești din Cluj și te afli la prima experiență Untold, ai toate șansele să nu știi care intrare e care, pe ce stradă te afli și cât ai putea avea de mers până să îți iei brățara de acces pentru festival.

Ziua de miercuri a fost una de forfotă și aglomerație în jurul zonei în care se va desfășura Untold. Vedeai oameni derutați, mergând când într-o direcție, când în cealaltă și voluntari deloc pregătiți să îți răspundă la întrebări.

Așa se face că, a durat aproximativ 2 ore să luăm brățările de acces, fără să stăm măcar la vreo coadă (pentru că la presă era foarte liber). De fapt, propriu zis să ne luăm brățările a durat nu mai mult de un minut, dar cele 2 ore au fost influențate de plimbarea în jurul zonei festivalului, de la Opera Maghiară la Strada Uzinei Electrice, la Aleea Stadionului și finalizând cu Sala Sporturilor.

Pentru că aplicația Untold a avut multe bug-uri pe parcursul zilei de ieri, am fost nevoiți să ne bazăm mai mult pe cunoștințele din anii anteriori, pe indicațiile voluntarilor și paznicilor.

Un voluntar ne trimitea de la check-in în jos pe Splaiul Independenței, să ținem linia de tramvai până ajungem la punctul de ridicare. Un paznic ne-a pus să ne încercăm norocul pe Aleea Stadionului vis-a-vis de sediul Digi, în vreme ce un altul ne-a garantat că Sala Sporturilor o să fie cu succes.

Pe drum ne-am întâlnit cu festivalieri la fel de derutați ca noi, induși în eroare cu fel de fel de indicații, la fel ca noi.

Am aflat că, unii au stat la cozi peste 2 ore să își ridice brățările, chiar dacă s-au dus cu o zi înaintea festivalului pentru a economisi timp, de unde reiese că accesul în incinta festivalului pentru cei care trebuie să își ridice brățările astăzi ar putea să fie realizat și mai greu (sau poate nu, vom vedea).

O altă experiență interesantă legată de festivalul Untold a fost în cazul unor voluntari din București.

După ce au fost întrebați prin telefon cu o lună în urmă dacă vor să fie voluntari și au fost cooptați în barcă, li s-a transmis a 2-a zi că nu mai sunt locuri disponibile pentru această activitate, pentru că au fost ocupate de alții, ca să fie sunați cu 2 zile înainte de festival să fie chemați din nou voluntari, de data aceasta cu mențiunea ”să ajungă în Cluj a 2-a zi”, deși nu și-au mai făcut niciun plan legat de transport și cazare.

Așa se face că au ajuns unii tineri voluntari Untold să meargă cu trenul vreme de 17 ore până în Cluj, să stea la cozi de ore întregi pentru a-și ridica brățările și pentru a susține trainingul de suport pentru perioada festivalului.

Da, nu este deloc ușor să organizezi un festival de o asemenea amploare, dar în momentul în care țintești sus de tot în acest domeniu, trebuie să te asiguri că cei care te susțin au parte de respectul cuvenit.

Revenind la aplicația Untold

Este într-adevăr una care îți ia ochii, pare să fie de aici, din vremurile noastre, dar la capitolul funcționalitate are destul de multe bug-uri și există loc de îmbunătățiri.

Spre exemplu, notificările primite de la instalare până în acest moment nu s-au deschis niciodată și nu au dus în nicio pagină de destinație de unde să primim detalii, iar pin-urile pentru pentru ridicare brățări, ieșiri de urgență sau activări ale brandurilor sunt în continuă actualizare.

Cu o seară înainte de începerea festivalului, multe dintre acestea lipseau, de unde și haosul creat în ceea ce privește brățările de acces.

Ceva mai multe informații ar fi fost de folos cu privire la locații din secțiunea INFO și poate că nu ar fi stricat și o versiunea în română a datelor, luând în considerare că încă mai există persoane care nu stăpânesc bine engleza, iar evenimentul se desfășoară în România.

Este de apreciat că în aplicație găsești lista restaurantelor din food court cu meniurile pe care le au disponibile acestea, ceea ce te poate scuti de drumurile în recunoaștere pe la fiecare în parte, pentru a decide ce vrei să mănânci.

Spre exemplu, noi suntem vegetarieni și deja ne-am făcut o listă cu feluri de mâncare pe care le putem consuma în aceste zile, ceea ce înseamnă că vom merge la punct ochit, punct lovit.

Desigur, există și website-ul Untold.com, cu versiuni în engleză, respectiv română, care este optimizat pentru mobil și de unde puteți să vă luați informații suplimentare, care să vă ajute sau, după caz, să vă încurce mai mult.

Spre exemplu, la capitolul hartă a festivalului de pe site, informarea cu privire la ridicarea brățărilor pentru acreditare rămâne neactualizată, iar pentru a accesa datele, trebuie să descarci în dispozitivul mobil un document pdf.

Cu siguranță vor mai fi aduse îmbunătățiri atât la nivel de site, cât și la nivel de aplicație. Noi vom urmări utilitatea acestora pe toată durata festivalului și vom lua periodic feedback de la utilizatori.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version