More

    Soarta telefonului tău Huawei – Prima parte

    URMĂREȘTE-NE

    16,065FaniÎmi place
    1,142CititoriConectați-vă
    13,030AbonațiAbonați-vă

    Subiectul săptămânii, poate chiar al lunii, în tehnologie este eliminarea Huawei de pe piața din Statele Unite ale Americii. Dar, pentru a înțelege de ce s-a ajuns aici, trebuie să ne întoarcem o idee în timp. Așa că, încerc să creez un timeline al lucrurilor, până la momentul în care s-a ajuns astăzi cu Huawei. Astfel încât, să înțelegeți și voi ce înseamnă asta pentru consumatorul final.

    Totul a început în 2012!

    House Intelligence Comitee a transmis la acea vreme guvernului american că Huawei a fost „o amenințare la adresa securității naționale”. Au trecut anii, s-au căutat dovezi în acest sens, dar nu a venit nimeni cu ceva clar.

    În schimb, raportul întocmit la acea vreme a fost practic piatra de temelie pentru ca America să investigheze ani la rând companii chinezești precum Huawei și ZTE. Cel mai scurt mod de a explica motivația guvernului american pentru aceste acțiuni este că: ”aceste companii extrăgeau informații sensibile de la companiile americane”.

    Până aici e limpede ca lacrima. Mai departe…

    Americanii au un dosar complex de investigație pe seama companiilor din China. S-ar părea că, există inclusiv foști angajați Huawei care au furnizat servicii unei unități de ”război cibernetic” din Armata Populară de Eliberare. Public, nu a făcut nimic niciodată. Dar, zvonurile există.

    În ianuarie 2019, scriam un articol mai lung pe Noobz în care explicam situația Huawei în America. Ultimele 2 luni din 2018 au fost intens trăite de americani și chinezi. Pe de o parte, autoritățile americane au arestat mai mulți reprezentanți Huawei pentru spionaj. Inclusiv pe fiica Președintelui Huawei, Meng Wanzhou, care este în continuare în Canada și încă nu s-a obținut extrădarea ei. Pe de altă parte China, care a arestat canadieni pentru trafic de droguri și spionaj și amenințări la securitatea națională.

    Pentru prima dată, după 4 ani de absenteism, miliardarul Ren Zhengfei, fondator Huawei, a ieșit în presă. Meng era acuzată că ar fi participat la o schemă pentru a păcăli instituțiile financiare în efectuarea de tranzacții. Tranzacții care au încălcat sancțiunile Statelor Unite împotriva Iranului. Tatăl acesteia neagă acuzațiile și încearcă să îl perie pe Donald Trump, pentru a-l îmbuna.

    Zhengfei este nu doar fondator și președinte Huawei, ci și fost ofițer al Armatei Populare de Eliberare.

    Dacă v-am plictisit, vă anunț că abia de-acum încep lucrurile și mai importante. Acele lucruri care vă vizează direct, în calitate de utilizatori finali Huawei.

    Drumul spre eliminarea Huawei din SUA – Arestările continuă

    În februarie, la nici o lună după primele arestări din Canada și SUA, un alt angajat Huawei a fost arestat pentru spionaj în Polonia. În tot acest timp, Polonia a cerut inclusiv sprijin din partea NATO pentru a decide dacă e cazul să excludă Huawei de pe piață. De această dată, se are în vedere afacerea cu panouri solare Huawei în Polonia, pe care politicienii o consideră o amenințare pentru infrastructura națiunii.

    Coincidență sau nu, la scurt timp după arestarea lui Meng Wanzhou în decembrie 2018, au fost reținuți în China cel puțin 13 canadieni. Mulți dintre ei au fost deportați. În cazul unui cuplu canadian care avea în China din 1980 un restaurant, acuzațiile au fost de spionaj. Tot în acea perioadă, China a condamnat la moarte un canadian, căruia în primă instanță i-a dat 15 ani cu executare. De asemenea, un fost diplomat și un om de afaceri din Canada au fost reținuți în China. Acestora li s-au adus acuzații ce au legătură cu siguranța națională.

    Interesantă toată povestea asta, nu?

    Zici că e desprinsă din filme. Dar, mergem mai departe.

    Nu doar SUA a investigat posibilitatea ca Huawei și alte companii din China să spioneze. Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Polonia, Franța și Marea Britanie au eliminat de-a lungul timpului echipamente Huawei din piață. De asemenea, studiază intens ipoteza că sunt spionate.

