Home Divertisment Online Chrome 71 te atenționează cu privire la tarifele neclare de facturare și...

Chrome 71 te atenționează cu privire la tarifele neclare de facturare și înscrierile la abonamente

0

Google a anunțat recent că browserul Chrome va scoate reclamele de pe site-uri care oferă experiențe abuzive persistente.

Browserul va proteja în curând utilizatorii împotriva celor care încearcă să îi păcălească să se aboneze fără intenție la un serviciu sau să îl plătească recurent.

Potrivit Google, milioane de utilizatori Chrome găsesc lunar pagini web care nu dezvăluie sau nu explică în mod corespunzător procesul de facturare pentru o tranzacție viitoare.

Aceste experiențe neplăcute încearcă să ademenească utilizatorii să introducă informații de plată ce duc la taxe surprinzătoare, nedorite.

Chrome 71 va afișa un avertisment înainte de aceste pagini web, care nu oferă suficient de clar modul în care se efectuează tranzacția. Mesajul pe care Google îl va afișa în browser, atunci când Chrome 71 detectează o posibilă fraudă (sau inadvetență de plată, să spunem) sună cam așa:

”Această pagină ar putea să încerce să îți ia bani. Acești bani ar putea fi plătiți o dată sau recurent și ar putea să nu fie evident procesul de retragere. Dacă nu vrei asta, mergi înapoi.” – după care ai afișat butonul ÎNAPOI, urmat de ÎNAINTE și ai de ales dacă vrei să fii țepuit sau nu.

Avertismentul Google va fi disponibil atât în browserul Chrome de desktop, cât și pe mobil. Chrome 71 se lansează în prima parte a lunii decembrie 2018.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version