Home Lifestyle Culinar Comandă mâncare online sau gătit acasă

Comandă mâncare online sau gătit acasă

0

Ce faci când ți-e foame? Ești cel/cea care comandă mâncare online sau care gătește acasă? Este una dintre întrebările la care caut răspuns în fiecare zi din viața mea. Nu știu cum se face, dar atunci când lucram la angajator, parcă aveam timp să fac mai multe lucruri.

Din iulie 2018, lucrăm de acasă, atât eu, cât și Cristi. Iar pentru că sunt atât de multe lucruri de făcut, aproape nu ne mai rămâne timp nici de noi.

Dar poate cea mai grea provocare zi de zi este cea legată de mâncare. Vă spuneam într-un articol zilele trecute că știu să gătesc de la vârsta de 12 ani. Mă relaxează această activitate și ori de câte ori am ocazia, încerc un nou preparat în bucătărie.

Doar că, ocazia vine tot mai rar

Când nu mai avem încotro, apelăm la comandă mâncare online. Dar cu fiecare zi ce trece, începem să respingem această idee. Astfel, ora mesei principale din zi, ajunge să se mute de la 12:30 – 13:00 la 15:00 – 15:30. Când oricum ajungem să comandăm sau să gătim ceva rapid: cartofi, ouă sau o salată. Așa se face că ne-am dat peste cap și programul de somn, iar starea generală nu mai e ca înainte. E ca un domino pe care dacă nu îl oprim o să ne coste prea mult.

Mi-a plăcut mult timp ideea de a nu mai găti. Să ieșim în oraș la cină sau să câștigăm financiar atât de bine încât să ne gătească cineva. Dar, rareori avem norocul să mâncăm ceva în oraș care să aibă gust ca mâncarea de acasă. Iar orice comandă online e departe de gustul ”ca la mama acasă”.

Când ne-am mutat în Otopeni, ne-am bucurat că avem Lucky Pizza aproape. Dar la vremea respectivă mâncam carne de orice fel. Când nu mai aveam chef de Lucky, mergeam La Iancu. Acum, mai mergem o dată la jumătate de an. Aproape că nu mai avem ce să alegem din meniu.

Orizontul în materie de mâncare se limitează

Asta și din cauza faptului că nu mai mâncăm carne. Dar mâncăm pește. Dar, iată că nici preparatele cu pește nu sunt de fiecare dată gătite corect sau pe gustul nostru.

Spre exemplu, astăzi am încercat niște tagliatelle cu somon. Ultima dată când mâncasem, acum o lună de zile, chiar au fost apetisante. Astăzi, cred că bucătarul doar a arătat somonul pastelor și aia a fost tot.

Am mai mâncat acum ceva timp tagliatelle cu creveți. La Shift Pub sunt preferatele noastre. Dar, și la ei, când nimeresc rețeta, când nu.

Mai încerc să le fac și acasă. Dar, suntem condiționați de multe ori de întâlniri, câte filmări tragem pe zi sau câte articole scriem. Te gândești  să alegi între a face de mâncare și a scrie încă un articol. Jurnalismul independent nu e ușor. Factura pentru server sau contabil nu te întreabă dacă ai mâncat. Pentru ele ai nevoie doar de bani în cont.

De la o vreme, parcă mâncarea nu mai are gust

Doar ce-mi mai trimite mama, când are timp, îmi deschide tare apetitul. Nu știu dacă și vouă vi se întâmplă. Chiar, ar fi interesant să aflu!

La restaurant sau prin comandă mâncare online, oricum mâncarea are un gust aparte. Prin potențiatori de arome, prin diferite sosuri pe care le adaugă bucătarii. Nu știu exact de la ce, dar cert este că acasă nu poți să o reproduci.

Am încercat și mâncarea la oală. Pe vremea când încă lucram, am început să testăm mâncarea la oală. Comandam de la Pomello. Văd că și-au făcut site nou acum. Mâncarea era acceptabilă ca gust. Singurul risc major era că trebuia să fii foarte atent să bagi mâncarea la rece la timp. Pentru că ni s-a stricat mazărea o dată și o ciorbă de pui încă o dată, am renunțat la această soluție.