    Huawei nu produce doar telefoane. Este un gigant producător de echipamente de telecomunicații, implicat activ în determinarea standardelor 5G la nivel global. În România, Vodafone, primul operator care a lansat serviciul 5G în piață, folosește echipamente Huawei, spre exemplu.

    În vreme ce, dinspre SUA au venit constant acuzații de spionaj, atât Huawei, cât și ZTE au negat acuzațiile. La un moment dat, ZTE a fost închisă în SUA și în mai 2018 a primit o sancțiune de 1 miliard de dolari. Conducerea companiei s-a schimbat, iar deși ZTE s-a mai redresat, nu și-a mai revenit niciodată în totalitate, iar încrederea în brand a fost oricum slăbită considerabil.

    De la începutul anului, Huawei merge din rău în mai rău

    Huawei a pierdut contracte cu toți operatorii de telefonie mobilă din America. La începutul lunii mai, Huawei primește o lovitură de grație de la președintele Donald Trump. Inițial, se vorbea despre un ordin executiv care să interzică operatorilor de telefonie mobilă din State să folosească echipamente de telecomunicații de la Huawei.

    Săptămâna trecută, ordinul executiv, care viza o listă neagră a companiilor din China care fac afaceri în America, anunța interzicerea Huawei în țara tuturor posibilităților. Trump a semnat un ordin executiv pe care îl numește ”urgență națională”. Astfel, nicio companie din America nu mai are voie să facă afaceri cu Huawei și alte companii care pun în pericol siguranța națională.

    Asta se întâmpla pe 16 mai. În doar două zile de la semnarea ordinului prezidențial, Reuters citează surse care spun că Huawei pierde suportul Google. Iar de aici încep tot felul de speculații, se dezvoltă numeroase scenarii și ipoteze de discuție. Inițial, zvonul a fost că telefoanele Huawei și Honor pierd suportul Google pentru software și hardware. Asta însemna că, telefoanele Huawei nu vor mai oferi acces la serviciile Google, precum Gmail, Maps, YouTube și restul.

    Apoi, au apărut zvonurile legate de Qualcomm, Intel, Microsoft și alți parteneri Huawei din State, care la fel, anunțau încheierea afacerilor cu gigantul de tehnologie din China. Vreme de 24 de ore, niciun reprezentant oficial al niciunei companii implicate nu a ieșit public cu o declarație pentru a se adresa consumatorilor.

    Pe 20 mai, Android postează pe Twitter un mesaj

    ”Servicii precum Google Play și securitatea Google Play Protect vor continua să funcționeze pe dispozitivele Huawei de pe piață.” La câteva ore de la acest mesaj, Huawei publică pe contul oficial de Facebook un mesaj, ca răspuns la articolul publicat de Reuters. Dar acesta este inițial targetat către clienții din China. Prin postare, compania dă de înțeles că ”fără Huawei, Android nu ar fi avut niciodată succesul de astăzi”. De semenea, spune că va oferi în continuare tot suportul software de care este nevoie pentru telefoanele deja existente pe piață.

    Apoi, pe pagina de Facebook din Marea Britanie postează trunchiat același mesaj, dar fără pasajul cu implicațiile Huawei în dezvoltarea Android. În România, nu s-a comunicat nimic. Am solicitat noi o poziție și am primit după 2 ore declarațiile traduse de la Android, Huawei și Google, fără nicio adresare directă către clienți.

    Mesajul oficial Huawei nu a făcut decât să dea naștere unor noi întrebări. Pentru că, producătorul nu preciza cum are de gând să ofere update-urile software pentru telefoane. De vreme ce afacerile cu Google nu mai sunt posibile. Pe 21 mai au venit și lămuririle suplimentare. Dar, ca să înțelegeți totul și mai bine, vă invit să intrați pe link-urile din descriere, să citiți toate articolele în ordine cronologică.

    Eliminarea Huawei – Ce se întâmplă cu telefonul tău

    În primul rând, trebuie menționat că interdicția Huawei se aplică începând cu 19 august. Asta dacă nu cumva, Huawei reușește să convingă autoritățile americane că are numai intenții bune și operațiunile vor fi reluate acolo. Până la proba contrarie, Huawei funcționează în State în baza unei licențe temporare de 90 de zile.

