Home Smart Gadgets Brother P-Touch Cube Plus pune ordine în lucruri

Brother P-Touch Cube Plus pune ordine în lucruri

0
Brother P-Touch Cube Plus pune ordine în lucruri

A zis cineva dezordine? Haos? A, nu, e doar vocea din capul meu ori de câte ori văd cablurile încurcate ca niște mațe. Sau când caut fix stick-ul ăla cu fotografiile din ultimul oraș vizitat în #10țări #14orașe #20zile. Am decis, e momentul să schimb din nou ceva în casă și birou. Brother P-Touch Cube Plus pune ordine în lucruri.

Refuz ideea de a ne muta într-o casă mai mare. Locuim într-un apartament cu 2 camere, care e de fapt compartimentat cu 3. Când l-am cumpărat, am zis clar că nu o să cumpăr multe lucruri. Dar, era de așteptat că această decizie nu avea să dureze mult timp.

Fie că le-am primit, fie că le-am achiziționat, obiectele ne-au invadat casa. La fiecare curățenie generală le triez, dau din ele, dar cum necum, în scurt timp apar altele.

Folosesc Brother P-Touch Cube Plus să ne organizăm mai bine

Visez mereu să fiu ca un japonez foarte bine calculat. Am început chiar să împachetez ca Marie Kondo, după ce i-am văzut emisiunea pe Netflix. Am cumpărat tot felul de cutii în care să depozitez obiectele pe categorii.

Nu știu cum se face că deși mă străduiesc, nu reușesc să pun niciodată totul la punct.

Am primit provocarea de la Brother să etichetez obiectele cu P-Touch Cube Plus. Direct din aplicația iPrint&Label de pe telefonul mobil.

P-Touch Cube Plus e un gadget pe care îl poți așeza discret pe birou. La fel de bine, poate sta pe masa din bucătărie. Să îl ai la îndemână atunci când cumperi condimente noi.

p-touch cube si rezerve

La ce poți să folosești Brother P-Touch Cube Plus

În bucătărie, am folosit deja P-Touch Cube Plus să etichetez borcanele cu ingrediente. Am etichetat și sertarele cu diferite accesorii de bucătările. Urmează sertarele din living cu pungi, pastile și alte măruntaie.

În birou, a fost musai să facem un management al cablurilor. Dincolo de asta, etichetarea echipamentelor pe care le folosim la filmare se impunea fără doar și poate.

Dar, P-Touch Cube Plus este bun și pentru altceva. Spre exemplu, pentru mesajele personalizate pe cadouri. Există benzi colorate, special create pentru aceste situații.

Dacă vrei să dai cadou o cutie de bomboane, poți să îi atașezi o fundiță roșie personalizată. Desigur, această fundă se potrivește pentru orice tip de cadou. Poți chiar să personalizezi o fundă albastră pe care să o atașezi la o sticlă cu whiskey.

Acum, nu mai contează valoarea cadoului. Oamenii pun tot mai mult accent pe personalizare, pe mesaj și pe ceea ce simt când primesc ceva.

Mai poți folosi Brother P-Touch pentru a eticheta cutiile cu pantofi. Sau în cazul meu, pantofarul. Dacă ai un partener de viață cum e Cristi, sunt șanse mari să nu știe în ce sertar și-a așezat ultima dată pantofii.

Poți eticheta inclusiv cutiile cu hrană pentru animalul de companie. Ca de altfel și sticlele cu produse cosmetice ale acestuia. Spre exemplu, noi avem șamponul și balsamul lui Eden în sticle de Sprite și Coca-Cola de 0,5l. Nu întrebați de ce. Dar pentru a evita eventuale accidente, le-am etichetat și pe acestea.

Cum folosesc Brother P-Touch Cube Plus

Pasul 1:

Aparatul de etichetare se utilizează mai simplu decât ai crede. Este portabil! După cum am spus, îl poți așeza oriunde.

