Home Recomandăm Câștigi premii cu factura electronică – Online e mai simplu!

Câștigi premii cu factura electronică – Online e mai simplu!

0

De peste 3 ani de zile, plătim online toate facturile. Am renunțat la factura tipărită în favoarea facturii electronice, pentru confort și mediul înconjurător. Poate că e momentul să faci și tu asta. Poți chiar să câștigi premii cu factura electronică. O să îți spun la finalul articolului despre ce e vorba.

Pentru că, de multe ori nu găseam facturile în căsuța poștală, ajungeam să întâziem cu plata serviciilor. Atunci când lucrezi la program fix, de luni până vineri, numai grija căsuței poștale nu o ai. Iar dacă mai iei în calcul și firmele de curierat care au contract cu furnizorii de servicii, trebuie să te aștepți mereu la neprevăzut.

La birou, mereu ești conectat la email. Ajungem să verificăm inbox-ul de sute de ori pe zi. Email avem și pe smartphone. Cel puțin un cont, dacă nu chiar două sau trei. Șansele sunt infinit mai mari să ajungă factura electronică la tine, decât cea tipărită.

Cum procedăm noi cu facturile

Cristi e responsabil cu plata facturilor de acasă. De plata facturilor pe firmă, mă ocup eu. Ne-am împărțit foarte clar responsabilitatea, astfel încât să nu fim luați prin surprindere.

Atât pe firmă, cât și pentru acasă, avem un card pe care îl folosim special pentru plata facturilor. Pentru unele servicii, cum ar fi hostingul pentru www.noobz.ro, avem chiar stabilită plata automată din cont.

La fiecare furnizor de servicii, am stabilit data de facturare până în ziua de 15 a fiecărei luni. Asta pentru că, pe 15 știm că întotdeauna vor exista bani pe card. Până pe 15 ale lunii sunt emise facturile, ne intră toate pe email, iar pe 15 și 16 ne ocupăm de plăți. Spre exemplu, astăzi este ziua în care plătim facturile.

Pe vremea când locuiam în Berceni și nu eram căsătoriți, eram separați cu facturile. În plus, unele facturi erau livrate la domiciliul din Berceni, în vreme ce altele se duceau la mine acasă, în Militari sau la părinți, în Dofteana, Bacău.

Am și pierdut șirul dăților în care am fost sunată că nu am achitat factura la timp pentru telefon. Așa că, ne-am așezat la masă, imediat ce ne-am mutat la casă nouă și am decis că vrem să primim toate facturile în format electronic.

A fost cea mai bună decizie

Astfel, acum primim pe email facturile la gaz, întreținere, telefon, electricitate, cablu și ce alte servicii mai folosim. Mai e de lucrat acum la partea de impozite și taxe la ANAF Ilfov și consiliul local Otopeni. Dacă ar funcționa la ANAF spațiul virtual când ai nevoie, nu ai mai avea parte de popriri. Iar dacă la primăria Otopeni ar exista o persoană care să trimită online înștiințările de plată pentru impozite, totul ar fi mult mai simplu.

Dar, avem răbdare. Trebuie să se îndrepte lucrurile și la noi într-o bună zi.

Important este că, putem să cumpărăm atât de multe lucruri online în prezent. În tinerețea mea, găseai doar la magazin ce aveai nevoie sau apelai la prieteni cu rude în străinătate să ai acces la anumite produse. Acum, lucrurile arată, cu fiecare zi ce trece, mai bine.

Câștigi premii cu factura electronică Digi | RCS & RDS

De la operatorul de telefonie mobilă, primesc factura electronică în aplicație, prin SMS și pe email. De la întreținere, gaz, electricitate, cablu și internet, vin pe email. E totul atât de simplu. Plătim totul în doar câteva minute. Nu mai facem drumuri la roboțelul de la bancă sau la ghișeu, unde să dăm de vreo persoană stresată și obosită.

Am zis să vorbesc despre factura electronică versus factura tipărită în contextul campaniei de activare a facturii electronice a Digi | RCS & RDS. Aceasta este adresată abonaților persoane fizice. Campania “Activează factura electronică și noi te activăm cu premii SMART!” se va derula până la data de 31 mai 2019. Ea se va finaliza cu o tombolă cu premii constând în smartphone-uri, smartwatch-uri și căști cu bluetooth.

În plus, marele premiu este format dintr-un smart TV QLED Samsung și un sistem home cinema.

Câștigi premii cu factura electronică. Cum activezi factura electronică:

– online, pe www.digiromania.ro, în secțiunea “Contul meu”;
– în magazinele Digi sau în punctele de prezență ale operatorului, cu sprijinul personalului de vânzări care va selecta în sistem modul de facturare electronic;
– telefonic, cu ajutorul angajaților din Call Center-ul Digi | RCS & RDS.

Din momentul activării facturii electronice, aceasta va fi transmisă pe email și va putea fi consultată atât în contul de email. Cât și în contul personal de pe site-ul www.digiromania.ro sau prin aplicația pentru smartphone Digi România.

Câștigi premii cu factura electronică. Clienții Digi care își activează factura electronică în perioada de derulare a campaniei vor intra automat în tombola Digi. Aceștia vor putea câștiga unul dintre cele 31 premii care constau în:

10 telefoane Samsung S10, 5 telefoane Samsung A50, 5 ceasuri smartwatch Samsung Galaxy, 10 căști bluetooth Samsung Galaxy Buds. Marele premiu este 1 pachet format dintr-un TV QLED Samsung 4K cu diagonala de 163 cm și un sistem Home Cinema Sony.

Lista câștigătorilor va fi anunțată în data de 14 iunie 2019 astfel:

– pe site-ul www.digiromania.ro;
– în magazinele Digi din țară, în formă printată;
– prin Call Center (timp de 2 săptămâni, maximum 3 apeluri) de la afișarea câștigătorilor pe site (până la 28 iunie 2019). Lista câștigătorilor va fi disponibilă pentru consultare pe site-ul digiromania.ro timp de 30 de zile.

No comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

In order to pass the CAPTCHA please enable JavaScript

Exit mobile version