More

    Vizităm capitala Croației – Zagreb pentru 2 ore

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Aventura #10țări #14orașe #20zile continuă! În drum spre Ljublijana, Slovenia, am decis să vizităm capitala Croației – Zagreb pentru 2 ore. Am pornit din Belgrad, Serbia spre Zagreb, Croația marți la prânz și am condus 4 ore, iar întreaga distanță a fost parcursă pe autostradă.

    Din inima Belgradului până pe centura orașului Zagreb ai asfalt ca în palmă. Desigur, asta nu înseamnă că nu e obositor să stai la volan atât de mult timp.

    Taxa de autostradă a fost de 17,5 euro și am plătit-o la ieșirea de pe tronsonul de drum parcurs.

    Vizităm capitala Croației – Zagreb pentru 2 ore

    Zagreb este un oraș al contrastelor

    Când spui Zagreb, spui diversitate. Într-o zonă găsești furnicare de oameni. În altă zonă poți să meditezi liniștit, că nu te aude nimeni.

    Zagreb este potrivit atât pentru copii, cât și pentru tineri sau vârstnici. Găsești activități pentru toate vârstele.

    Nu am consumat nimic cât am stat aici. În schimb, am intrat în câteva magazine, să vedem dacă prețurile sunt diferite față de cele de la noi.

    hotel din zagreb

    Ne-a atras atenția faptul că prin mijlocul centrului orașului trec tramvaie la un interval de timp foarte scurt. Locuitorii nu prea țin cont de treceri de pietoni și semafoare. Treci strada pe unde apuci.

    Vizităm capitala Croației - Zagreb

    Pe câte un colț de bordură, pe o margine de clădire sau pur și simplu la intersecții stau tineri și socializează.

    La terase, e același zumzet ca în centrul vechi din București.

     

    Și pentru că a venit vorba de Centrul Vechi

    Am urcat în centru vechi din Zagreb. Gornji Grad se numește această zonă. Mai există Donji Grad si Novi Grad. Gornji e cel mai vechi, iar aici găsești o mulțime de atracții turistice vechi și arhitecturale.

    iluminat stradal zagreb de sus

    Biserica Sf. Marcu

    biserica sf marcu zagreb

    biserica agreb de sus

    Printre cele mai cunoscute puncte de atracție turistică de aici se numără Palatul Prezidențial, Biserica Saint Mark și Clădirea Palamentului Croației.

    Donji grad este cel de-al doilea cartier din Zagreb Aici găsești magazine, restaurante, cafenele și teatre. Dacă în Gornji Grad e pustiu și anost, în Donji găsești multă poftă de viață și energie.

    Vizităm capitala Croației – Zagreb! Priveliște de sus

    priveliste de sus zagreb

    Novi Zagreb sau Noul Zagreb este a 3-a zonă din Zagreb. Aici găsești clădirile înalte din sticlă și față modernă a orașului. Novi Zagreb este căutat în special de pasionații de arhitectură modernă.

    Am stat o oră în Gornji Grad și o oră în Donji Grad.

    Ne-a plăcut arhitectura orașului. Faptul că iluminatul lor stradal se face prin gaz, nu prin electricitate. Pare să fie un sistem vechi, pentru că sunt folosiți stâlpi vechi și candelabrele originale de pe clădiri. Inițial am crezut că a luat foc un candelabru, apoi am văzut că se aplică la toți stâlpii.

    Muzeul de artă din centrul vechi

    muzeu de arta

    În mijlocul cetății, centrului vechi, există și o școală amenajată într-o clădire veche. Poți să urci cu telecabina sau pe jos. Nu e mult de mers, așa că un pic de mișcare nu strică.

    În centrul vechi există un singur magazin și o singură cafenea. În rest, nimic. Totul e conservat și ai impresia că te întorci în timp.

    Dacă vrei să te relaxezi și să te desprinzi de agitație, mergi în Gornji. Vrei haos și zumzăială, cobori în Donji.

    O balustradă plină cu lacăte

    Vizităm capitala Croației - Zagreb

    masina de epoca

    Vizităm capitala Croației – Zagreb! Unde am parcat

    Am lăsat mașina într-o parcare subterană, construită în subsolul unui magazin din centrul orașului.

    O parcare cu -6 nivele. Pentru 2 ore am plătit 28 kuna (4 euro). Rezonabil, dacă ținem cont de zona în care ne-am aflat. Dar piperat dacă vrei să poposești mai multe ore.

    Ne-ar fi plăcut să testăm și mâncarea din Zagreb, Croația. Dar poate o să avem ocazia la următoarea vizită.

    În final, 2 ore în Zagreb acoperă un tur de centru vechi și câteva magazine. Vrei mai mult, cazează-te măcar 3 zile și alocă o zi pentru fiecare zonă.

    După această experiență, Zagreb ne rămâne în memorie ca orașul cu cele mai multe contraste. Perfect pentru persoanele care își schimbă starea brusc, fără explicație.

    Plecăm din Zagreb cu regret și multe planuri

    Nu am avut timp să vizităm atât de mult cât ne-am fi dorit în Zagreb, iar acest lucru se simte și în vlog. Dar cel puțin am luat pulsul, ne-am făcut o primă idee și știm la ce să ne așteptăm la întoarcere.

    Se spune că, Zagreb are cel mai frumos cimitir din Europa. Eu credeam că cel mai frumos e Cimitirul Vesel din România. Dar, părerile sunt împărțite.

    Dacă vremea ar fi fost cu temperaturi mai ridicate și peisajul era mai verde, ne puteam bucura inclusiv de o plimbare în parcurile din Zagreb. Care sunt un pansament pentru suflet.

    Nu știu dacă ați auzit, dar Zagreb are un Muzeu al Relațiilor Destrămate. Cred că e o locație pe care e musai să o vizitezi o dată în viață. Din păcate, nu am ajuns acolo.

    Ar mai fi fost de văzut Catedrala Neo-Gotică din Zagreb. Dar noi am fotografit-o doar de la distanță.

    Vizităm capitala Croației - Zagreb

    De aici am plecat mai departe în Lujibljana, Slovenia. Până la graniță am mers pe un drum expres. Țineți cont să vă cumpărați o vignetă pentru Slovenia dintr-o benzinărie de pe traseu. O să aflați în articolul despre Slovenia de ce.

    Pentru imagini și recomandări de la fața locului, dați un play la vlogul de mai sus. În curând ne vedem cu vlogul și articolul pentru Lujibljana. E deosebit, garantăm.

    Notă de final legat de internet! Roamingul funcționează, dar nu suficient să faci binging. Pentru social media, email-uri, navigație și situații de criză, e în regulă. În Grad Zagreb vă puteți conecta la o rețea wireless publică. Găsiți informații pe fiecare panou cu obiectivele turistice. Rețeaua este Besplatni Free Wifi. Nu am folosit-o, dar e bine să știți de ea. Nu se știe când vă trebuie.

    FILMĂM cu:
    GoPro Hero 7 Black
    GoPro Fusion
    Samsung Galaxy Note9

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.