Se alimentează cu un cablu micro-USB Type-B. Tot ce trebuie să faci este să îl conectezi la o sursă de energie. Introduci USB-ul Type-A fie direct la prelungitorul din birou, fie la un port de la monitor sau laptop. Tu alegi cum îți este mai simplu. Eu am ales să îl încarc la monitor, pentru a nu-i schimba locul în birou.

Pasul 2:

Descarcă aplicația iPrint&Label din Magazin Play.

Pasul 3: 

Activează Bluetooth și Locație pe telefon. Pornește P-Touch Cube Plus de la butonul de on/off – de altfel singurul pe care îl are gadgetul Intră în aplicație și caută denumirea dispozitivului. Al meu se numește PT-P710BT. Adaugă-l!

Pasul 4: 

Va apărea un mesaj în partea de jos a ecranului. Cu textul: ”Dispozitivul dvs. se conectează la PT-P710BT. Creați eticheta folosind banda de X mm.” Asigură-te că ai rezerva cu lățimea benzii necesară.

Pasul 5: 

În colțul dreapta-jos pe ecran ai o iconiță cu peniță. La fel ca în aplicația de mesagerie când vrei să trimiți un mesaj nou. Apasă pe el și intri în pagina de editare a mesajului pe care dorești să îl imprimi pe etichetă.

Poți să inserezi text, simbol, imagine, cod de bare, detalii de contact, dată și oră, cadru sau forme. Există o gamă variată de elemente pe care le poți folosi pentru imprimarea etichetelor.

Pasul 6:

După ce ai stabilit mesajul, salvează-l sau imprimă-l direct! Dacă îl salvezi, rămâne în memorie și îl poți imprima de câte ori vrei.

Brother P-Touch Cube Plus imprimă și taie etichetele

Tot ce trebuie tu să faci este să le lipești acolo unde consideri necesar. Alte modele de aparate de etichete disponibile pe piață, nu taie etichetele.

Trebuie să faci singur asta. Iar de cele mai multe ori, fie le tai strâmb, fie nu le tai la dimensiunea care trebuie.

În aplicația iPrint&Label ai mai ulte secțiuni. În ”Etichetele Mele” creezi ce etichete vrei tu, de la 0.  Ai o secțiunea specială pentru etichete pe care să le folosești în managementul cablurilor. Dacă vrei etichete cu chenar, ai secțiune și pentru asta. Vrei QR code sau cod de bare clasic, intri în secțiunile ”Cod de bare”. Ai secțiuni separate în funcție de lățimea benzilor.

Categoria ”Dată” te ajută să creezi etichete pentru produse desigilate. Spre exemplu, dacă lucrezi ca manichiuristă. Nu trebuie să mai scrii cu pixul pe sticluțele cu ojă. Realizezi o etichetă cu data la care ai deschis oja și o lipești de capacul produsului.

Pentru fișierele din birou, ai secțiunea ”Fișier”. Dacă lucrezi în contabilitate, ai ”Gestionarea activelor”. În cazul în care trimiți un plic la cineva, poți crea o etichetă cu numele acestuia și departamentul în care lucrează.

Pe cât de mic, pe atât de util

Poți face atât de multe cu P-Touch Cube Plus. Dar cel mai important este că poți deveni mai ordonat. Iar lucrul acesta te ajută în viața de zi cu zi. Când oricum ești aglomerat cu toate problemele cotidiene. Ca să nu mai spunem de neprevăzut.

Vă țin la curent cu update la acest articol în funcție de ce mai etichetez prin casă și birou. O să mai adaug fotografii și vă spun dacă și cum s-a menținut ordinea lucrurilor de când le etichetez.

Brother P-Touch Cube Plus este compatibil atât cu dispozitivele Android, cât și cu iOS.

Cum vi se pare acest gadget? Îl considerați util? L-ați folosi acasă? Eu folosesc Brother P-Touch Cube Plus cu speranța că o să fim mai ordonați. Scrieți-ne opinia voastră în comentarii.

Pentru detalii suplimentare, intrați pe site-ul Brother România și pe canalul de YouTube al producătorului.

Nu uitați să vă abonați și la YouTube Noobz pentru noi review-uri, tutoriale și vloguri.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version