Home Monitoare Monitorul portabil AOC I1601FWUX după 6 luni de utilizare

Monitorul portabil AOC I1601FWUX după 6 luni de utilizare

0

De când s-a lansat, am pus ochii pe el. Iar de când l-am adus acasă, Cristi a pus mâna pe el. Cu alte cuvinte, nici de monitorul portabil AOC I1601FWUX nu am avut doar eu parte. Pentru că, după cum poate știți, sau v-ați dat seama deja, lui Cristi îi place orice lucru pe care mi-l doresc. Bine măcar că nu e nevoie să împărțim fardurile.

Așa se face că, am ajuns să folosim amândoi monitorul portabil AOC I1601FWUX. În funcție de ce, când și cum lucrăm, avem nevoie de el.

Cum folosim monitorul portabil AOC I1601FWUX de peste 6 luni

Întâi de toate, să vă spun câteva lucruri despre AOC I1601FWUX. Vorbim despre un monitor LED IPS AOC cu o diagonală de 15.6 inch. Acesta se conectează la laptop sau PC prin USB Type-C și este de culoare argintie cu detalii negre.

USB type-C

Este un monitor portabil pe care poți să îl iei cu tine când călătorești sau mergi în vizită la client. Dar, la fel de util este și la birou, dacă vrei să fii mai productiv. Personal, îmi place că este foarte elegant și ori de câte ori îl folosesc la întâlniri, atrag priviri.

Cântărește doar 800g și are o construcție din aliaj de metal durabil. Pentru a-l conecta la laptop sau stația desktop, ai nevoie doar de un cablu USB-C. Acesta transportă atât semnalul de alimentare, cât și semnalul afișat pe ecran.

Capacul are dublă utilitate. Poți să îl folosești pentru a proteja monitorul portabil atunci când este închis. Și poți să îl folosești drept suport de ecran flexibil, în modul portret sau peisaj.

Să vă spun cum îl folosesc eu

Partea de instalare a AOC I1601FWUX a fost o provocare la început. Asta pentru că, încă mai avem în birou dispozitive care nu sunt compatibile cu monitorul. Spre exemplu, una dintre stațiile de lucru nu poate fi conectată la monitor.

În schimb, la o altă stație de lucru putem conecta AOC I1601FWUX la monitorul principal. Același lucru este valabil și când vine vorba despre laptopul Acer pe care îl folosesc pe post de stație de lucru. Este un model mai vechi, iar monitorul nu este compatibil cu acesta. De ce folosesc un laptop ca desktop? V-am spus eu la un moment dat că folosesc din nou un monitor de lucru.

În ceea ce privește conectarea monitorului AOC I1601FWUX la un laptop nou, e mai simplu. Când merg la client sau am nevoie să lucrez remote, folosesc un laptop Lenovo Yoga 730. Acesta se conectează într-o clipită la monitor.

Folosesc monitorul portabil pentru prezentări. Dar, îl folosesc, și îmi este foarte util, și atunci când scriu articole. Mană cerească este atunci când pregătesc publicarea videoclipurilor pe canalul de YouTube Noobz.

Sunt mult mai productivă atunci când pot să îmi deschid mai multe fișiere o dată. Lucrez cu cel puțin 4 tab-uri deschise în același timp. Uneori, ajung să am deschise și câte 10. Ca să nu mai spun că trebuie să stau cu 2 căsuțe de email deschise și toate aplicațiile social media.

Nu ai foarte mult spațiu la dispoziție în birou? Trebuie să prezinți un proiect la client? Atunci AOC I1601FWUX este monitorul de care ai nevoie. Am rezonat cu el încă de când a fost lansat. L-am așteptat o vreme să ajungă la noi și mă bucur că face parte din suita mea de lucru la birou.

Cum folosește Cristi monitorul portabil AOC I1601FWUX

Mai scrie și el din când în când câte un articol. Dar de când ne-am apucat să producem materiale video pe YouTube, e implicat intens în editare. Cât am fost la Mobile World Congress a editat de pe laptopul Lenovo Yoga 730. Ca să fie productiv, a utilizat și monitorul AOC I1601FWUX.

În medie, spune că a economisit 30% din timpul de editare doar cu laptopul. Dacă ai editat până acum video sau ești designer web, știi cât de dificil poate fii să fii atent la detalii pe un monitor mic. Mai ales atunci când trebuie să faci multi-tasking.

În timpul liber care îi mai rămâne, Cristi face design web și font-end WordPress. Monitorul AOC I1601FWUX l-a ajutat destul de mult și în acest sens. În mod special când propunerile de proiecte îi veneau în vacanță sau când trebuia să lucreze remote.

Cât costă AOC I1601FWUX și dacă merită banii

Cum vă spun de fiecare dată: gândiți-vă ce vreți să faceți cu acest produs. Vreți să editați audio-video, să faceți design web, editare foto sau text? Suntem de părere că își merită pe deplin banii. Acum costă 890 lei la eMAG. Dar, contează foarte mult și ce alte echipamente folosiți la birou. Fără un laptop dintr-o generație mai nouă, nu cred că aveți ce să faceți cu AOC I1601FWUX.

Lucrați în middle sau top management? Atunci monitorul AOC I1601FWUX e o soluție pe care ați face bine să o luați în calcul. Costă cât un smartphone mid-range. Dar vă ajută să fiți productivi să cumpărați în câteva luni 5 smartphone-uri high-end. Trebuie doar să vă gândiți bine cum îl puneți la treabă.

Dacă mai aveți întrebări legate de AOC I1601FWUX, le așteptăm în comentarii.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version