Mâncarea la oală vine fierbinte. Trebuie să o lași să se răcească și în 2- 3  ore să o bagi la frigider. De regulă, cu mâncarea gătită acasă nu mi s-a întâmplat să se strice. Dar, în cazul mâncării la oală așa a fost să fie.

În plus, de mult ori aruncam cel puțin o porție, dacă nu chiar două din fiecare preparat. Nu era intenția noastră. Doar că, oala cea mai mică e de 6 porții. Iar dacă nu ești acasă să iei masa, rămâne multă mâncare. Ok, ții oalele la frigider, dar în 3 zile deja mâncarea își schimbă gustul. Dacă mai dai și de un pretențios la mâncare, cum e Cristi, n-ai cum să mănânci tu tot.

Comandă mâncare online per meniu

Există și alternativa cumpărării meniurilor pentru toată ziua/săptămâna. Are Lifebox ceva – Veggie+Fish se numește. Meniul conține 3 – 4 mese cu pește pe săptămână. E disponibil în 4 variante: de 1000 kcal, 1500 kcal, 2000 kcal și 2500 kcal.

Din ce am calculat, 4 zile cu 2000 kcal pentru Cristi ar costa 296 lei și cu 1500 kcal pentru mine ar fi tot 296 lei. Total ar fi 592 lei. E mult, e puțin? Depinde care este bugetul lunar pe care îl aloci meselor.

Noi, ne-am spus că 50 lei în medie pe zi de mâncare/persoană e rezonabil. Dar, atunci când comanzi mâncare online nu îți iese de fiecare dată. Poate doar cu pizza și paste. Dar, depinde ce oferte prinzi. Dacă vrei o ciorbă și fel principal, ajungi și la o medie de 70 lei pe zi/persoană.

Cu Lifebox ajungi să dai cam 71 lei pe zi. Asta ar însemna cu 1260 lei mai mult decât ne-am bugetat noi mâncarea lunar. Echivalentul ratei la casă, dacă e să o luăm altfel.

Rămâne întrebarea: comandă mâncare online sau gătit acasă?

Dacă mergem la Lidl și umplem coșul de cumpărături pentru 5 zile, plătim în medie 300 lei. Dacă luăm în calcul și gazul, apa și deranjul în bucătărie, cresc costurile cu 25 lei. Dar, tot ești cu mult sub prețul pe care îl plătești când comanzi mâncare online pentru 2 persoane/5 zile. De fapt, cheltuiești cam la jumătate.

Atunci, cum e bine să faci? Voi cum procedați cu mâncarea? Cât la sută din timp comandați online? Cât gătiți?

Iar atunci când nu aveți timp să gătiți, comandați acasă sau dați o fugă la mall? Întreb pentru vreau să-mi fac o idee dacă ar trebui să mai dau o șansă gătitului acasă. Sau să îmi fac abonament la o firmă care livrează zilnic acasă meniul de care organismul are nevoie.

O concluzie despre comandă mâncare online sau gătit acasă

Chiar simțeam nevoia să vorbim un pic pe acest subiect. Mă ajută mult să împărtășesc din experiența mea cu ceilalți. Dar mai ales să găsesc soluții la probleme prin experiențele voastre.

În plus, toată povestea asta cu mâncarea m-a dus cu gândul la norma de hrană 2019. Conform Ordonanței de urgență nr. 114/2018, în 2019 se acordă indemnizații de hrană pentru bugetari. Neexistând nicio categorie de bugetari exceptați de la acest beneficiu.

Dar, nu vă faceți griji, e vorba doar de 346 de lei brut pe lună. Chiar mă întreb cum se presupune că ar trebui să te hrănești cu o astfel de sumă de bani? Parcă nu trăim ancorați în realitate.

În fine, vă aștept în comentarii. De unde mâncați voi, ce recomandați? Dacă gătiți acasă, aveți un program săptămânal de gătit? Ce rețete recomandați?

Abonează-te la YouTube Noobz

Foto Joseph Gonzalez pe Unsplash

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version