Home PC Hardware CES 2019: NVIDIA prezintă un număr record de laptopuri de gaming cu...

CES 2019: NVIDIA prezintă un număr record de laptopuri de gaming cu plăci grafice GeForce RTX

0

NVIDIA a anunțat astăzi că producătorii de top din lume lansează pe piață un număr record de laptopuri pe baza arhitecturii sale revoluționare Turing – cele mai rapide, mai subțiri și mai ușoare sisteme create vreodată.

Mai mult de 40 de modele noi de laptopuri în peste 100 de configurații vor fi disponibile în cursul acestei luni. Acestea vor fi alimentate de plăcile grafice NVIDIA® GeForce® RTX, care combină performanțele shaderelor de generație nouă cu ray tracing în timp real și AI care diminuează diferențele dintre filme și jocuri, cu randare la calitate cinematică.

“Laptopul este platforma cu cea mai mare creștere în gaming – și acesta este doar începutul,” spune Jensen Huang, fondator și CEO NVIDIA, care a prezentat lineup-ul la începutul expoziției CES.

“Producătorii de top din întreaga lume folosesc Turing pentru a aduce performanțe la laptop-uri subțiri, pe care gamerii le pot lua oriunde. Sute de milioane de oameni din întreaga lume – o întreagă generație – cresc alături de jocuri. Abia aștept ca ei să experimenteze acest nou val de laptopuri.”

Laptopurile care au la bază arhitectura Turing vor avea plăci grafice din întreaga familie GeForce RTX – de la RTX 2080 până la RTX 2060.

RTX întâlnește Max-Q

Șaptesprezece noi modele dispun de design Max-Q, o abordare inovatoare pentru realizarea celor mai subțiri, mai rapide și mai silențioase laptopuri de gaming din lume.

Max-Q vine cu o combinație perfectă pentru gaming cu un design elegant, laptopurile fiind mai subțiri de 20 mm, cu margini mai înguste, afișaj de 144 Hz și o autonomie îmbunătățită a bateriei.

Beneficiind de o rulare mai silențioasă și o răcire mai bună, tehnologia NVIDIA Optimus® asigură o durată de viață suplimentară a bateriei de până la 2 ori mai mare.

Designul Max-Q și tehnologia NVIDIA RTX definesc noua generație de laptopuri subțiri, de înaltă performanță. Cu o putere de două ori mai mare decât o consolă PlayStation 4 Pro, laptopurile pot rula cele mai noi jocuri cu ray tracing, cum ar fi Battlefield V, la 60 de cadre pe secundă.

Laptopurile cu cele mai noi plăci grafice GeForce RTX vin, de asemenea, dotate cu:

WhisperMode – permite laptopurilor cu GeForce Experience™ să ruleze mult mai silențios în timpul jocului gestionând ritmul cadrelor în timp ce configurează și setările grafice pentru o eficiență energetică optimă.

NVIDIA Battery Boost ™ – permite laptopurilor cu GeForce Experience să aibă o autonomie a bateriei de 2 ori mai mare.

NVIDIA G-SYNC® – permite rate de reîmprospătare de până la 144 Hz pentru un gameplay fără probleme. (Disponibil pe anumite modele)

Crearea de conținut

Pe lângă performanța excepțională a jocurilor, laptopurile cu GeForce RTX sunt platforme mobile puternice pentru milioane de editori video, animatori 3D, broadcasteri de jocuri și alți creatori de conținut care au nevoie de hardware performant pentru a-și face munca într-un mod mai rapid și mai profesional.

Ray tracing-ul duce randarea de la minute la secunde, permițându-le specialiștilor în animație să lucreze interactiv cu modelele lor – cu iluminare, reflexii și umbre exacte.

Funcțiile de procesare video NVIDIA RTX le permit editorilor video să lucreze cu clipuri neprocesate de până la 6K în timp real și permit crearea unor stream-uri de înaltă calitate pentru Twitch.

Promoție cu Anthem, Battlefield V

Pentru o perioadă limitată, gamerii care achiziționează laptopurile cu GeForce RTX 2080 vor primi jocurile Battlefield V și Anthem. Adițional, gamerii care achiziționează unul din laptopurile cu GeForce RTX 2070 sau RTX 2060 beneficiază de unul dintre cele două jocuri la alegere. Promoția este valabilă în majoritatea regiunilor din lume.

Disponibilitate

Laptopurile cu GeForce RTX vor fi disponibile începând din 29 ianuarie de la producătorii de top din lume, printre care se numără Acer, Alienware, ASUS, Dell, Gigabyte, HP, Lenovo Legion, MSI, Razer și Samsung.

De asemenea, acestea vor fi disponibile la producătorii locali și fabricanți de sisteme, printre care Aftershock, CyberPower PC, Hasee, Maingear, Mechrevo, Mouse, Origin PC, PC Specialist, Scan, Schenker, Terrans Force și Thunderobot.

Prețurile, configurările și disponibilitatea vor varia în funcție de regiune și parteneri.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version