Home PC Desktopuri Ce reduceri anunță NVIDIA pentru Black Friday 2018 și sărbătorile de iarnă

Ce reduceri anunță NVIDIA pentru Black Friday 2018 și sărbătorile de iarnă

0

NVIDIA a pregătit pentru sărbători prima campanie națională de reduceri la produse de gaming: pasionații vor avea la dispoziție o gamă variată de produse din segmentul plăcilor grafice, sistemelor PC, monitoarelor și laptopurilor de gaming, ale căror reduceri ajung până la 40%.

Campania se va derula în etape, va începe de Black Friday și va continua de sărbători cu noi produse speciale.

Acum, gamerii vor putea experimenta cele mai atractive jocuri, precum Battlefield V și Shadow of the Tomb Raider cu o placă grafică GeForce®, cu un laptop cu GeForce® sau cu un monitor NVIDIA G-SYNC™ HDR.

NVIDIA a lucrat îndeaproape cu majoritatea vendorilor și partenerilor din retail pentru a crea o listă de produse compatibile cu cele mai noi tehnologii NVIDIA, care vor avea prețuri speciale în următoarea perioadă. Pe site-ul special dedicat acestei campanii, gamerii vor putea găsi, pe parcursul campaniei, ofertele special selectate pentru toate preferințele.

Reducerile pentru plăcile grafice se aplică atât modelelor entry level, precum și celor cu performanțe ridicate, care se adresează în special entuziaștilor și gamerilor profesioniști.

Astfel, placa grafică Gigabyte GeForce® GTX 1060 WINDFORCE 2, 3GB GDDR5, 192-bit poate fi achiziționată, începând de azi, la prețul de 1026,83 lei, în timp ce modelul MSI GeForce GTX 1070 Ti Armor 8GB GDDR5 256-bit este disponibil la 1954,99 lei.

Reduceri de până la 27% la laptopuri și sisteme desktop de gaming

Din categoria laptopurilor de gaming, clienții care preferă portabilitatea vor avea la dispoziție produse cu reduceri semnificative.

Spre exemplu, modelul Lenovo Legion Y520, cu placă grafică NVIDIA GeForce GTX 1050 Ti 4GB și procesor Core i5-7300HQ, va putea fi achiziționat la prețul de 3298,99 lei.

Sistemul desktop Serioux cu placă grafică Gigabyte GeForce GTX 1060 3GB GDDR5 și procesor Intel Core™ i5-7400 Kaby Lake 3.0GHz va putea fi achiziționat la prețul de 3699,99 lei, beneficiind astfel de o reducere de 15%.

Monitoare cu G-SYNC la prețuri speciale

Oferta de produse din campania de sărbători, NVIDIA include și monitoare de gaming precum Acer Predator Z271, cu rate de refresh de 144 Hz și tehnologie G-SYNC, care oferă o experiență de gaming mai cursivă.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version