    Această licență permite Huawei să lucreze cu toate corporațiile din SUA pentru a oferi suport actualilor clienți. Astfel, Google va putea să ofere în continuare acele update-uri de securitate Android pe care le-a promis Huawei. Așadar, în următoarele 90 de zile, nu vă faceți griji pentru telefoanele voastre. Tot ce a vândut până acum Huawei și stocurile disponibile la vânzare din gamele de telefoanele Huawei și Honor deja lansate în piață primesc suportul necesar.

    Provocarea vine în cazul viitoarelor telefoane Huawei

    Producătorul are la dispoziție 90 de zile să vină o soluție. Compania spune că, a făcut stocul de componente pentru următoarele 3 luni de zile. Dar, la un calcul simplu, ce înseamnă 5 milioane de telefoane raportat la sutele de milioane de telefoane vândute de Huawei?

    De asemenea, Huawei spune că, dezvoltă deja de ceva timp propriul sistem de operare. Nu știm nimic despre acesta! La ce aplicații va oferi acces, dacă va semăna cu Android. Dacă are șanse să atragă consumatorii din tabăra Android și iOS doar prin avantajele hardware ale telefoanelor Huawei. Totul este extrem de vag la acest capitol și lasă loc de multe interpretări.

    Desigur, Huawei nu face afaceri doar cu furnizori de hardware din State. Dar, pe software, Microsoft oferă licențele pentru laptopurile producătorului, Google pentru telefoane. O alternativă în altă piață pentru aceste două servicii nu există.

    Singura soluție este ca Huawei să producă software in-house, care să fie cel puțin la fel de bun cu ceea ce găsim deja pe piață. Dacă ne uităm la beneficii, noi servicii pe piață și un ecosistem nou înseamnă varietate pentru clientul final. Înseamnă avantaje majore pentru consumatori și prețuri mai accesibile la produse. Dar sunt multe sacrificii și investiții pe care Huawei trebuie să fie capabil să le facă.

    Gigantul de tehnologie chinez are banii și cel mai probabil are și pârghiile prin care să își revină dintr-un astfel de eșec. Acum, rămâne să urmărim, să vedem dacă decizia SUA va avea impact și va influența și alte state de pe mapamond.

    Folosiți liniștiți în continuare telefoanele Huawei deja achiziționate

    Cumpărați-vă telefoane Huawei deja existente în stoc. Dar, asumați-vă orice risc viitor sau schimbări majore ce ar putea să apară în materie de software sau componente hardware. Cât despre viitoarele telefoane pe care Huawei și Honor le vor lansa, așteptați să vină ziua de 19 august. Să aflăm dacă Huawei face pace cu autoritățile americane. Sau, dacă reușește să lanseze la timp un sistem de operare suficient de bun încât să merite să îl adoptați.

    Este o perioadă sensibilă pentru Huawei și clienții săi. Dacă sunteți fani ai brandului, informați-vă din orice sursă de încredere înainte de a face o nouă achiziție. De asemenea, solicitați poziție sau o garanție din partea Huawei că nu veți avea de pierdut și nu veți fi afectați în viitor.

    Cam asta am avut de spus despre Huawei și impactul pe care îl are situația sa din SUA asupra consumatorilor și a pieței. Dacă mai aveți întrebări, le aștept în comentarii. Completările le găsiți în postarea de mai jos.

    Eliminarea Huawei din SUA într-un video de un minut

    Subiectele ultimelor zile despre Huawei Mobile pe larg:

    ?Huawei primește licență temporară până pe 19 august
    ?Cum sunt afectate telefoanele Huawei și Honor de interdicție
    ?Răspunsul Huawei dă naștere unor noi întrebări
    ?Huawei reacționează la nivel global. În România, încă nimic
    ?Qualcomm și Intel suspendă afacerile cu Huawei
    ?Huawei pierde suportul Google! Adio, aplicații Android
    ?”Huawei spionează!” Între paranoia și fapte
    ?TSMC lucrează în continuare cu Huawei
    ?Raport Huawei: ”Nu suntem spioni chinezi”
    ?ARM suspendă contractul cu Huawei

    Abonează-te la YouTube Noobz | Urmărește-ne pe Instagram | Dă like la Facebook Noobz

    Cele mai noi știri

    Pe același subiect

    Leave a reply

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.