Home Recomandăm Nokia 9 cu 5 camere: Ce specificații noi apar

Nokia 9 cu 5 camere: Ce specificații noi apar

0
nokia 9 cu 5 camere

Nokia 9 cu 5 camere este cel mai așteptat smartphone de la HMD Global. Consumatorii sunt cu ochii pe companie, dar fiind că încă mai există melancolici în piață. Am testat și noi smartphone-uri Nokia. Nu putem să afirmăm că sunt cele mai bune de pe piață. Dar dacă nu reușești sub nicio formă să te desprinzi de brand, poți să-ți cumperi unul.

În urmă cu 2 ani de zile HMD Global reînvia brandul de telefoane Nokia. Acum, este așteptat un smartphone flagship care să concureze cu vârfurile de lance din piață.

Nokia 9 cu 5 camere ar putea fi soluția

Nokia e pe punctul de a lansa Nokia 9 PureView. Am văzut deja o serie de imagini neoficiale. Dar Google și FCC ne confirmă că telefonul există cu adevărat și urmează să fie lansat.

Google a listat accidental Nokia 9 pe site-ul său de dispozitive Android Enterprise. În acest moment, nu mai este disponibil. Dar, pentru că internetul nu uită niciodată, avem deja un pachet de specificații să ne facem o idee.

nokia-9-google-specificatii

Nokia 9 se pare că va avea un display cu diagonala de 6 inch. În materie de memorie, vine cu 4 GB de RAM și 128 GB mediu de stocare internă. Cred că era loc de mai mult la acest capitol, dar cine știe. Poate vom vedea și alte versiuni când se lansează telefonul.

Sistemul de operare este Android 9, iar dispozitivul va avea și senzor de amprentă. Suportul NFC va fi și el prezent.

Așadar, telefonul nu iese în evidență cu nimic senzațional la capitolul specificații. Ce va face, însă, diferența e modulul de 5 camere de pe spate. Samsung a lansat lunile trecute un telefon cu 4 camere. Dar, Nokia va fi primul care va vinde un telefon cu 5 camere în magazine anul acesta.

Nokia 9 Pure View cu 5 camere este așteptat să fie lansat la Mobile World Congress. Vom fi și noi acolo în perioada 24 – 28 februarie 2019 și transmitem informații la cald de la fața locului. Dacă aveți întrebări, nu ezitați să ne scrieți în comentarii sau în privat.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version